A. Volkov – Urfin și soldații săi de lemn

Îi place cuiva de aici Vrăjitorul din Oz? Se știe da, cum s-a ajuns la numele respectivului loc? Autorul cărții era într-un birou și, când a fost întrebat cum se va numi regiunea către care se îndreaptă eroii poveștii sale, privirile lui i-au căzut pe documentele care erau îndosariate de la litera O la Z… Și a răspuns… OZ. Dar, da, nu despre această carte este vorba, ci despre una care mie personal mi s-a părut că are un real iz de Oz…

Un erou mânios creează lucruri cât se poate de furioase. Nimic din ceea ce iese din mâna lui nu este zâmbitor. Totul are o ciudă vădită pe chip sau în inimă. Dacă ar fi să luăm capitol cu capitol, cartea seamănă cu tot o altă poveste cunoscută: ba Pinocchio, ba Jack și vrejul de fasole, ba… dar haideți să nu vă mai dau eu sugestii, ci să vă las să le descoperiți singuri.

Un urs, o bufniță, o cioară, tigrii cu colți cât brațul (exagerez, desigur! 🙂 ) , un oraș de smarald, un tăietor de lemne, o sperietoare (a zis cineva sperietoare? a, da, vrăjitorul din Oz 🙂 ), un marinar fără picior, dar cu pipă, o fetiță cu codițe asemenea lui Pippi Șosețica, un cățel negru, un leu (Narnia mai lipsea, bine că am găsit-o și pe ea!), niște șoricei (gen Cenușăreasa) și niște ochelari verzi – câteva personaje pe care le-ai mai cunoscut cândva, dar care pot să se facă din nou simpatice.

Transformarea finală într-un zâmbet larg ajută copilul cititor să se relaxeze, în cazul în care ia lucrurile prea în serios. Desenele din carte merită nota 10 și sunt cele care m-au cucerit mai mult decât textul.

Romanul (căci este o carte destul de măricică) poate fi citit de la 10 ani, de unul singur. Poate fi interesant și pentru cei de 8 🙂 , dar ar fi mai bine să nu spunem așa pentru ca nu cumva să fie vreun părinte dezamăgit că al său nu reușește, în vreme ce alții da. De la 10, garantat că se poate duce la capăt. Desigur, dacă îți place stilul.

John Grishman – Un altfel de Crăciun

Ce înțelegem noi prin Crăciun? Sărbătoarea Nașterii Domnului sau bradul sub care ne sunt puse darurile? Unii nu prea înțeleg ce ar fi acest eveniment, alții amestecă cele două idei, ori le resping și pe prima și pe al doilea. Într-o familie în care pentru un Crăciun se cheltuie 6100 $, posibilitatea de a da doar 3000 pe o croazieră care te duce la căldurică și a păstra restul, îl determină pe soț să nu mai țină cont de presiunea soției sau a pastorului, de cerința de a participa la cina festivă de la slujbă sau de concursul pe ce stradă sunt cei mai frumoși oameni de zăpadă (așa că nu se mai simte obligat să lupte cu amplasarea lui).

Cum v-ar fi dacă ați fi obligați să renunțați la toate tradițiile de sfârșit de an? Dacă nu ați da petrecere, deși i-ați obișnuit pe toți că vă adunați în salonul imens? Dacă nu ați trimite felicitări (de 300$) și vânzătorul de la librărie ar face presiuni asupra dv pentru că nu vrea să vă piardă de client? Cum i-ați refuza pe cei care vin să vă vândă brazi, pe cei ce vând prăjiturele ori pe polițaii care vând celebrele calendare prin care se demonstrează loiali societății?

Mda, acesta e stilul american. Dar cum ar fi pentru noi, dacă nu am împodobi bradul și nu am pune luminițele la ferestre, dacă nu am face cozonaci și nu am pune la garniță jumările purcelușului, dacă am închide ușa finilor sau nu ne-am duce la nași, încărcați cu de toate?

