#Septembriefărăzahăr la final

Sunt fericită. Nu pentru că a trecut luna și mă pot înfrupta din dulce. Nu pentru că am reușit să mă țin de promisiune. Pentru că 1. a trecut septembrie, dar eu voi rămâne cu ideea că zahărul e dușmanul meu, deci mă străduiesc să renunț la el cât mai mult. 2. nu sunt dintre cei cu rezistență forte sau care fac ce-și propun: de 6 ori am călcat peste promisiune. Dar din 30 de zile, eu, care mănânc o tavă de prăjituri, să cedez doar în 6, personal, mă aplaud.

Iar ceea ce am făcut în această perioadă a fost, pur și simplu, să mă monitorizez, să mă urmăresc: nu am cedat niciodată dacă eram singură și plângeam de dorul dulcelui 🙂 , însă am cedat dacă eram între prieteni (și nu cu 2-3, că atunci rezistam, ci între 20-30). Am descoperit că, dacă-mi tai rondele sau sticksuri de morcovi și le ronțăi ca desert, e un fel de a mă recompensa, care reușește să-mi mintă corpul o vreme… Cred că cei care vor să facă o schimbare trebuie să se studieze și să se cunoască foarte bine pentru a preîntâmpina orice situație delicată. Iar dacă ea vine să nu ajungă la concluzia că nu mai pot și gata, mai bine renunță, că un nou stil de viață, sănătos, nu e pentru ei, că ei sunt neputincioși. Nu. Pur și simplu, s-a întâmplat, au căzut și acum o iau de la capăt, că, dacă fiecare zi e un nou început, de ce să nu fie un nou început și pentru sănătate, în orice moment?

Acum aș dori să că recomand un articol

https://retetecugust.com/2012/09/10/10-pasi-simpli-si-eficienti-pentru-a-ti-stapani-poftele/

pe care îl puteți printa și chiar învăța pe dinafară, adăugând la el descoperirile care țin de persoana voastră, în așa fel încât să puteți să duceți o viață fără dependențe (a apărut de curând un film – nu vreau să-i fac reclamă pentru că mi se pare foarte slab! – dar eroina se ocupă cu drogurile, le produce în Cambodgia și, când oferă zahăr cuiva, spune: e de 5 ori mai nociv decât drogurile mele, te apropie de moarte de 16 ori mai mult decât drogurile mele, dar e legal… ).

În încheiere, luând câteva idei de aici aș vrea să insist pe ideea că, dacă tot vrem să trăim mult și bine, ar fi cazul să fim stăpâni pe noi înșine. Ori *a fi stăpân pe tine* înseamnă a rezista tentațiilor. Noi nu prea luptăm cu ele pentru că (ciudat și de-a dreptul închizător de cerc!) zice: o viață avem, și în asta să ne reținem de la ce ne place?

Deci, vrei să renunți la ceva?

a. Privește lucrul la care renunți ca la ceva de care nu ai nevoie. Găsește-i înlocuitorul. Cel mai potrivit. Cel mai sănătos. Consultă-te cu cei care se pricep. Oferă-i organismului tău ceva care să-l bucure, dar să-i aducă și sănătate. (Știu că pare pueril, dar când ți se spune: nu mai bea cafea, și ai la dispoziție atâta cafea de orz pe piață, încearcă schimbarea – poate la început nu-ți va plăcea, dar lasă timpul să treacă și te vei obișnui cu ea.)

 

b. Bucură-te de victoriile mici pe care le ai. A avea așteptări mari de la tine, în situații în care ești așa de slab, nu e înțelept. Eu m-am aruncat la o lună pentru că am avut alături un grup, oameni care mi-erau alături și care mă susțineau. Dacă ești singur și vrei să învingi ceva, mai bine stabilești ținte pe durate scurte decât să te lauzi cu jumătate de an. Când ai o ispită, îi cedezi într-o secundă, nu mai ții tu cont că ți-au mai rămas 5 luni, 22 de zile și 29 de secunde. De aceea, ți-ai programat o zi fără un anumit lucru, ziua aceea este importantă, îți aduni puterile, te controlezi, te urmărești, ești concentrat pe ceea ce faci. Seara, dacă vezi că a fost destul de bine, iei decizia ca și ziua următoare să o dedici aceluiași scop. Și în fiecare zi lupți pentru atunci! Pe mine mă omoară ideea de a rezista 5 luni și a ceda în ultima, așa că prefer să număr victoriile cu zilele, decât să pierd chiar înainte de final.

Și, repet, ai căzut? Ce-ar fi dacă bebelușii nu s-ar mai ridica după prima căzătură și ar zice: *Eu nu voi putea niciodată să merg?* Dacă ei au curaj, noi de ce nu am avea?

c. ia-ți prietenii ca martori pentru schimbările pe care vrei să le faci. Ori ești într-un proiect cu cineva, ori acel cineva a trecut prin așa ceva, ori te cunoaște atât de bine și știe de ce anume ai nevoie să auzi în anumite momente pentru a nu te lăsa păgubaș.

