Archive for Noiembrie 2013

Dagane (Odd Nordstoga)

Uneori mă întreb cum putem trăi, atât de neștiutori, cum putem trăi în lipsa unor lucruri de așa mare valoare, iar ele la câțiva metri de noi… Sigur, valoarea pe care am descoperit-o eu azi nu e chiar așa de aproape 🙂 , ba chiar aș zice că este foarte departe, în Norvegia, însă cum se poate ca în această lume să existe minuni care să nu ajungă, măcar ca veste, până la noi?

Pentru albumul Strålande Jul, Odd Nordstoga și  Sissel Kyrkjebø au primit 11 discuri de platină; la ei, la ei, dar ideea e că asta nu se întâmplă așa ușor oriunde, cu oricine… Ador să găsesc frumusețea lumii, care poate sta în sunete, cuvinte sau imagini.

*Tăcerea din ochi*

Am aflat despre acest site de la CO.

L-am deschis, dar nu am reușit să fac față, să citesc de pe el. E nevoie de oameni care n-au trecut prin așa ceva pentru a reuși să citească și mai ales pentru a reuși să reacționeze. Am fost cândva rugată să particip la un seminar împotriva violenței domestice – am simțit că ar fi ca și cum ieși cu maimuța pe plajă, să facă turiștii poză cu ea. Nu aș fi reușit să fac altceva decât să plâng, în amintirea a ce a fost. Unii reușesc să facă față și să vorbească despre ce au trăit. Eu pot cel mult să scriu câte ceva – și tac în rest. Să se zbată cei senini sau cei distruși cândva, care sunt remontați acum. Unii pot, alții nu. Fac parte dintre ultimii.

Îmi ajut tatăl, l-am salvat de la moarte de câteva ori, l-am iertat, dar faptul că nu pot depăși emoțiile negative vorbește despre ceva care ar trebui să-i pună pe gânduri pe specialiști – chiar și cei care s-au smuls din ghearele violenței au sechele. Dar cei care au rămas acolo, prizonieri, cei care nu au avut dragoste de carte și pe cineva care să îi mângâie (eu o aveam pe diriga care mă încuraja de câte ori mă vedea vânătă și datorită ei am supraviețuit, pentru că, deși o apăram pe mama și din cauza acestui gest mâncam bătaie, o și uram pe mama pentru că nu pleacă de lângă tata, să se termine odată cu durerea!) .

Luptați împotriva violenței domestice. Dacă nu vă puteți bate pentru copiii care trec prin așa ceva, măcar dați-le un strop de speranță, prin faptul că stați de vorbă cu ei, când ies din cuștile acelea, în care sunt traumatizați, cuști care nu-s Acasă, ci noroi uman și disperare.

Dan Teodorescu are dreptate în tot ce spune aici.

Toți judecăm impasibilitatea unei victime – dar ce facem pentru ea? Eu sunt încremenită în trecut în momentul în care văd durerea. Nu pot face un pas, nici pentru a ajuta, nici pentru a susține. Redevin copilul disperat, copilul neputincios, care se oferă să sufere în locul mamei sale. Măcar voi, faceți ceva.

Vă rog în numele celor care sunt ca mine, cândva.

 

Guguță mi-a purtat noroc …

… și eu îl voi purta pe el.

Pe Guguță l-am descoperit la Biblioteca de copii Emil Gârleanu, aici, în București, acum 4 ani. Nu am auzit de el și de tatăl lui, nici de cel care a scris despre ei, deși am făcut Filologie… Și deși citesc mult. După ce am citit cărțile, pentru că sunt mai multe, am început să umplu capul prietenilor despre Guguță, am rugat o blogăriță din Moldova să-mi caute cărțile (transportul costa mai mult decât  cărțile!) și am renunțat, sperând că va veni o vreme când voi avea acele cărți doar pentru mine, căci sunt ca un fel de … Biblie a poveștilor de copilărie.