Cum ar fi dacă ați decide să vă bucurați de sărbători într-un stil propriu care nu-i include pe ceilalți, iar ceilalți v-ar teroriza cu ideea că sunteți parte din societate, trebuie să vă comportați ca atare? Eroii noștri se ascund după draperii, vorbesc în șoaptă, în propria casă, se strecoară așa cum facem noi când nu vrem să ne așezăm între videoproiector și ecran… Dv ați ține piept sau ați fi la fel de apăsați de obișnuința anilor anteriori? Vă țineți de tradiție cu orice preț sau vă puteți desprinde ușor de ea?

Și dacă ați reuși să vă smulgeți din iureșul consumerismului și deodată ați primi un telefon care v-ar da complet decizia peste cap, cum ați rezolva în ajunul Crăciunului să recuperați tot ce n-ați pus la punct din octombrie, de când începeau pregătirile pentru ca totul să iasă perfect?

Cam despre aceasta este vorba în cartea lui Grisham. Fără a râde în hohote, sigur vom zâmbi la fiecare pagină. Și poate chiar vom lua decizia de a a ne desprinde de zăpăceala de la sfârșitul anului, mai ales dacă ea nu este pentru noi altceva decât simpla plăcere de a cheltui și a primi lucruri pe care au cheltuit alții.

Pe cuvânt de șoricel – James Patterson și Chris Grabenstein

Ce faci când ești absolut singur? Nu dintotdeauna, ci deodată te trezești absolut singur. Intri în panică. Nu mai ai la cine să strigi – Așteptați-mă și pe mine. Ei bine? Cum va decurge viața ta de șoricel neputincios? Cartea vorbește despre un șoricel la propriu, unii dintre noi se simt șoricei la figurat!

Capitolele cărții sunt de-a dreptul proverbe înțelepte adaptate pentru specificul șoricelului din noi:

• Dumnezeu îți dă aluna, dar nu ți-o bagă și în traistă.
• Oricât de iute ar alerga șoarecele, nu poate scăpa de propria coadă.
• După ce ai pierdut totul, nu-ți mai rămâne nimic de pierdut.
• Toți avem parte de daruri. Ce facem cu ele depinde doar de noi!
• Ai grijă, poate că luminița de la capătul tunelului e farul unui tren.
• Dacă nu te ridici în apărarea unei idei, s-ar putea să-ți petreci toată viața stând.
• Indiferent de temperatură, în casa pe care nu o împarți cu familia e întotdeauna frig.
• Speranța înseamnă să-ți pui încrederea la treabă când ți-ar fi mai ușor să renunți.
• Pe șoarece nu-l doare capul atunci când își alină semenii.
• Poverile sunt mai ușoare atunci când te ajută și prietenii să le cari.
• Frica și curajul sunt frați buni. Din aceia care se ceartă mereu.
• E foarte important să ai ceva de făcut, ceva de iubit și ceva la care să speri.
• O echipă care nu muncește împreună nu există.
• Cine luptă și dă bir cu fugiții mai trăiește să apuce și desertul zilei de mâine.
• Ai grijă de inimă. Odată frântă, nu ai cum s-o dregi.
• Dacă nu vrei necazuri, nu le căuta cu lumânarea.
• Nu dansa pe nasul unei pisici adormite.
• Împrietenește-te cu oameni buni și numărul lor va spori.
• Cel mai bun leac pentru 50 de dușmani este un prieten bun.
• Nu căuta pericolul. Știe el unde să te găsească.
• Cuvintele nu au aripi, dar pot zbura o mie de mile.
• Flăcările inimii sunt adesea aprinse de scântei neașteptate.
• Un șoarece închis în el nu este un pachet prea impresionant.
• Încrederea îmi dă posibilitatea să nu mă panichez.
• Cuvintele nu au mușchi, dar au puterea de a sfărâma o inimă.
• Pisica mușcată de-un șarpe se ferește și de-o sfoară.
• Pietrele nu se tem că le udă ploaia. Aș vrea să fiu o piatră.
• Când îți scrii povestea vieții, nu-l lăsa pe altul să danseze pe tastatură.
• Șoarecele cu o inimă vitează poate să ridice și un elefant.
• În fața unei provocări, fii ca soarele: ridică-te la înălțimea lui.
• Dacă vrea pește, pisica trebuie să se ude pe labe.
• Nevoia e cel mai bun învățător, dar nu e și cel mai simpatic.
• N-ai eșuat până ce n-ai renunțat să mai încerci.
• Bețele strânse într-un mănunchi sunt imposibil de rupt.
• Prietenul adevărat este cel care intră pe ușă atunci când toată lumea iese.