Dacă ești dintre cei care sunt motivați de așa ceva, poți chiar să joci un joc – dacă cedez, trebuie să renunț la… (de la bani la lucruri care-ți sunt foarte necesare! S-ar putea ca lucrul acesta să te determine să mai reziști încă puțin, iar, în contextul tentațiilor, *puținul* e esențial – pentru că mai ai timp apoi să respiri, încurajat de noua victorie.

d. Gândește acțiunile tale în sistem de *ce vreau să se întâmple azi*! Dacă reușești azi să faci un lucru pe care-l vei repeta și mâine, ești mult mai încântat decât dacă te gândești că ți-ai propus să slăbești 20 de kg – și e așa de greu, să renunți la lactate – și brânza aia miroase așa de frumos încât azi ai rezistat, dar mâine… etc…

e. fii permanent viu – da, știu e o idee care pe mulți îi face să râdă, dar e o idee foarte importantă. Știți cum zicea Eminescu: *Un mort frumos, cu ochii vii…* Noi acționăm din inerție, de multe ori. (Eu, dimineața, nici nu deschid lumina, când trebuie să mă pregătesc pentru lucru. Mă duc la dulap, iau un pantalon, iau o bluză și le îmbrac, apoi intru în pantofi. Mi s-a întâmplat de câteva ori să mă văd în oglindă îmbrăcată în niște culori așa de fistichii… Pentru că pentru mine nu conta, obosită fiind, ce pun pe mine ci că pun pe mine. Nu mă mai gândeam la culoarea lucrurilor, ci la faptul că am corpul acoperit și asta contează, nu?) Ei bine, e cazul să fim permanent conștienți de faptul că trăim și că faptele noastre au influență asupra vieților noastre. Dacă vorbim despre mâncare acum, ar fi interesant să alcătuim un caiet în care să scriem de fiecare dată ce anume am ronțăit. Ia încercați o săptămână, fără să vă rețineți, să scrieți cum vă hrăniți. La ce oră, cu ce anume, cât, pe unde apucați, cât dați pe fiecare gustare, pe fiecare chestie de care aveți chef. După aceea analizați.

Inconștient, noi facem lucruri pentru care nu ne simțim vinovați și de care nici nu vrem să auzim, dacă suntem lucizi. Dar, dacă vom conștientiza, s-ar putea să ne dorim să scăpăm de ceea ce pune stăpânire pe noi: viciul acesta care ne dă bătaie de cap sau kg în plus.

Când ești viu, așa cum propuneam 🙂 , ești atent la ceea ce faci și la ceea ce se întâmplă, ești pe fază, nu lași mâna să lucreze pe cont propriu, așa cum nu lași piciorul să se ducă în locuri unde nu ai avea ce căuta. Te autocunoști, observi ce-ți face rău și ce-ți face bine și capeți demnitate. Respectul de sine crește. Specialiștii spun astfel:

 

*Observă de la ce începe un viciu. Dacă vrei cafea, observă cum gura îți lasă apă. Află unde se află această  necesitate în gura sau în stomac? Ce gânduri îți apar în cap? Când organismul începe să acționeze? Când apare sentimentul de satisfacție: atunci când bei cafeaua sau după ce ai băut-o?*

A fi conștient de ceea ce se întâmplă cu tine înseamnă a te putea controla. A fi viu înseamnă a putea să faci schimbări pentru că ești conștient ce doare și ce mângâie.

f. Din punct de vedere emoțional, acum:

• când urmează o perioadă grea sau în singurătate, normal că trebuie să ai mai multă grijă față de tine, asta înseamnă că s-ar putea să fii mai predispus la căderi decât atunci când ești liniștit sau când ești între oameni.
• găsește-ți un prieten cu care să te poți deschide pe tema aceasta – și acum nu mă refer neapărat la un om – poate fi și un jurnal sau un alt sistem de mărturie (scrii pe foi și le pui în plicuri, păstrând scrisorile într-un cufăr ca dovadă că ai avut de trecut peste încercări, dar le-ai biruit sau scrii pe hârtii cărora le dai foc, dacă ți se pare că în felul acesta ești eliberat de tensiunea care te îndeamnă să calci peste ceea ce nu-ți dorești să faci)
• oferă-ți mici cadouri – dar nu o ciocolată, dacă reziști 5 zile fără zahăr! 🙂 Poți avea o colecție a victoriei, pe care o alcătuiești special cu această ocazie. E nevoie să fie și puțin costisitoare acele lucruri, pentru ca banii pe care-i economisești renunțând la viciu să nu-i dai pe … darurile că renunți la el 🙂 .
• fă-ți un caiet cu motivele pentru care ai luat decizia de a face ceea ce faci. Acolo adaugi zi de zi, alte idei, ori de acolo le citești pe cele vechi și-ți reamintești motivația; ori pur și simplu scrii același lucru de mii de ori pentru ca să-ți intre în cap și să-ți fugă dorința de a călca strâmb. (aici este vorba tot despre responsabilitate – față de tine, față de viitorul tău)

După cum spuneam, din 30 de zile, 6 am cedat. Edison a avut nevoie de 1000 de încercări pentru a reuși ceva. Probabil că și noi avem nevoie de a repeta de sute de ori un lucru pentru a deveni obicei. Faptul că greșim o dată nu înseamnă că nu suntem în stare sau că nu e de noi acel nou obicei, ci că am bătut de prea multe ori cărările anterioare și e cazul să insistăm cu cele noi.

Nu vă lăsați, dacă ați luat decizii importante pentru sănătatea voastră.

Succes. Sau sport(t) 🙂 ,  cum zic eu.

 

Septembrie fără zahăr, la jumătate de drum

Este jumătatea drumului în cadrul proiectului #septembriefărăzahăr și tot ce pot să spun eu este că m-am străduit. Lucrul pe care l-am descoperit pe propria-mi piele, fără ajutor de la ceilalți, este că, dacă ești dependet de dulce, dar nu gătești acasă (pentru a pune în practică o rețetă gen Daniela Niculi *Cand te apuca pofta de un desert #farazaharadaugat faci o budinca din branzica dulce si pudra de cacao si o servesti cu rodie si cateva boabe de strugure negru #desezon  *) ești în cel mai mare pericol să te întorci la zahărul tău preferat. Eu vorbesc acum adolescentelor, tinerelor singure, femeilor ocupate care nu se apropie de bucătărie, celor cărora le gătesc ceilalți (și ceilalți gătesc foarte bine prăjituri și nu vor să renunțe la zahăr, așa că dulciurile lor vor fi cu zahăr – acesta este cazul meu!).