Isis, minunata Isis care ține cont de toate dorințele mele, m-a informat că editura Doxologia îl aduce pe Guguță în România, la Gaudeamus. Eram emoționată, ca la întâlnirea cu iubirea vieții mele. Am cumpărat cărțile de joi, iar astăzi am fost să iau autograf de la Spiridon Vangheli, autorul. Cartea s-a cumpărat, ceea ce nu se întâmplă prea des cu cărțile românești, pentru copii. (bine, că nu prea sunt cărți românești cu povești și povestiri noi, de copii, e altă problemă, dar cert e că rar am văzut o așa luptă pe cărțile unui român!)

De unde știe lumea despre Guguță. Eu am o explicație, care vine din prima întrebare pe care mi-a adresat-o scriitorul, după ce am început să-i mulțumesc pentru că a scris astfel de cărți… *Sunteți din Moldova?*

Nu, sunt olteancă, născută în Ardeal, de 20 de ani în Muntenia. Nu e relevant că eu îl iubesc pentru că sunt din Moldova de peste Prut, dar cred că cei mai mulți dintre cei care au crescut acolo și au venit aici, pentru că l-au studiat la școală, pentru că au crescut cu el ca și noi, românii, cu Emil Gârleanu, nu se pot abține să nu-l prezinte și copiilor lor.

Dacă aveți o altă explicație, vă rog să mi-o prezentați, pentru că eu nu o găsesc… 🙂

Și, ca să se vadă că cine iubește, mereu câștigă, la tombola pe care au organizat-o cei de la Doxologia, am câștigat un premiu maaare. Un tricou cu Guguță, pe care-l va purta mama lui Guguță, respectiv eu, căci e prea mic de fiul meu și un mp3, pentru Guguță al casei mele. 2.1.Încă o dată mulțumiri celor de la Doxologia și Radio Trinitas (al Patriarhiei Române), emisiunea Bucuria Povestilor, care, prin evenimentul lor, au făcut un serviciu culturii românești.

Și căutați-l pe Guguță. E delicios. Mai ceva ca o ciocolată caldă – și dacă spun eu asta, e clar că așa e! 🙂

Pentru mințile care vor să rămână întregi

… deși nu au prea multe motive! 🙂

Dimineață am citit din autorul meu preferat, întrebându-mă de ce oare sunt atâtea cărți proaste pe lume, iar el nu are cărți, ci doar broșurele… Câteva idei din ceea ce spune el și-ți alină durerea din inimă.

1. Trebuie să găsești un echilibru sănătos undeva între martiraj și narcisism.

2. Tu îi antrenezi pe alții să te trateze prin felul cum te tratezi pe tine însuți.

3. Lumea nu se va dedica pe sine pentru a te face pe tine fericit.

4. Ce folos ai avea chiar dacă ai trăi o sută de ani, dacă resentimentele și regretele nu te-ar lăsa să te bucuri nici măcar o zi? Și la ce bun mai mult timp, dacă nu faci altceva decât să-ți omori timpul pe care îl ai în prezent?

5. Nu uita, oportunitatea este doar un oaspete –  nu te aștepta să vină și mâine, dacă tu ții azi ușa închisă.

6. Răspunsul la singurătate nu sunt oamenii, ci este scopul pe care îl ai în viață.

7. Cea mai mare bătălie din viața ta va fi întotdeauna în domeniul gândurilor și impulsurilor.

8. Dezamăgirea ta poate fi transformată astfel încât să devină un *rendez-vous* cu Dumnezeu.

 

Gaudeamus, 2013, a doua zi

Gaudeamus, 2013, prima zi

Nu e cine știe ce, dar pentru cine îndrăgește cartea, devine un loc minunat.

La Editura All au niște reduceri fantastice – am luat cu 3 lei cărți pe care mi le doream de mult, viața lui Mel Gibson, Bob Dylan, dar și toate volumele Anitei Shreve, a cărei literatură îmi place pentru că e despre oameni reali, nu despre ființe imaginare… Am început deja să citesc Lumini pe zăpadă (poate și curioasă că are ștampila de bestseller american, dar și pentru că trăiesc într-o atmosferă mai degrabă de iarnă decât de orice alt anotimp) – până mâine, sigur o termin.