Cuvântul unui șoricel e săpat în piatră, așa că după ce șoricelul Isaia rezolvă acest caz care a dus la poveștile scurte ce formează acest roman, se arată dispus să salveze și altfel de ființe, nu numai pe cei din neamul lui. Cum decizia e luată după ce ieșea de la o predică din biserică, rămâne statornic în ea, deși este vorba să salveze … pisici. E clar că aș putea fi mâncat după, se gândește el, dar cuvântul unui șoricel e săpat în piatră. Și să nu uităm că un capitol neamintit poartă titlul – Cazi de șapte ori, te ridici de opt, exact așa cum ne asigură Biblia că se întâmplă cu cel ce are încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, purtare de grijă pe care Isaia o experimentase din plin în timpul acțiunilor lui.

Superșcoala drei Rapscott – Elise Primavera

*Părinții lor, fiind prea ocupați, nu se obosiseră niciodată să le explice ce înseamnă să asculți de cei mari.* – aici ai putea găsi motivul pentru care unii dintre cei din ziua de azi nu iau în seamă buna intenție a celor mai mari care se oferă să le dea ajutor. Dar pe de altă parte, aici ai putea găsi argumentul ca părinte să citești această carte care este un studiu excelent de creștere a copilului, chiar dacă de fapt este un roman amuzant ori tragicomic despre cinci fetițe ai căror părinți prea ocupați le-au trimis de acasă să se formeze singure pentru viață. A, nu singure, ci la școala unei dre care se străduiește să le facă un bine fetelor contra unei sume de bani. *O să învățați tot ce vă trebuie pentru a vă găsi drumul!* – le asigură ea.

Mă întreb cât ar trebui să primească un părinte pentru a-și lăsa copilul în pace și a nu-l mai teroriza cu dorința de a se împlini prin el. Sau cât ar trebui să primească un părinte pentru a-l lua în seamă pe copilul lui, mai mult decât dosarele pe care le are de completat de la lucru.

Cele cinci tipologii de fetițe urmau să ajungă în noua lor casă în cutii, ambalate de părinții lor, lucru care s-a și întâmplat cu primele patru (vai, modul cum își fac apariția este mai ceva decât filmele pe care copiii cer să le vadă de 20 de ori, așa că încercați să-i ajutați să vizualizeze toate acestea, distrându-vă împreună!). A cincea însă nu a apărut pentru că grăbiții ei părinți au uitat să pună capacul la cutie și … s-a pierdut pe drum.

Haideți să o căutăm pe sărmana fetiță pierdută. Unii sunt obsedați de copilul interior, deși au 59 de ani, alții pierd copiii pentru care cei ce nu au reușit să aibă – ar da o avere. Am o prietenă care se gândea să ia în casa ei câțiva copii orfani care au 18 ani și nu mai sunt acceptați de stat în sistemul de îngrijire. Ea și părinții adevărați ar putea face câte ceva pentru copiii ai căror părinți sunt atât de ocupați încât nu li se simte prezența în viața copiilor. Dacă sunteți dintre acei copii și trebuie să vă formați singuri căci nu stă nimeni de voi, căutați să vă dezvoltați curajul, entuziasmul, spiritul de aventură, inteligența, capacitatea de a vă baza pe propriile forțe. Acestea sunt cele mai importante – e nevoie să citiți pentru a afla despre ele, să vă căutați prieteni care sunt astfel și să acționați în favoarea celorlalți.

Nu uitați, cartea pe care v-o recomand este foarte amuzantă, demonstrând încă o dată că, dacă iei lucrurile grave în glumă, reușești să ajungi departe și să vindeci rănile provocate de indiferență sau infatuarea superiorității maturilor.

Hjem til Jul – Casă pentru Crăciun

Home for Christmas – serial norvegian la Netflix. Am ajuns în Stockholm pe 8 decembrie, eu deja văzusem serialul, iar pe pereții metroului suedez i se făcea reclamă de zor. Poate pentru că vecinii scandinavi înțeleg cel mai bine problematica filmului, de vreme ce trec prin aceleași întâmplări – de la luatul casei foc din cauza lumânărilor prin care vor să dea o atmosferă plăcută până la distracția soților pentru a-și păstra căsnicia: fiecare găsește pe altul.