Cele mai mari probleme ale mele au apărut în momentul în care mi-am dorit ceva dulce, fructele deja le mâncasem și nu aveam vreme să fac rețetele propuse de gospodinele pricepute în #fărăzahăr. Așa că am cumpărat ciocolată fără zahăr – da, rău! sau am cedat la ispitele de la întâlnirile sociale (eu nu poftesc înghețată și bomboane, nu am avut nevoie de sucuri sau alte cocături de la cele mai sofisticate – patiseria franțuzească la cea italiană, dar când văd niște paleuri sau când am descoperit torturile de la întâlnirea de joacă a oamenilor mari…)

Recunosc, în aceste 15 zile, am mâncat de 3 ori cu zahăr. Cineva răutăcios îmi spunea: *așa, și, de ce nu te lași de vreme ce ai dat-o-n bară?* Pentru simplul motiv că atunci când a căzut prima dată copilul tău, când încerca să se ridice în picioare, nu a rămas acolo, ci a mai încercat o dată. Feriți-vă de astfel de persoane care vă descurajează când deja ați pornit pe un drum căruia nici nu credeați că îi veți face față. Feriți-vă de cei care, de ciudă că vă străduiți să vă fie bine, tocmai pentru că ei nu pot, încearcă să vă readucă la starea în care erați înainte.

Ați făcut deja un pas? E mai important acel pas decât orice dispreț pe care-l aruncă spre voi cei care nici măcar nu se gândesc să facă acel pas. Sau care și-ar dori să-l facă, dar sunt prea leneși și prea implicați în aceste chestii și atunci preferă să vă țină în starea voastră, de dinainte.

Cine nu înțelege că a scăpa de un viciu este o luptă și crede că, dacă ai greșit o dată, e un semn că ești făcut pentru așa ceva, că viciu scrie pe fruntea ta, să stea deoparte. Să țineți departe de dv astfel de persoane, indiferent că vă sunt rude sau prieteni intimi. Acești oameni în loc să vă ajute, vă vor în stadiul lor.

Era o poantă pe care am auzit-o de la un bătrânel care nu aerisea niciodată camera. Era decembrie, omul mâncase fasole vreo 3 zile la rând, nu deschisese geamul ca nu cumva să-l invadeze frigul. Îi spune fiica venită în vizită: *Măi, tată, aici pute.* Răspunsul omului: *Pute, pute, da-i călduț.*

Cei care vor nu numai #septembriefărăzahăr, ci și o viață sănătoasă (care implică și fără zahăr) ar trebui să înțeleagă că viața lor va fi cu dușuri scoțiene, uneori (și spune asta una care se simte bine de pe la 40 de grade în sus!). Cei ce vor ceva călduț nu sunt cei mai buni parteneri de drum pentru cei care vor un miros de viață deplină, nu cadaverică.

Ok, nu mi-a ieșit din prima, dar de ce să renunț? De când cu sportul, am învățat perseverența, așa că eu, cea mai delăsătoare dintre toate persoanele, spun că nu-mi pasă că am greșit sau de câte ori am greșit: voi merge înainte, ținând cont de decizia mea.

Fără zahăr!

P.S. După cum spuneam, trebuie să te ocupi de așa ceva în casă, ca să scapi de alternativa din comerț!

http://www.noidoisibebe.ro/pancakes-cu-banane-fara-faina/

http://www.noidoisibebe.ro/5-retete-fara-zahar-de-la-cineva-care-nu-l-mai-consuma-de-mai-bine-de-2-luni/

Septembrie fără zahăr – despre slăbiciuni

Am ales să le zic *slăbiciuni*, pentru că în societatea noastră nu se prea discută despre etică și morală, domenii în care s-ar mai întâlni cuvântul *viciu*.

Îmi amintesc  o poezie de când eram mică, de fapt, îmi amintesc aceste versuri care mă impresionau pe mine cel mai mult: *Că nu-i totuna leu să mori sau câine-nlănțuit*. Având în casă un model de dependență, de sclav la viciu, mi-era mereu clar ce înseamnă *câine-nlănțuit*. Pentru că atunci când cineva deschide ușa casei și-i vezi ochii roșii, când nu poate lega două cuvinte și se învârte de 10 ori pentru că nu reușește să-și dea jos primul pantof din picior, este clar că ai de-a face cu cineva care nu depinde de el, nu mai e sigur pe el, ci e sub papucul aburului de la ceea ce consumase. (Țin minte că eram așa de *versată* încât după mirosul pe care îl emana tatăl meu știam ce anume și cât a băut, căci e ușor să înveți toate astea dacă se repetă zilnic!)

Dacă a fi *câine înlănțuit* nu îmi plăcea, vă spun drept că *a fi leu* nu știam ce înseamnă să fii. De unde învață copilul, de unde-și ia modelele? De la cei mai mari – la noi pe scară, toți bărbații beau, iar femeile, dacă nu-i însoțeau la băută, sigur *o luau pe cocoașă*, ceea ce nu mi se părea în niciun caz a fi stare de leu!

