Arhivele lunare: februarie 2011

0

Cum se învaţă geografie? Cu preţul motorinei şi … atât!

|

Când am plecat spre Bran, vineri, pe unde treceam, spuneam: „Mai ţii minte când am fost aici? Mai ştii când am ajuns aici?” Pe Valea Prahovei, am văzut cam fiecare obiectiv cultural – cel puţin Muzeul cinegetic de la Posada devenise într-un timp casa copilului meu, că parcă toţi aveau aceeaşi obsesie „să arătăm copiilor ce să aleagă pentru a ucide!”. Casa memorială a lui George Enescu şi cea a lui Cezar Petrescu sunt interesante pentru cei care au o simpatie pentru ei. Peleşul, Pelişorul? Soţul meu e expert în aşa ceva: cum vine un străin unde să-l ducă şi cine? A văzut totul de zeci de ori; noi – doar de 5. Râşnovul pe vremea asta e cam trist; îl vom revedea eventual la vară… Castelul din Bran l-am vizitat ultima dată acum 6 luni, nu cred că au mai adăugat ceva nou… Continuă lectura →

1

Ce am apreciat azi

|

1. Superb… http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/02/23/videostarry-starry-nightdon-mc-lean-si-vincent-van-gogh/

2. Să mai şi râdem

http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/02/23/culegere-de-ganduri-grele-emanate-de-sportivi-antrenori-si-finantatori-3/

3. Expresivitate

http://aliceboboc.wordpress.com/2011/02/24/personaje-feminine-ale-lui-disney-non-conformiste/

4. Atenţie la bunătate

http://spiralaprostiei.wordpress.com/2011/02/23/bt-69-hot-z/

5. Riscul navigării pe internet – pentru tineri, părinţi şi adolescenţi

http://bluepressonline.wordpress.com/2011/02/22/pericolele-noilor-tehnologii-ce-risti-cand-navighezi-pe-internet/

http://ggabriel0708.wordpress.com/2011/02/26/ce-nu-trebuie-sa-face-pe-internet/

3

Blog de oaie

|

Ieri mi-am făcut timp şi m-am plimbat pe bloguri pentru a observa dacă … animalele au bloguri. (Am spus că am o pasiune pentru animale!)

Am căutat autori-animale, nu dintre oamenii care-şi pun nume de animale şi apoi postează. Am găsit ceva interesant:

http://www.rufeleinpublic.ro/?s=aretha+vedeta

Se pare că este singurul animal din România, deci şi singura oaie din România, care are blog. (Urmăreşte cât de clar se vede pe hartă că e unicat în România – chiar, aş spune eu, în Balcani.)

Pentru amuzament, poţi afla cum şi-a serbat Aretha cei 2 ani de România (ea fiind o prinţesă din zări sofisticate, nu autohtonă ). Istoria ei despre cum a ajuns pe plaiuri mioritice

http://www.rufeleinpublic.ro/2008/12/20/oaia-aretha/

Serios, o ador pe Aretha, deşi n-am stat niciodată faţă în faţă cu ea.

E cazul să mă apuc să fac şi eu bloguri pentru animalele preferate?

Când au plecat în SUA, le-am spus fiului meu şi soţului: Nu mă interesează nimic altceva, dar un raton care zâmbeşte şi stă cu mâinile întinse a îmbrăţişare e tot ce-mi doresc. (Aţi observat, mămicilor, ce de jucării incomode la ţinut în braţe există în magazine?)

Aşa de modest trebuie să fii mereu, că vei primi şi ce consideră ai tăi că e mai bun şi ce-ţi doreşti. Pe lângă bunătăţile aduse de ei, m-am trezit şi cu ratonul lui Pocahonthas – pe care mi-e ruşine să recunosc, dar nu l-am întrebat cum îl cheamă. Zile în şir nu m-am despărţit de el, l-am luat peste tot – în Israel am fost în toate locaţiile însoţită de el, pentru a-i arăta fiului meu că admir seriozitatea cu care şi-a luat în serios misiunea de-a-mi aduce un raton-mascotă.

Zilele trecute treceam în revistă nişte jucării de pluş, să vedem ce-ar fi de dat şi fiul meu s-a repezit la ratonul mamei lui, râzând: Propun să-l dăm pe ăsta. Ştiam că e glumă, dar recunosc: dacă l-ar fi dat, m-aş fi simţit tristă, chiar nefericită. Dar, vezi, să-i fac blog nu m-am gândit. Poate că o să-i fac un blog cu pozele din Israel, pentru că cel puţin în prima zi l-am fotografiat pe la toate obiectivele – de la casa lui Petru la Cezareea.

Vezi, cine n-are idei să cumpere de pe blogul celorlalţi. (Sau, cum superstiţios spun cei care vor să justifice actul furtului, ” o floare nu se prinde dacă ţi-o dă cineva. Trebuie neapărat s-o furi.” – în felul acesta scuzându-şi faptul că au luat lăstari de la florile de pe scările pe care urcă şi pe care locatarii le împodobesc minunat cu varietăţi de plante.)

Revenind la Aretha… abia aştept să aflu când va renunţa la singurătate, pentru că odată şi-odată o mai cumpăra vreun român de la Madame Laura… Şi, da, promit ca atunci când îl căsătoresc pe Raton să invit la nuntă şi familia Arethei. Şi pe tine care citeşti acest post, desigur, pentru că ai avut atâta răbdare să urmăreşti nişte inepţii ce provin dintr-o frustrare străveche: n-am avut nicio jucărie când eram mică.