Sezonul 1 are doar 6 episoare, și acelea de 30 de minute! De cum o vezi pe frumușica asistentă pe care o amenință singurătatea în seara de Crăciun, alături de familia ei perfectă în care fiecare are pe fiecare și copii, ești decis să nu te dai bătut și să afli dacă va reuși să aducă un bărbat în viața ei în 20 de zile. Și câte nu face pentru a se ține de această promisiune – de la întâlniri în cadrul unui joc de bar până la ieșit în oraș cu un tinerel suedez…

Naivitatea ei, față de agresivitatea unei lumi care pare să tragă de ea (pentru a-i oferi marele bine de a fi în cuplu!), ne conduce prin multe locuri care ne pot deschide ochii cu privire la specificul zonei.

Și, în cele din urmă aduce la întâlnirea de Crăciun, un bărbat – dar nu pentru ea, ci pentru prietena ei care i-a ars casa 🙂 și pe încă cineva de la care a avut mult de învățat de-a lungul poveștii. Cine? Veți afla privind filmul.

Faptul că, pe lângă toți aceștia, la final, mai sună cineva, te pune pe gânduri că ar exista un al doilea sezon.

Filmele scandinave care vorbesc despre problemele societății de azi (Hjem – Norvegia, Bonusfamiljen – Suedia și Rita – Danemarca) sunt foarte realiste și, deși exagerat de sexualizate, îți dau o imagine a realității pe care o pot trăi *cei dezvoltați*. Filmele noastre, cu mult sex, cu subiecte agresive și vulgaritate, nu-ți dau nicio speranță, în vreme ce ale lor, cu toate necazurile provocate și prostiile făcute, te scutură bine și te trezesc la viață – hai, să mergem înainte. Nu au nici optimismul prostesc al filmelor americane *it*s ok, all it*s ok*, dar nici tragismul filmelor noastre prin care-i învățăm pe privitori că suntem un neam ce-și taie singur creanga de sub picioare.

Copiii de făină – Anne Fine

Ce rost are să faci o chestie pe care o poate face oricine? Nu e mai bine ca fiecare băiat să ia asupra lui resopnsabilitatea unui copil de făină? Pentru doar trei săptămâni. Va ține o evidență zilnică a problemelor și a atitudinilor acestuia. *E foarte interesant ce poate ieși la iveală. E fascinant ce învață despre ei înșiși și despre ce înseamnă să fii părinte.* Dintre cele 5 experimente ușurele propuse sărmanilor din clasa a X-a C, cei care nu au trecut la chimie, biologie și nici fizică, trebuie să rămână la Puericultură. Cei din acea clasă nu puteau să mai dea înapoi. Se spunea despre ei:  n-ai scăpare când ești prost. Și normal,  culegi ce ai semănat. Niciunul dintre acei băieți nu era întâmplător acolo, unul singur nu se potrivea, Martin Simon, care trecuse toate examenele și-l mai citea și pe Baudelaire în franceză, care-a fost în cele din urmă trimis la locul lui, căci confuzia se produsese dintr-un motiv ușurel: pe cel potrivit pentru nepricepuți îl chema Simon Martin. Așa că acum lotul era complet, se adunaseră acolo toți cei care nu puteau avea grijă de un bolovan fără să-l crape. Cum să reușească astfel de tineri să aibă grijă de copiii de făină?

Prima problemă a celor care devin părinți peste noapte, deși nu-și pot purta singuri de grijă, este că unii copii sunt mai drăguți, iar alții nu au atâtea calități. Profesorul Cartright îi pune la punct: Dacă fiecare părinte care are un copil căruia-i lipsește câte ceva l-ar trimite înapoi, clasa asta ar fi goală. Așa că enunță regulamentul după care se va urmări atenția acordată copiilor de făină. Despre el puteți citi în cadrul cărții. Și am putea să ne imaginăm care a fost regulamentul după care ne-au crescut părinții noștri, să ne dăm seama dacă au ținut cont de el sau nu.