Și am mai luat un semn de carte bufniță, de la standul care vine la fiecare târg de carte cu așa ceva (ultimul etaj) … Am citit în aglomerația din autobuz, am citit în aglomerația din metrou și în cea din tramvai, strângând între două degete cartea, cu pungile cu cărți în cealaltă mână și uitându-mă din când în când la frumușica mea de bufniță… 🙂 Ce ți-e și cu pasiunile astea! 🙂

Și mâine e o zi de colindat prin târg.

Haideți, nu stați acasă!

Emoții, emoții – Salvați copiii (născuți prematur)

Prof. dr. Sebastian Nicolau, șeful secției pentru copiii de la Fundeni, îmi spunea într-un interviu că marea problemă a familiilor care au copii bolnavi de cancer nu este că cei mici s-au îmbolnăvit și că mor, ci că ulterior părinții rămân cu traume, învinuindu-se unul pe altul – Din cauza ta s-a îmbolnăvit. Din partea ta era așa sensibil…

Puține familii cu astfel de probleme mai rămân împreună.

Pe de altă parte, femeile își părăsesc bărbații cu care se înțeleg pentru *iubirea vieții lor* sau bărbații le părăsesc pe soții, chiar zâne fiind, pentru niște zâne cu mai multă poleială.

Nu mai există responsabilitate, angajament, fidelitate, cu sau fără motiv…

Priveam astăzi, în cadrul conferinței de presă a celor de la Salvați copiii – 3 familii în care s-au născut prematur copiii și două mămici care au născut gemeni, prematur. Familii care au trecut prin necazuri împreună și au luptat, tot împreună, dorind să o scoată la capăt, împreună. Femei și bărbați care înțeleg să fie alături de la bine și la rău/greu, femei și bărbați care pot să treacă peste faptul că azi va fi la fel de tulbure ziua ca cea de ieri pentru că nu știm ce se poate întâmpla cu micuțul care este în incubator, micuț pe care îl vedem doar 10 minute pe zi…

*Oricum, preferăm să fie așa, spunea un tată, și să fie în siguranță, decât să putem sta mai mult cu el și să îi dăm cine știe ce microbi sau să aibă voie să îl viziteze toată cohorta de rude, și să i se întâmple ceva, din cauza microbilor pe care i-ar putea purta aceștia.*

…..

În societatea din care provin eu copiii nu au fost doriți – mai mult, au apărut și tocmai din cauza lor cuplurile au fost nevoite să se căsătorească. Erau ceva care obligă perechile să stea împreună, erau niște chestii cărora li se reproșa permanent: *din cauza ta stau cu tată-tău, nu că mi-e drag, numai tu ești vinovat pentru că mă sacrific lângă un astfel de bețiv*. Rezultatul? Mulți dintre noi nu au vrut copii – unii chiar nu au! Porți în minte ideea că un copil este o nenorocire, ceva care te ține din dezvoltare.

Pentru alții copiii sunt un semn de împlinire socială – suntem în rândul lumii, iar pentru o altă categorie sunt un motiv de a crede că nu au trăit degeaba pe pământ. Nu în ultimul rând, unii au copii pentru că vor să fie cineva care să le moștenească averea – doar n-o s-o lase statului?

Și mai sunt, undeva, dosiți, oamenii care vor copii pentru că iubesc acest lucru și nu le pasă că nu vor avea genii, că nu vor aduce pe lume cei mai frumoși și talentați copii.

Nu știu în ce categorie vă aflați, dar cei care se străduiesc ani de zile să aibă copii sunt *idolii* mei. Dacă faceți parte dintre ei, spuneți-mi!