Ce-ar însemna *slăbiciuni*? Eu, cu foarte multele mele scheme, împart slăbiciunile pe mai multe ramuri: slăbiciunile care-ți fac rău ție și cele care le fac rău altora (poți bea, cum era tatăl unei vecine, iar când vii acasă să fii clovnul casei, să se prăpădească lumea de râz; și poți bea, iar când vii acasă să scoți cureaua și să lovești de 40 de ori pe cine are curaj să-ți iasă în cale). Slăbiciunile care se repetă zilnic și cele care apar din an în Paște – știți bine de ce nu poți scăpa zilnic și, dintre cele mai rare, aș putea numi una (în ce mă privește!) – să-mi completez colecția de bufnițe cu un obiect ceva mai scump. Slăbiciunile care te umilesc în fața celorlalți și slăbiciunile pe care le poți ține sub control, departe de ochii lumii. (revin la alcoolism sau ajung la violență – care nu trebuie neapărat alimentată de alcool, ci pentru că nu-ți ții furia în frâu; în paralel cu ceea ce ai în dulap și doar tu știi că mănânci sau faci sau cu ceea ce ai în colecția de dvd-uri și privești)

Slăbiciunile noastre de toate zilele și de câteodată sunt totuși lucruri care ne umilesc. Ok, unii pot spune că lor le fac plăcere. Foarte bine, rămâneți în ele. Alții însă trec prin această experiență: slăbiciunea (viciul lor) le dă peste ochi, le pune piedică, îi tăvălește în noroi.

Sunt persoane care au atâta încăpățânare încât pun în cui ceea ce-i face să devină bătaia de joc a societății. Dar sunt puține. Îmi amintesc de-un prieten care cânta într-o formație de muzică rock: se îmbăta și fuma de-ți era silă să stai la 5 metri de el. Într-o zi a spus: *Gata!* și de atunci n-ai mai văzut la el să se atingă de așa ceva. Când îmi povestea despre asta, parcă îmi amintesc faptul că a spus și de o dimensiune spirituală a lucrurilor: a intrat într-o biserică (el era ateu), s-a dus până la altar, a zis *Dacă exiști, ajută-mă!*, a întos spatele și a plecat. Deși salvat, nu a mai trecut pe la biserică, nu ține sărbătorile, nu are o relație cu Dumnezeu de rugăciune, post sau alt fel.

Dar eu știu oameni care se roagă asiduu, care fac temenele, care se duc în pelerinaje pentru a scăpa de câte ceva rău din comportamentul lor și nu reușesc. Și-atunci? Unde este secretul? Pe unii, chiar impertinenți, Dumnezeu îi ajută și pe alții, insistenți, nu?

Nu cred că e vorba despre Dumnezeu aici; ci despre decizia personală. Pentru că atunci când ți-a ajuns cuțitul la os și faci toți pașii, inclusiv să te duci și la Cel în Care nu crezi, e clar că ai de gând să nu mai repeți. Dar dacă tu ești unul care te-ai jucat de-a credința și ai tot negociat cu Dumnezeu de ani de zile: *hai că azi e ultima dată, hai că m-ai iertat și data trecută, iartă-mă și azi…* – e clar că tu te eschivezi.

Despre slăbiciuni, vom mai vorbi pentru că – și dacă lumea tace cu privire la asta – în interiorul ei țipă, de groază că trebuie să se supună la atâtea vicii!

Deocamdată un articol despre tentația de care vreau eu să scap și care aduce destule boli în societatatea noastră.

http://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/e-dulce-e-gustos-creeaza-dependenta/

Septembrie fără zahăr: când sunt doi în unul

Ceea ce urmează este, probabil, cel mai interesant articol al campaniei #SeptembrieFărăZahăr, susținută de mine. (pentru că celelalte prietene au și ele *cel mai interesant* articol al lor) Este scris de cineva care a luptat și nu prea cu zahărul, lăsând, uneori, pofta să o ia înaintea raționalului – fără zahăr! După cum spuneam, nefiind profesionistă în ale medicinii, eu nu voi da niciodată cifre cu privire la boli, nu voi prezenta statistici, dar ceea ce vreau să scot în evidență este că avem de luptat cu ceva: atracția, viciul, cheful, dorința, tendința spre zahăr. Aceasta dacă, desigur, dorim să avem o viață bună.

……………

*La 20 de ani, am fost diagnosticat cu diabet zaharat de tip I, așa că în viața mea se strecurau, uneori, două personaje: eu și diabeticul.

Să luăm pe rând aceste personaje…

Eu eram cel care până atunci mânca aproape orice fel de dulciuri existente pe piața. Aveam totuși, din fericire, niște limite: în primul rând financiare, :-), apoi cele legate de diversitatea produselor existente la vremea aceea pe piață (da, erau mai puține, dar oricum erau mult mai sănătoase ca cele de astăzi).

Pe atunci, viața cu zahăr nu era pentru orice muritor, era doar pentru privilegiați. De fapt, în nicio boală nu exista vreo contraindicație cu privire la zahăr, exceptând diabetul zaharat. (Astăzi sunt mult mai multe, lucru care mi se pare normal și esențial.)

Celălalt, adică diabeticul, intrase nechemat în viața mea. Ce-o mai fi vrând și ăsta? Ce caută, ce-i trebuie? Am aflat câteva răspunsuri la ieșirea din spital din Brașov, unde locuiam la acea dată.

O vreme m-am conformat cu recomandările, dar corpul meu tânăr și-ar fi dorit uneori mai mult de 200 de hidrați de carbon pe zi (cât îmi recoomandase la externare nutriționistul).

N-au trecut nici măcar ani până am început testele, pe el, personajul egoist, plin de personalitate. Diabeticul oricum era destul de plăpând, firav și nebăgat în seamă. Am mâncat o prăjiturică, făcută acasă de mama soacră – o maestră în ale dulciurilor. Apoi o înghețată de casă, apoi un biscuite, o napolitană de pe piață, un suc din sirop natural (cu zahăr).