Pe cât de ușor îți stârnește zâmbetul pe atât de repede te aduce cu picioarele pe pământ cartea Copiii de făină. Pentru că Simon, cocoloșindu-și copila de făină, începe să-i adreseze întrebări mamei – cum era când era mic, dar și dacă era așa de drăguț cum de a plecat tatăl său de lângă el. Și de aici lucrurile încep să fie ceva mai pline de nuanțe. Ca să ții un copil curat ar trebui să-l pui într-o pungă, doar acolo nu se murdărește. Dar cine stă într-o pungă? Și cine poate lua cu sine la un meci de fotbal un copil de făină – fără să stârnească râsul celorlalți și fără să-i facă rău?

Aveți răspuns? În carte găsiți! Citiți-o și veți descoperi că fiecare de noi nu numai că poate crește un copil de făină, dar și este un copil de făină. Că acest lucru este bine sau rău, trebuie să judece fiecare.

Să fii părinte trei săptămâni și să ții un jurnal pentru cum anume procedezi s-ar putea să fie o aventură care să-ți aducă laude, care să te ajute să pricepi cât au făcut ceilalți pentru tine sau cât de mult poți să oferi din tine.

Și poți să alegi să nu … alegi prea devreme, dar și să rămâi lângă copilul tău, odată ce a apărut pe lume.

O carte despre maturizarea unui adolescent crescut de o mamă pe care n-o respecta prea mult și care înțelege că mai mult decât ea nici el nu ar fi putut face. O carte pentru mai mult de 50% din populația Europei, în care jumătate dintre căsnicii se termină cu un divorț și în care mai mult de 60% dintre copii stau cu un singur părinte.

Când mă vei întâlni – Rebecca Stead

Ce i-a spus 0 lui 8? – frumoasă curea ai!

Ție nu-ți cere nimeni să… – se plânge mama Mirandei, eroina principală. – Dar s-a terminat, a trecut, de ce trebuie să lași povestea aceasta să-ți strice toată seara? – îi răspunde Richard, Domnul Perfect, omul care, fără să fie tatăl Mirandei, spunea poante (pentru a le destinde pe cele două!) printre care și cea de la începutul articolului.

Povestea unei fete de 12 ani are ca motto un citat de-al lui Einstein: *Cea mai frumoasă experiență pe care o putem trăi este misterul.*

Și chiar rămâi în această atmosferă, uimit: unde vrea să ajungă fata asta care povestește? De fapt, care e personajul care i se pare interesant, pe care îl regretă, de care îi e drag sau de care îi e dor? Trec paginile și în cele din urmă, după ce se se schimbă de câteva ori personajele principale, primești răspunsul.

Miranda și prietenul mamei ei o pregătesc pe mama ei pentru un concurs descris minuțios în carte. Eu vă garantez că merită să citiți cartea și pentru că este plină de mister, dar și pentru că vă dezleagă unele dintre misterele personale dacă folosiți capitolele ei ca întrebări de autocunoaștere.

Găsiți câte trei răspunsuri la aceste întrebări:

• Ce lucruri ascundeți?
• Ce lucruri ați lovi cu piciorul?
• Care sunt lucrurile care vă înnoadă viața?
• Ce lasă pete grăitoare despre lucruri despre care nu ați vrea să se știe?
• Ce lucruri vă doriți?
• Ce lucruri vă urmăresc?
• Ce lucruri vă *ustură*?
• Ce lucruri trebuie păstrate la secret
• Ce lucruri strâmbe ați văzut, făcut, provocat în viața altora?
• Ce și când vi s-au ridicat anumite lucruri de pe ochi?
• Ce lucruri nu sunt de numărat?
• Ce lucruri țineți doar pentru voi?
• Ce lucruri nu au sens și totuși trebuie să le faceți față?
• Ce lucruri se duc de râpă și (nu) vă pare rău?
• De care lucruri nu vă dați seama cât de (ne)importante sunt?
• Care sunt lucrurile pentru care vă rugați fierbinte?
• Care sunt lucrurile dificile?
• Ce lucruri vă vindecă?
• Ce lucruri apărați?
• Ce lucruri dispar?