Conferința de presă de azi, a celor de la Salvați copiii, în colaborare cu Maternitatea Cantacuzino, mi-a deschis ochii cu privire la câteva aspecte pe care ar trebui să le știm, indiferent de vârstă (poate nu ești la vârsta căsătoriei, dar ai o prietenă care deja a făcut-o și vrea copii sau poate că ai depășit vârsta la care să dai naștere, dar ești mentor pentru femei care sunt în această etapă a vieții):

1. în primul trimestru al sarcinii, trebuie să mergi la doctor, pentru a afla despre situația ta și a copilului tău (fiecare corp e unic și trebuie să știi care este mersul lucrurilor în ce te privește)

2. 1/4 dintre sarcini se sfârșesc înainte de luna a treia printr-un avort spontan, deci e important să cunoști acest lucru și să faci tot posibilul să ocrotești ceea ce se țese în tine

3. cauza nașterii premature nu este cunoscută – dar nu pentru că România este o țară înapoiată (căci oricum este… pe locul 1 în Europa la rata mortalității infantile – 9 copii mor din 1000 născuți – sigur, e un progres față de 8471 în 1990, 2250 în 2009 și 1812 în 2012) , ci pentru că nicăieri nu se cunosc aceste cauze – doar că în alte părți există condiții potrivite pentru primirea pe lume a prematurilor!

Cunoașteți copii născuți prematur sau părinți ai unor astfel de copii? Copii crescuți în incubatoare? Părinți care privesc minunile lor din interiorul incubatoarelor, străduindu-se să le hrănească folosind seringa – 2, 3 mililitri la început, pentru ca atunci când ajung la 10 mililitri să aibă impresia că au cucerit Everestul…

Salvați Copiii au dotat cu echipamente medicale performante 15 maternități din București, Adjud, Piatra Neamț, Pitești, Brașov, Cluj-Napoca, Constața, Craiova, Petroșani, Iași, Târgu Mureș, Suceava, Timișoara, Vaslui. Gândiți-vă că urmează alte 25 de orașe care au nevoie de așa ceva și noi putem ajuta. Ești din sau ai prieteni în Pitești, Bacău, Brașov, București, Reșița, Caransebeș, Constanța, Craiova, Segarcea, Petroșani, Iași, Târgu Mureș, Roman, Ploiești, Sibiu, Suceava, Vatra Dornei, Timișoara, Vaslui, Focșani? (dacă se regăsesc orașele este pentru că acolo există mai multe spitale și încă nu au fost dotate – de exemplu, în București au rămas neacoperite 2 spitale Elias și Militar, la Iași – 2 maternități, la Timișoara 2 etc). Gândește-te că ai putea ajuta – viitorului tău sau prietenilor tăi…

Cunoașteți părinți care au rămas fără copii, pentru că i-au pierdut? Dați click aici pentru a afla despre ce se poate face pentru ca atunci când veți vrea să fiți părinți să aveți copiii lângă voi, fără să vă temeți că s-ar putea naște prematur și sistemul de sănătate nu i-ar putea îngriji.

Eu am primit un body de bebeluș de la Salvați copiii. Să îl scot la licitație și să donez banii? Ce-ar fi dacă îl licitez eu? L-am personalizat, cu ajutorul Anei Maria Ilica (mai multe despre ea aici) și îl voi păstra, donând eu – lucru care vă invit să-l faceți și voi.

A dona prin SMS înseamnă nimic altceva decât a renunța la o ciocolată caldă într-un local șic – 2 Euro, la 8833.

Eu am renunțat deja la una și o voi mai face săptămânal, pentru următoarele 6 luni. După cum telefonul meu sună în fiecare marți la ora 21, 45 pentru a mă avertiza să nu uit de serialul preferat, așa am decis să sune la ora 19, tot marți, pentru a-mi aminti de copiii mici sau încă nenăscuți, care se vor bucura de generozitatea mea.

Ce poate fi mai frumos decât să punem unul lângă altul bebelușii salvați, prin jertfa noastră – materială, că nu trebuie să facem altceva… Și ce poate fi mai frumos decât să știm că scoatem România de pe locul 1 … la mortalitate infantilă?