Nu-mi luam niciodată glicemia după ce mâncam pentru că la acea dată nu eram înzestrat cu glicometru. Nici nu vroiam să știu și nici nu mă simțeam cumva bolnav, însă astăzi mă gândesc cu tristețe la ce făcem. Făceam totul în ciuda faptului că deja cunoscusem oameni ce erau în aceeași situație cu mine și care, nu după mult timp, am aflat că-și încheiaseră existența cu picioare amputate sau orbi. Asta pentru că la mine lucrurile arătau încă bine, eu eram în general cuminte, respectam în mare regimul fără zahăr cu excepția acestor glumițe, normale ziceam eu, ca orice tânăr inconștient.

A mai trecut un timp destul de lung și am descoperit că fructele chiar și cele foarte dulci (banane, pere, prune, struguri, pepene verde) trebuie să facă parte din viața lui, a acelui personaj fără restricții. În tot acest timp diabeticul creștea, se maturiza devenise chiar major. Începuse să-și ceară drepturille: neuropatia diabetică, bolile asociate ochiului, pierderea simțurilor la extremități, dar pe ansamblu credeam eu că lucrurile păreau a fi bune.

Apoi a sosit pe neașteptate vremea când diabeticul devenise personajul mai în vârstă, ar fi trebuit respectat mai mult, dar cine să țină cont de toate acestea? Eu? Nici vorbă, acest personaj era atât de ocupat cu de-ale traiului, cine mai avea timp și de diabetic. Și chiar îmi producea multe neplăceri acest al doilea individ din mine, diabeticul. El trebuia să-și facă insulină zilnic și era deranjant acest lucru în concediu, la o terasă, la un chef cu prietenii sau oricând eram plecat de acasă. Un deranj produs de un disconfortul creat de grija pentru ce mănânci, ce bei etc.

Un incident s-a însă petrecut anul trecut, în care datorită neuropatiei diabetice destul de avansate mi-am rupt metatars-ul IV la piciorul drept. Nici măcar nu am știut când s-a întâmplat. Vestea că va trebui să stau cu piciorul într-o orteză timp de șase luni m-a zguduit un pic. M-am uitat și pe net să văd cum stau lucrurile. Ce-am văzut m-a trezit de-a binelea. Eram diagnosticat cu picior Charcot, după numele celui care a studiat această maladie. După o scurtă vreme de întrebări fără răspunsuri, obligat fiind într-un fel de situație, am făcut o analiză la rece a celor două personaje din viața mea. Și am hotărât ca diabeticul să fie personajul principal al vieții mele. Da, adică cel cu restricții la zahăr. Mi-aș dori acum ca celălalt personaj Eu să nu mai existe. Datorită poftelor lui, egoismului său, dezordinii pe care a produs-o în viața mea; datorită a ce vreți voi. Îl voi păstra pe diabetic atât cât Dumnezeu va îngădui să mai fiu aici.

Nu sunt trist pentru că, față de acum 35 de ani când mie mi-au pus alții restricție la zahăr, astăzi lucrurile sunt mult mai clare. Zahărul este acum atât de rafinat în a-și face răul în organismul nostru, iar numărul oamenilor cu diabet din lume s-a dublat în ultimii 30 de ani. Da, suntem prea mulți… Din păcate, astăzi am putea forma una dintre țările cele mai populate din lume: 422 de milioane … în 2014.

Viața fără zahăr are rost. Și ar fi de ales acest lucru atunci când sănătatea ta e bună. Nu aștepta să fii obligat să o faci, nu o să te simți bine nici tu în pielea unui diabetic la fel cum am fost eu.

Îți doresc sănătate, într-un septembrie fără zahăr!*

Eugen Mihai, Codelines Web SRL,  Dezvoltare site-uri și aplicații web

….

Mulțumesc mult, Eugen, pentru sinceritate și pentru semnalul de alarmă pe care l-ai tras: dacă ni se părea că ne putem juca și cocheta cu dușmanul alb 🙂 (pe vremuri era rechinul, acum este zahărul! 🙂 ) , acum am înțeles că este timpul pentru cumpătare și chiar pentru renunțare.

O zi bună, cu cât mai puțin zahăr.

 

 

Septembrie fără zahăr, experiment

Cred că trebuie să ai ceva bani sau stăpânire de sine ca să faci ceea ce propun eu acum, dar cine se încumetă la așa ceva va avea de învățat.

Ce să zic? Am inventat metoda aceasta privindu-l pe tatăl meu, care, alcoolic fiind și făcând dezalcoolizare după dezalcoolizare, reușea câte 6 luni să nu bea și să nu fumeze (de fapt, de fumat se apuca mai devreme, i se părea că fără pachetul de tutun moare mai repede decât fără vodkă!). De vreme ce 6 luni nu cheltuia banii pe alcool și tutun, pensia era intactă – nu plătea nimic pentru că locuia cu noi, așa că mâncare și cazarea erau asigurate. Din momentul în care se întorcea la vechile lui vicii, într-o singură lună, toți banii economisiți se cheltuiau.

Așa că am tras o învățătură din experiența lui. Ceva de felul următor: cheltui pe dulciuri, da? Ei bine, am de ales între două lucruri.

Primul: cum am chef de ceva bun, mă duc în oraș, văd cât costă lucrul respectiv, scot banii din portofel, mă prefac a plăti și a mânca, iar banii îi pun într-o pușculiță specială. Zi de zi repet acest lucru. Nu, nu mă las dusă de val, să cumpăr, în momentul în care sunt în fața galantarului. Pur și simplu, scot banii și-i pun deoparte.

Ghiciți cam câți s-ar strânge într-o lună?