În contextul cărții și emisiunii la care va participa mama Mirandei, fiecare dilmă are un răspuns care, cu siguranță, va fi diferit de al vostru! (de ale voastre, pentru că v-am provocat la trei!)

Da, cea mai frumoasă experiență pe care o putem trăi este misterul, dar cel mai bine este ca propria ființă să nu rămână un mister pentru noi înșine. Faceți din această carte o bucurie a descoperirii, dar mai ales descoperiți-vă, folosindu-vă de ea.

Bunătatea și efectele sale terapeutice – Alexandra Secanu la Respiro Lounge

Am participat la atelierul ” Bunatatea si efectele sale terapeutice”, susținut de Alexandra Secanu , la Respiro Lounge.
Atelierul a fost gratuit. A existat însă un cost emoțional, aș zice – trebuia să aducem ceva creat de noi (obiect, desen) sau ceva la care țineam mult și în dreptul căruia ajungeam la concluzia că puteam renunța – a fi dispus să renunți la ceva ce ți-e drag e una dintre laturile bunătății.

Să recunoaștem, nu se vorbește despre bunătate pe toate drumurile, nu se vorbește despre bunătate mai deloc, pentru că ea este considerată prostie sau cine mai știe ce slăbiciune. Normal că mi s-a părut că ar trebui să știu despre ce e vorba.

Ne-am strâns destule persoane, din domenii diferite, și atelierul a început prin prezentarea fiecăreia – foloseam numele mic, un cuvânt care să ne reprezinte starea de spirit din acel moment și, tot printr-un cuvânt, trebuia să redăm ce așteptări aveam de la acea întâlnire. Ar fi câteva lucruri de spus despre colegele mele – care au fost fantastice! – dar când participi la astfel de întâlniri totul este confidențial, așa că nu voi folosi prea multe exemple, însă vă voi îndemna să nu stați pe gânduri – Alexandra va mai susține ateliere interesante la Respiro Lounge – mergeți să vedeți singuri despre ce este vorba.

Dar vă pot spune cum a decurs atelierul, fără a da amănunte intime din discuțiile care m-au pus pe gânduri serios – mie îmi venea să comentez după fiecare idee, dar m-am abținut pentru că nu era un loc de dezbatere (cum sunt eu învățată de la Clubul de carte de la biblioteca Emil Gârleanu – fie ea de psihologie – în fiecare a doua joi a lunii sau de literatură – în fiecare ultimă zi de joi a lunii!), ci un loc de regăsire. Nu vorbeam generalități, ci fiecare se gândea la sine și la particularitățile lui.

Am pornit de la câte un citat – Alexandra ne-a împărțit bilețelele dintre care fiecare a ales (aveai dreptul să mai extragi dacă aveai impresia că nu ți se potrivește ideea respectivă, puteai să comentezi cum crezi că ți se potrivește sau de ce nu ar fi pentru tine). Uneori, cu unele întrebări, ajungeai să descoperi amănunte interesante despre tine. Mi-a plăcut mult centrarea pe individ – de regulă noi vorbim în idei generale: Sunt de părere că… Însă de data aceasta am fost rugați să spunem despre lucruri care ne privesc pe noi personal, nu despre societate sau despre alții.

Aș vrea să înșir doar niște concluzii – bunătate înseamnă nu neapărat să dai din bogăția ta, ci să îi arăți celui de lângă tine bogăția lui… Fii bun când e posibil. Întotdeauna este posibil. 🙂 Poți fi bun, oglindindu-l pe celălalt, dar când el devine rău te transformi și tu în persoană rea pentru că nu vrei să fii luat de prost. Nu ține contabilitatea lucrurilor bune pe care le faci. Cere ce ai nevoie, dă și tu la rândul tău, apoi mulțumește pentru că, recunoaște!, și ție îți place să ți se mulțumească. Poți face o faptă bună pentru un motiv greșit. Nu contează numai ce dai, ci ma ales cum dai. Dacă dai ceva poate fi vorba și despre nevoia sau dorința ta de a-ți plăcea de tine sau de a plăcea celorlați. Caută să îți dai seama ce are nevoie celălalt, dar dacă nu înțelegi mai bine îl întrebi, nu îi dai ce îți place ție sau ce crezi tu că și-ar dori. Bunătatea vine cu un cost – de energie, material, emoțional. Există și o parte egoistă a bunătății. Cuvintele pe care le folosești te reprezintă – dacă repeți cuvântul egoist e pentru că ți s-a inoculat că ai fi așa sau pentru că așa te simți tu, în forul tău interior și nu ai curajul să le arăți celorlalți că ai fi așa.

