Băiatul meu…

Mă uit la cele mai vizualizate articole și văd că toată lumea e pasionată de faptul că băiatul meu nu vrea să învețe… 🙂 poate pentru că, de fapt, copiii oricui nu mai vor să învețe… Între timp, copilul meu a intrat la liceul la care și-a dorit, nu pot spune că este fruntaș, ca ai altora, dar se descurcă și se străduiește. În plus, are prieteni. E fericit pentru că are un grup de mușchetari, dintre care doar el este din oraș – ceilalți trei locuiesc la internatul liceului…

Așa că ce s-a gandit copilul meu? 🙂 Dacă tati tot e depaaaaaaaaaaaaaaarte și mami tot pleacă depaaarte, chiar dacă mai aproape 🙂 , ce-ar fi să chem eu mușchetarii la mine? Și în loc să meargă el la mătușa lui, cum fac cei mici – dar el nu mai e mic, nu? – îi primește el pe prieteni…

Am gătit împreună aseară, am făcut curat, am aranjat totul pentru vizita a trei vlăjgani, cu al meu patru…

Oare ce va fi aici în următoarele 3 zile?

🙂 Dar nu e o realizare că mi-a cerut voie și nu a făcut-o pe ascuns? 🙂

Prefer să îi acord încredere, pentru ca să se responsabilizeze – ei, nu vă impacientați, am o tonă de prieteni care vor patrula pe la geam. Dacă se va auzi ceva sau dacă se va vedea ceva aiurea, echipa de intervenție apare urgent. E ca la varsta primului plecat de acasă singur la școală – nu așa ne învață specialiștii? – să le dăm impresia că sunt singuri, dar noi să-i urmărim în primele zile, pentru a vedea dacă se descurcă!!!

Haideți că e normal ca toată lumea să se distreze în universul familiei, nu? 🙂

Vremea împăcării

E timpul să facem pace. Unii sunt atat de tulburați după aceste alegeri încat nu mai pot dormi, nu mai pot manca, nu mai pot vorbi. Alții sunt atat de euforici încat plutesc.

Nu fac parte din nicio categorie dintr-o decizie pe care am luat-o în urmă cu 22 de ani, atunci cand mi-am ales meseria. Meseria mea este de formator de oameni prin ce scriu sau vorbesc – eu cred că nu am dreptul să-mi spun punctul de vedere în anumite privințe, printre care și politica… Așa consider eu. Și consider că, asemenea mie, nici oamenii din artă nu ar trebui să facă asta. Pentru că își pierd clienții. 🙂

(Ideea cu *nu am dreptul să îmi afișez opțiunea* nu înseamnă restrangerea libertății, ci vine dintr-o convingere interioară, personală – contează mai mult ceea ce am eu de oferit celorlalți decat polemicile ce se pot ivi dacă vorbim despre opțiuni care se bat cap în cap.)

Știindu-mă foarte pătimașă (chiar dacă nu vorbesc despre politică niciodată!!!, am și eu preferințele mele 🙂 ), nu am urmărit deloc această campanie electorală. Știam de anii trecuți cat de multă ură a lăsat ea în urmă și nu am vrut să mai am parte de așa ceva – în acest fel, am rămas prietenă cu toți ceilalți, care au votat tabăra adversă. (Sigur că dacă mi-aș fi spus viziunea 🙂 i-aș fi îndurerat pe mulți – după cum, în familia mea lărgită, au fost certuri serioase, cu postări pe FB și jigniri și amenințări!!!)

Nu m-am uitat la ceea ce s-a prezentat, nici la cine face pentru cine campanie, așa că acum pot să-mi păstrez simpatiile pentru toată lumea și am încă simpatia tuturor.

Sunt convinsă că în curand se vor împăca și cei din familia mea, se vor liniști și cei care *au pierdut* (de parcă ei ar fi avut cine știe ce beneficii, în cazul biruinței candidatului preferat… 🙂 ) și cei care au caștigat (entuziaști și *teroriști* acum, pentru că au avut dreptate! 🙂 ).

Gaudeamus, 2014

Am stat 10 ore acolo. 10 ore. Nu, nu a fost mult mult timp 🙂 .

Doar că nu prea am avut ce vedea, din ceea ce mă interesează pe mine.

Asta nu înseamnă că nu am lăsat 500 de lei pe cărțile cumpărate… Doar că nu mai e ca pe vremuri cand lăsam 1200 de lei…

Dacă e să apreciez ceva, atunci chiar pot să spun că mi-au plăcut cărțile lui Gheorghe Vîrtosu, de la editura Adenium. Da, știu că nu ați auzit nici de el, nici de editură, dar cărțile lui în număr de 8 sunt un fel de povestiri terapeutice – este scriitor din Moldova de peste Prut (pentru cei care chiar se întreabă cine este acest domn cu 8 cărți, fiecare avand peste 300 de pagini, despre care Romania nu știe nimic…)

Pentru cei care aveți copii mici (eu nu am, dar oricum mi-am cumpărat această carte datorită pozelor superbe) la Flamingo GD – cartea Animale năzdrăvane. O superbă povestire despre animale complet zăpăcite, cam ca gașca mea de prietene… 🙂

De la Aramis, am luat Ușor de iubit, greu de disciplinat (și nu, nu e vorba despre soție sau soț 🙂 ci despre copil!) și 40 de jocuri de relaxare (pentru copiii între 5 și 12 ani – mă gandesc să le integrez și eu în viața mea, acum că am ajuns la 10 ani… 🙂 ). Tot ei m-au șocat cu o carte de rebusuri pentru cei de la 6-10 ani, cu 1 leu (excelentă!) și cu un set cartonat, Secretele corespondenței, la 2 lei… 🙂 Adică să-i învățăm pe copii să poarte corespondență scrisă de mană? Ce curaj pe noi… S-ar putea să ne dea peste nas… Sau să le schimbăm viața – în bine… Nu vom ști decat dacă încercăm.