Pe de altă parte, un test stil Oprah. Îți place ceva, îți cumperi, dar nu mănânci. Îl pui într-o pungă, unde zi de zi adaugi tot ceea ce ai cumpărat. Dar, repet, nu te atingi de nimic. La sfârșit de lună, te uiți și-n buget, cât ai cheltuit și te uiți și la punga sau pungile care-ar fi trebuit să fie în corpul tău, observând cam cât și ce ai fi vârât în trupul tău care, o, da, trebuie să te mai care mult și bine, între 20 și 50 de ani!

Nu știu ce test ați alege dintre cele două – vă spun drept, eu eram numită Hârcioguța acasă, pentru că tot strângeam și strângeam, așa că sigur aș opta pentru primul. Nu aș suporta să fiu și cu banii dați și cu lucrurile nefolosite.

Dar poate pentru alții șocul ar fi mai mare dacă ar proceda ca în cel de-al doilea caz și atunci ar fi mult mai sigur că ar face pace cu ideea de a-și îngriji și veniturile și sănătatea.

Septembrie fără zahăr, ziua a șasea

Ceea ce noi încercăm acum, unindu-ne forțele, (#DigitalParentsTalks) alții fac de unii singuri, între patru pereți, neștiuți de nimeni, neîndemnați de nimeni, pentru simplul motiv că au ajuns la concluzia că … e nevoie de așa ceva.

Iată ce scrie o prietenă care are deja două luni de când nu mai consumă zahăr:

*Cauza pentru care am renunțat la zahăr a fost starea de sanatate. Eu nu am stat niciodata foarte bine cu imunitatea. Nu salivez excesiv dupa dulciuri, insa mai mancam la diferite ocazii sau uneori simteam nevoia de ceva dulce. In aceasta perioada, de când am renunțat la zahăr, am mancat foarte multe fructe si continui sa faca asta, incepand chiar de dimineata, mananc cat de multe fructe pot. Nu am impus nimanui din familie sa faca asta, dar…….implicit m-au urmat.

Ca sa fiu foarte corecta, in aceste doua luni am mai mancat înghețată: vreo 3 la numar sau poate 5 si o data am mai mancat clatite cu gem de casa cu putin zahar. Am slabit 8 kg si, desi aveam trigliceridele putin marite, au scazut si acestea atunci cand mi-am refacut analizele.

Ce m-a uimit si pe mine după o vreme a fost ca nu am mai simtim aceasta nevoie.*

Să vă spun drept, aceasta este și dorința mea, să nu mai simt nevoia de dulce, așa că urați-mi succes! 🙂

În încheierea articolului de azi, o măturie despre un nou început fără zahăr

dar mai ales un ajutor prețios:  17 rețete dulci fără zahăr

Să nu zică cineva că nu are ajutor, în cazul în care simte povara dependenței de dulce! Internetul scoate pe oricine din … borcanul cu dulceață… 🙂

Septembrie fără zahăr, ziua 5

Pentru cine nu știe, sunt îndrăgostită de bufnițe – de la cele reale, la cele de jucărie sau desenate. Pentru cei care nu mă cunosc: am o cutiuță întreagă plină de nasturi în formă de bufniță, de toate culorile și formele. E o *cutiuță*, dar are cel puțin 70 de bucăți 🙂 . Mi-am propus ca de câte ori simt nevoia pe zi să mănânc ceva dulce – și dacă aș avea o bomboană lângă mine aș mânca-o!!! 🙂 – să scot o bufniță de la locul său și să o pun pe masă, lângă mine, la locul unde mă aflu în acel moment. Un fel de:

Nu-i așa că tu nici nu-ți dai seama cât de mult ai băga în tine, dacă ar fi posibil să posezi o fabrică de ciocolată?

Am făcut acest experiment dintr-un motiv foarte simplu: *ciugulitul* poate fi numit oricum, dar prietenul omului, în niciun caz. Iar ciugulitul de *ceva bun* (a se citi: cu zahăr) – cu atât mai puțin îți este aliat.

La cât se ridică dorința mea de dulce într-o zi, începând de la trezire, plecat de acasă, călătorit în autobuze, metrou, stat la birou, mers în oraș, întâlnit cu prietenii, a, da, să nu uit – mersul la mall, la film (da, da, acolo se ronțăie vârtos, mai ales că, și dacă nu-ți permiți să cumperi scumpeturile lor de la intrare, iei de la magazinele de alături de mall un săculeț cu ciocolată, bombonici, ruladă, drajeuri etc)… ???

Am fost eu, cea obișnuită, adică, fără să mă rețin – când am văzut cât începe să se adune sau fără să exagerez, doar stimulată de ideea de a ajunge la o cifră năstrușnică. Am simțit imboldul, am știut că am posibilitatea să ronțăi – am făcut-o 🙂 (mă rog, am simulat, da? 🙂 ).

Cât oare s-a strâns la sfârșitul zilei?

35 de bufnițe colorate mă priveau zâmbitoare. Acelea ar fi fost bucățele de ciocolată, jeleuri, mini prăjiturele, cornulețe, lingurițe de gem… orice altceva mi-ar fi căzut în mână. În mână pentru a ajunge în gură. În gură pentru a-mi crește glicemia.

Acum, nu zice nimeni că, dacă te duci la munte, trebuie să stai departe de o ciocolată – :-). Nu zice nimeni că nu trebuie să mănânci nimic dulce. Dar faceți un joc de acest fel și descoperiți dacă mâncați ceva dulce sau (ca mine) balotați ceva dulce.