Sigur că s-au ridicat și semne de întrebare:

Contabilizarea bunătății se face în funcție de cantitate sau de calitatea ei? Vrei să te schimbi cu privire la anumite caracteristici ale tale? Ce faci pentru asta?

O mențiune specifică s-a făcut când era vorba despre principiul de bunătate care pornea din convingeri religioase. Sau care implica idei religioase. Cu bunătatea care pornește pe latură spirituală este cam așa – nu faci fapte bune pentru a fi mântuit, ci pentru că Dumnezeu le face pentru tine și tu dai la rândul tău ceea ce ai primit de la El. Totuși nu mulți pricep lucrul acesta și se epuizează în încercarea de a impresiona oamenii sau de a-L mulțumi pe Creator – ceea ce nu este deloc ușor. Pentru că ajungi la un moment dat la epuizare și ți se pare că nu e corect ca tu să dai permanent și să nu primești ori să primești ciuntit, ceva ce nu te încântă. Ideea este că, și dacă ești credincios, ai dreptul la un moment dat să faci o pauză din a tot dărui, ori ai dreptul să înțelegi că nu ești obligat să faci asta, ci o poți face, uneori, după care te poți opri pentru a te reîncărca – nu suntem divini, să avem surse inepuizabile. Suntem doar fiii lui Dumnezeu, nu El Însuși. (Acum, sincer, ceea ce mi s-a părut mie interesant la lucrurile atinse în acest domeniu a fost întrebarea ce e cel mai important în relația cu Dumnezeu? Pentru că unele facțiuni consideră că bunătatea, în vreme ce mie mi se pare că … ascultarea. Sunt momente când poți depăși bunătatea pentru a fi ascultător de Dumnezeu? Unii pot argumenta terorismul cu această idee, dar acum depinde și ce înseamnă ascultare – pentru că Dumnezeu nu ar cere niciodată să faci rău unui om; El spune *iubește-l pe celălalt ca pe tine însuți* (și de vreme ce ție nu îți faci rău, că ești templul Duhului Sfânt, cum să îi faci celuilalt?). Însă ar putea să ceară să pui interesul tău (al tău, insist, nu al celuilalt!) pe locul doi 🙂 . Da, da, știu, era vorba să discutăm despre lucruri personale, nu despre filosofia vieții, însă mie îmi place să scot unele lucruri delicate la înaintare 🙂 .

Al doilea pas în cadrul atelierului a fost să scriem 5 lucruri pentru care suntem recunoscători – după care să renunțăm la 3 dintre ele și să păstrăm doar 2. (Întrebarea era: dacă ar fi să nu mai ai parte de cele pe care le-ai identificat ca surse ale bucuriei tale, pe care ai prefera să le lași în urmă? Aveți curaj să gândiți în acești termeni? Eu am scris 10 binecuvântări ale vieții mele și a fost destul de greu să renunț la 8 dintre ele, dar într-un mod foarte ciudat nu am inclus viața în sine – acesta este un subiect de discuție care necesită un alt articol!) Apoi fiecare a citit, oferind astfel celorlalți idei pentru ce ar putea integra în viața lor sau, de ce nu?, la ce ar putea și ei să renunțe.

Al treilea episod a fost cel în care ne-am dăruit obiectele pe care le-am adus cu noi – de la mere bio la ciocolată, de la cd-ul cu povești (al meu, recunosc!) la aranjamente de sezon, lucrate manual, de la semn de carte la o păpușă splendidă din Peru, luată din colecția specială de păpuși (ah, pe aceasta chiar nu aș fi dat-o, evident, dacă era a mea! 🙂 ), toate darurile au vorbit despre cei ce erau gata să (se) ofere celorlalți și cât.

Nu pierdeți ocaziile – urmăriți evenimentele de calitate ale celor de la Respiro și pe cele ale Alexandrei, oriunde ar fi ele ținute.