Editurii Univers i-am cumpărat o singură carte, Șaizeci de povestiri – Donald Barthelme, dar ce entuziasmată am fost să descopăr așa creativitate la un singur autor…

Corint Junior m-a amuzat cu 24 de povești năstrușnice în așteptarea lui Moș Crăciun.

De la Carminis, am luat Comunicarea pentru clasa pregătitoare și clasa 1 – e foarte bine gandită și Din tainele compunerii – pentru clasa a 3-a – are sarcini provocatoare.

De la Editura Ștefan, am cumpărat *Lexicon de sentinețe, locutiuni și expresii filocalice sau Paradoxurile vieții duhovnicești*…

Am luat și multe altele, dar cred că cel mai bine e ca fiecare să se ducă acolo și să vadă ce i-ar prinde lui bine, din oferta destul de redusă, 🙂 , chiar dacă a fost așa de bogată prada mea de război…

Cum e primul an în care nu merg zi de zi, îmi pare rău că nu ne putem întalni acolo…

P.S. Nu mă întrebați dacă l-am văzut pe președinte, dacă i-am cumpărat cartea și dacă am stat după autograf. Oricat de mult aș respecta un om, cărțile au o valoare specială pentru mine, nu o semnătură pe o carte. Așa că da, în timp ce toți se zbăteau pentru a ajunge să fie la un pas de celebrul autor al cărții de doar 15 lei, eu inspectam piața de carte. Și nu am regretat.

Cand ți se spune că ai cancer…

Merg la doctorul de familie și pot sta în genunchi în fața lui și tot nu-mi dă trimitere acolo unde am eu nevoie. Ba că s-au dus banii și nu mai găsesc eu pe unde să mă programez fără să plătesc, ba că nu știe la cine să mă trimită…

Și acum, doctor de specialitate, să-ți spună *Suspectez un cancer…, urgent trimitere pentru analize aprofundate… *

Nu e de joacă, nu?

A, să nu uit – mie nu mi-e frică de moarte. Chiar deloc! Am motivele mele pentru care nu mă sperie moartea; singura problemă este că nu vreau să fie boala agonie.

Așa că nu eram speriată de suferință, nici de dispariție, ci îmi aduceam aminte de înmormantarea bunicii mele și de cei doi ani petrecuți alături de mama pe la oncologie… Căci, da, și bunica și mama au avut așa ceva… Și cand ai antecedente în familie nu poți spune *A, nu, mie nu mi se poate întampla…*

Cand am scris mesajul anterior, eram programată la analize pentru data de 27 … și cand mă gandeam cat timp am în față…, timp în care nu știu nimic sigur …  nu prea îmi dădeam seama cum să-l *trec* …

Însă Cineva a devansat analiza, ea a fost ieri și am fost asigurată cu cea mai profundă convingere că nu am nimic. Deocamdată. Date fiind genele, trebuie să fac anual analizele de acest fel, dar acum nu e nimic. Nimeni nu-mi poate garanta că va fi mereu la fel de bine… Pe anul viitor, în noiembrie…

Cand ți se spune că n-ai cancer…

🙂

Nu am niciun merit că nu am cancer, după cum mama și bunica n-au avut niciun defect pentru că au avut… Bunica a murit din cauza cancerului, mama trăiește în ciuda lui. Fiecare are de trăit povestea lui – pe care o poate spune el mai departe sau despre care vor vorbi alții mai departe…

În povestea mea, în acest moment, există cateva zeci de oameni pe care nu-i cunosc, dar care și-au luat timp pentru a mă încuraja… Pentru voi toți, cuvinte de recunoștință. Și îmbrățișări. Și pentru cei din București, o invitație pe undeva pe unde se bea o limonadă sau o ciocolată fierbinte de calitate…

Și pentru cei din țară o asigurare că voi trece pe acolo, dacă mi se spune pe unde…
Ați fost minunați și … deși prietenii mei nu știau că eu trec prin așa ceva … la voi am apelat…

Știam eu în cine am încredere!!!

Zile frumoase, tuturor.

Rugăminte

Trec printr-o perioadă mai dificilă… N-aș lua nimic în seamă din ceea ce se întamplă, dar problemele de sănătate sunt mai dificile decat restul.

Am o rugăminte la cei care mai treceți pe aici…

Lăsați-mi un link… melodia preferată pentru momentele dificile

sau citatul pe care îl folosiți pentru a vă încuraja singuri…

ori cuvintele pe care vi le-au spus alții cand erați într-o clipă de tristețe…

Mulțumesc.

18 noiembrie

Pot să vă spun din nou Mulțumesc, dar de data aceasta mai apăsat, cu mai multă bucurie și cu recunoștință de nedescris în cuvinte?

Ieri am plecat la analize fără nicio teamă, pentru că implicarea voastră m-a ajutat să simt acea emoție pozitivă care te ajută să mergi înainte, indiferent care va fi rezultatul.

Fiecare cuvant a fost pentru mine energie și oxigen.

Sunteți minunați.