Varianta jocului, pentru cine nu are bufnițe sau e prea serios pentru a-și lua cutia cu bufnițe de acasă sau prea comod:

Purtați o foaie de hârtie și rupeți bucățele din ea, de câte ori ați *crănțăni* ceva… Sau – asta pentru un impact mai mare – luați o trusă de ace cu gămălie alături de voi și (nu, nu vă cer să vă înțepați, de câte ori simțiți nevoia! 🙂 ) extrageți din ea câte un ac pe care îl înfigeți într-o perniță specială (în formă de inimioară sau ce-o mai fi 🙂 , da, de bufniță! 🙂 ). Apoi uitați-vă cum ar arăta stomacul vostru, dacă ați da curs *ronțăitului* permanent de zahăr. Ronțăitului la impuls. Ronțăitului de răsfăț. Ronțăitului pentru că există în casă destule bunătăți sau le primiți pentru un serviciu pe care-l faceți.

Gata cu *chiț-chiț* din mine. 🙂

La final am să vă las câteva articole care vorbesc, în alt fel, despre această idee: #SeptembrieFărăZahăr.

1. Scap de dependența de dulce

2. Aleg bine din iubire de sine

3. Amintiri din copilărie, cu zahăr

4. Zahărule nesuferit

5. O provocare

Începe să-mi placă să lupt cu mine însămi și e posibil pentru simplul fapt că am început să conștientizez automatismele.

Succes tuturor.

Septembrie fără zahăr, a patra zi

Când am acceptat această provocare nu am făcut-o pentru că aș vrea să slăbesc. Adică nu mi-am propus *să dau bine vizual*. Nu-i cazul. Am kg puține. Pentru cine a făcut-o, felicitări, dar argumentele mele vin din altă parte – fiecare dintre prietenele mele care vorbesc împotriva zahărului au experiențele lor și acestea susțin opțiunea noastră.

#SeptembrieFărăZahăr de aici azi vă vorbește pe care noi îl etichetăm cam așa: *Nu mi se poate întâmpla mie.*

Ești sănătos, plin de viață și mănânci orice îți place, chiar faci excese; ești gurmand, în ce privește prăjiturile – îți pregătești cele mai sofisticate rețete pentru că ai o pasiune pentru asta. Dar, când îți faci analizele, totul est în ordine. Știi că există acest personaj? Poate ești chiar tu. *Există oameni în vârstă care au avut parte de o astfel de viață, cu zahăr din belșug și nu li s-a întâmplat nimic*, veți zice și vă veți agăța de experiențele lor.

Dar nu sunt singurii din Univers: prietena mea căreia zahărul nu i-a ridicat glicemia a ajuns totuși la diabet – zahărul nu este singurul care aduce așa ceva. Supărarea, stressul, disperarea, criza, depresia – oricare dintre acestea te duc în pragul bolii. Și din acel moment trebuie să lupți cu … zahărul.

E bine dacă ești pregătit să-l ții departe de tine. Cât de pregătit poți fi.

E bine dacă ești precaut și, pe lângă faptul că nu-ți îmbuibi organismul cu zahăr, nu-l lași distrus nici de gânduri rele, nici de tristețe, nici de mânie…

Este un argument la care am putea să ne gândim.

 

Septembrie fără zahăr, ziua a treia

#SeptembrieFărăZahăr 🙂 🙂 🙂

Da, știu, pentru unii poate fi un moft. Cam așa cum e pentru alcoolici ideea că sunt beau prea mult. *Mă pot lăsa oricând.* *N-am nevoie de nimeni pentru asta.* *Dacă mă-nfurii o dată, toată băutura din lume dispare.* (dar omul nostru nu spune dacă împrăștiată pe pământ sau ca irigație pentru propriul ficat!)

Spre deosebire de alcoolici, eu recunosc problema mea cu zahărul și mai recunosc ceva: îmi este mai ușor să mă țin departe de el decât altora. Nu m-am străduit până acum, pentru că nu am avut atât de multă lume în jur care să facă lucrul acesta, nu am avut susținere, dar acum, chiar că nu mai dau înapoi (să jure pe roșu familia mea care a văzut că aseară m-am abținut de la minunata plăcintă care avea două o linguriță de zahăr la toată cantitatea și tot am renunțat! Și doar nu am camere de luat vederi care să mă arate pe cerul clar cum calc ceea ce propovăduiesc.)

Spuneam despre simplitatea vieții mele: eu nu am o familie pentru care să gătesc (lucrul acesta îl fac alte două persoane din familie), nu am copii mici, să fiu nervoasă, stresată și, de supărare, să mă alint cu ceva dulce. Dacă o făceam, o făceam pentru că mă purtau picioarele spre cofetăria din colț, iar acum nu o mai fac pentru că (mi)-am promis.

Însă nu toată lumea este ca mine – așa de liberă. Există și persoane care vor să se lase de zahăr, dar au multe în spate, pe care tre* să le ducă și cărora să le facă față, inclusiv să gătească pentru o familie întreagă. Și poate familia cere *ceva bun* că așa s-a obișnuit.

Pentru cei interesați, ca să nu vă apucați să reinventați roata: http://danielaniculi.ro/category/jurnal-dieta-fara-zahar/?fref=gc&dti=321395034601723

Răsfoiți, inspirați-vă, vedeți ce vă convine, ce vă atrage… Dacă e ceva care nu vi se pare compatibil cu voi, nu dați cu pietre: spuneți frumos sau tăceți demn.

Adevărul este că cine vrea să-și trăiască viața departe de spital, trebuie să facă două lucruri: să aibă grijă când traversează pe verde, că nu se știe ce surpriză poate avea și să fie atent la ce bagă în gură.

În ce mă privește, azi am un curs de 8 ore. Mi-am pus prin toate buzunarele de la toate buzunarele genții și în cele de la haine nasturi sub formă de bufniță, ca nu cumva să uit în ce perioadă sunt. Bbufnițele sunt vesele, prietenoase, colorate vioi, așa că vor fi *bomboanele mele* cu care rămân când fetele, drăguțe de felul lor, te îmbie mereu: *Vrei să gusți?* – din fiecare bunătate pe care o au, pusă intenționat sau rătăcită în geantă.

Așa că sper ca cei 20 de nasturi ai mei să-și facă datoria, în cazul în care papilele vor saliva și mintea va uita că răspunsul corect este NU, Nu zahăr, în vreme ce sare ca un cățel fericit pe ultimele două lăbuțe: DA, DA, DA zahăr.

Să vedem cum va fi!

Septembrie Fără Zahăr – ziua a doua

Primul gând când mă trezesc dimineața este la ciocolata mea fierbinte cu fulgi de porumb. Gata, ciocolată cu fulgi de porumb. Cum fulgii sunt cei mai simpli, rămâne pe listă, la pasiunea mea renunț. Ei și? Aveam o pasiune fantastică pentru cafea – dar nu pentru că îi adoram gustul, ci pentru ca să întorc apoi ceașca și să mi se ghicească în ea. Am renunțat acum 26 de ani la cafea – și pentru sănătate și pentru că nu mai voiam să am de-a face cu spiritismul.

Ei, dar acum vorbim despre #SeptembrieFărăZahăr.

Este important să explici de ce vrei să te lași de zahăr? Cui să explici?

1. Am cunoscut persoane care mi-au spus că n-ar pune gura pe ceva dulce. Acestora chiar nu ai de ce să le dai informații cu privire la schimbarea pe care vrei s-o faci. (Hei, cei care sunteți ca mine și muriți după dulciuri, să știți că cei mai mulți dintre cei care nu vor dulce așa s-au născut. Foarte puțini luptă cu dorința. 🙂 De fapt, dintre cei pe care îi știu eu, niciunul nu este încântat de amandină și luptă să n-o mănânce. Dimpotrivă: nici nu știe ce e aceea. Pentru că nu intră în cofetărie. Așa că, dacă vă gândiți să vă schimbați stilul de la plin de zahăr la fără zahăr, sunteți absolut originali, nu sunteți unii dintre milioanele care fac asta… Lumea nu luptă cu propriile pofte; din păcate!)
2. Am prieteni care, ca și mine, mergeau și aruncau privirile prin fiecare bucătărie: ceva bun nu aveți? Acum nu mai ronțăie nimic dulce și nu au nevoie de convingere: o boală i-a determinat să se lase de tot ce conține zahăr. Le-au spus doctorii: Dacă mai pui așa ceva în gură, s-a terminat cu dumneata! Apăi, ce-a zis doctorul, lege a rămas. Da, terminau înainte ciocolată după ciocolată și 4 cutii cu bomboane, dar acum se uită la ele (și la ciocolată și la bomboane) și ridică din umeri: *Voi nu existați*. Și așa este: când pui viața mai presus de plăcere, poți renunța la ceea ce-ți face rău.
3. Cum să le spui celor care au descoperit că e mai gustos un dulce din fructe decât zahărul? Ce rost are? Ei deja știu. Sigur că mă refer la cei care-au dat de raw vegan căci buzunarul le permitea să se atingă de el… Pe ei chiar nu-i atinge campania #SeptembrieFărăZahăr, ei o au în sânge 🙂 🙂 :-).

Ei, ideea e că la mine au trecut două zile și nu am mâncat prăjituri și zahăr sub nicio formă dăunătoare. (Struguri am mâncat și nu mă simt vinovată; la mine problema e cu ceea ce-i industrial, nu cu ceea ce se coace pe câmp!)

Să fie tot așa, la toți și în fiecare zi.

Septembrie fără zahăr – Ziua 1

Începe  #SeptembrieFărăZahăr .

Am intrat în această campanie dintr-un motiv pe care-l regăsesc ușor într-o poantă. La fiecare masă festivă, merg la colțul cu dulciuri și-mi umplu farfuria (evident, înainte de a mânca restul!). Dacă mă întreabă cineva cum pot mânca atât de mult eu spun: *E pentru toți cei care suntem în acel colț*. Dar nu-i adevărat. E doar o scuză. Dulciurile sunt doar pentru mine.

Au fost singurele mele prietene când luam bătaie, când luam note mici, când pierdeam un examen, când mă despărțeam de cineva, când mă răsplăteam pentru cineva.

Acum am alți prieteni. Nu le mai vreau. În această lună, chiar deloc. Și, dacă mă voi putea obișnuit să-mi iau mângâierea dulce doar din fructe, nu mă mai întorc la dulciuri.

E un vis.

Vă voi spune zilnic evoluția stării mele, pentru că va fi precum a alcoolicului ținut pe patul de spital, legat cu funiile acelea, pentru că face crize de sevraj – și știu la ce mă refer când vorbesc despre alcoolic, doar l-am văzut pe tatăl în meu în vreo 4 astfel de încercări.

Deci succes mie – și tuturor celor care vă alăturați acestei campanii.

În prima zi, pur și simplu voi fi foarte atentă la fiecare lucru pe care îmi vine să-l cumpăr, voi face o listă cu ceea ce aș fi mâncat dacă nu eram în această încercare și o listă cu ceea ce am mâncat.

P.S. Pentru cei care vor să afle mai multe despre campanie, inițiatoarea a scris articolul http://www.noidoisibebe.ro/incepe-septembriefarazahar-facem-gasca/ , iar părerea mea este că ea va avea niște demoni mai dificili de înfruntat decât ai mei, ținând cont de stresul continuu în care va trăi în această lună, stress în care îți vine să întinzi mâna spre o bombonică pentru alinare.

P.S. Vă voi spune și dacă nu mă țin de programul serios. Nu trișez. 🙂 🙂 🙂

Succes nouă.