0

Celor care lucrează handmade

Cos, tricotez, realizez obiecte manuale. Nu am un mare talent, dar am spus lucrul acesta pentru a vă da seama că am habar despre activitatea și costul unei munci. Ceea ce urmăresc eu acum are legătură cu o observație personală, după ce am vizitat târgul Bounty Fair și tarabele celor de la Piața Romană.

Unii dintre creatori se adresează în mod deosebit unei clase – celei cu bani. Alții știu să conceapă produse diferite pentru categorii diferite de consumatori. Poți face un lucru mic, în timp ce te delectezi și să-l vinzi cu o sumă pe care să o aibă și unul mai fără bani, poți lucra ceva în care investești mai mult și pentru care ceri mai mult.

Bine, dacă ești pornit să satisfaci doar o piață de elită, felicitări dacă reușești. Dar nu uita că pe cel care nu are nu numai că îl mulțumești cu ceva ieftin, dar îl și determini să rămână în continuare consumator de artă. Îl educi. Dacă vrei să faci ceva și pentru comunitate, nu numai pentru buzunarul tău, ține cont că ai o datorie față de cei din jur – aceea de a-i păstra aproape de fenomenul contemplării și interiorizării frumosului.

 

0

Cum să țin de bani? – Școala de bani

Dintre cele 144 de țări care au fost analizate din punct de vedere al educației financiare, România se află pe locul 121, alături de Sudan. Cu alte cuvinte, 20% din populație are economii, dar lucrul acesta e realizat în depozite simple sau sub saltea – adică în casă! 🙂

Cam așa arată statistica, ea, drăguța, incluzându-mă și pe mine între cei care nu au absolut nimic. Nici acumulări, dar nici datorii. (Sunt o fericită – nici nu trebuie să-mi fie frică de vreun atac din partea hoților care m-ar vedea că o duc bine, nici nu mă așteaptă la colț de stradă cămătarii!!!)

Aceste date le-am aflat în cadrul cursului Școala de bani – SEIF, organizat de BCR, în parteneriat cu Radio Itsy Bitsy (Armonie în familie – și cu privire la partea economică, da? 🙂 ). Din partea partenerului media a vorbit Luiza Ciupag – există și rubrici de educație financiară a familiei, așa că cei interesați ascultați Itsy Bitsy!

Ce înseamnă de fapt educația financiară? O planificare inteligentă a vieții economice, pe termen lung. Există o inteligență financiară înnăscută – la puțini, însă există (altfel nu se explică saltul pe care îl fac oameni fără nicio perspectivă, indiferent de câte ori cad!), dar și una care poate fi învățată.

Cei de la BCR au avut un set de materiale interesante pe care s-a lucrat efectiv – a fost interesant să urmărești nu numai cuplurile, care aveau totul la comun, dar și fiul și mama, care se consultau în unele privințe, dar în altele erau fiecare pe cont propriu. În cei 7 pași propuși de specialiști, îți analizezi situația financiară actuală, îți stabilești obiective și termene, pentru a ajunge la independență financiară. Cu cât începi mai devreme cu atât mai bine!

Nota 10 pentru un curs gratuit care a reușit să mă familiarizeze cu termenii din lumea financiară, lucru pe care soțul meu, economist, nu l-a reușit niciodată.

Eu, floarea-florilor, absolut absentă la aspecte care țin de bani, cheltuind pe bufnițe și eșarfe colorate (desigur, atunci când nu-mi iau cărți sau cadouri pentru prieteni), am fost absolut impresionată de materialele puse la dispoziție și mai ales de ceea ce am descoperit despre mine, la cel de-al treilea dintre cei 7 pași care sunt discutați în ședința de două ore.

Pasul trei îți atrage atenția că trebuie să stabilești o serie de obiective generale și financiare, îți oferă 10 posibilități, cărora le dai note de la 1 la 10. Dar nota nu trebuie să se repete. Cele mai neînsemnate mi s-au părut: să rambursez creditele (pentru că nu am!), să acumulez o avere pe care să o las moștenire urmașilor și să permit familiei să-și mențină standardul de viață, în eventualitatea decesului meu. Sigur, pot părea iresponsabilă. Dar pe locurile 1-4 stau frumos aranjate: să am bani pentru cheltuielile de rutină din prezent, să am un fond de rezervă pentru educația copilului, să public (în locul jalnicei idei 🙂 – să-mi cumpăr o casă de vacanță! 🙂 ) și să merg în vacanță în fiecare an – ideea de vacanță a fost estimată, în grup, la 8000 euro. Cum eu obișnuiesc să cheltui mai modest, dar de 3 ori pe an, prefer să păstrez acest ritm. 🙂

Poate că pe voi v-ar interesa menținerea standardului de viață la pensie, să faceți față unei perioade în care nu ați avea salariu, să aveți bani puși deoparte sau o asigurare bună în caz de îmbolnăvire.

Obiectivele oricui sunt așezate frumos în tabel, în dreptul căsuțelor cu termen scurt, mediu (3-5 ani), lung (5-10 ani) și foarte lung (mai mare de 10 ani). Cui îi plac tabelele să știe că planificarea financiară este o adevărată splendoare, pe luni și ani. Eu prefer să nu privesc splendorile în ochi, așa că voi evita ciocnirea frontală cu acest departament, însă oricum instruirea de azi m-a învățat câteva lucruri de care voi ține cont:

  • Să rezist la presiunea că nu am ceea ce-mi doresc (hm, nu simt nicio presiune a societății, ci mai ales internă – de exemplu, îmi doresc tot timpul să-mi dezvolt colecția de bufnițe și am făcut o socoteală: în această iarnă, bufnițele m-au costat mai mult decât hainele, în contextul în care hainele mă învelesc, pe când bufnițele nu răcesc stând aliniate pe etajere, când eu dârdâi!)
  • Să ajustez cheltuielile acolo unde pot – se vorbea despre o persoană care, renunțând la țigări, a reușit cu banii din primul an să meargă într-o vacanță pe care și-o dorea de multă vreme, dar care îi era inaccesibilă. (referitor la lucrul acesta, chiar ar fi interesant de citit acest articol )
  • Să scot banii de pe card și să-i văd cum se duc, pentru că dacă tot folosesc de pe card nu realizez că se strâng cheltuielile și se golește avutul.

Prezentatoarea cursului, referent bancar Adriana Istrate, a dat dovadă de răbdare și a așteptat până când cei prezenți au dus calculele la final, și-a luat timp pentru întrebările fiecăruia (dar dacă nu aveați întrebări nu era obligatoriu să găsiți una!) și a pus accent pe ideea de *sacrificiu*. Fiind maratonistă, știe despre ce vorbește atunci când aduce în discuție faptul că sunt lucruri la care trebuie să renunți, că este necesar să discerni între ceea ce e necesar și ceea ce e doar un moft și că poți avea doar dacă te străduiești să ai și te străduiești să și păstrezi ceea ce ai acumulat.

Felicitări pentru inițiativă, iar pe cei care sunt curioși să ajungă la cursurile organizate de Itsy Bitsy și BCR îi încurajez să facă lucrul acesta! Merită să vă țineți finanțele sub control!

4

Descoperă ingredientul … – Todd Kashdan

Sunt sigură că nu v-ați gândit nicio clipă măcar că aș da o rețetă culinară! 🙂 Prietenii știu de ce!

Ingredientul despre care vorbește cartea apărută la Editura Trei este cel care-ți lipsește pentru o viață împlinită. Sunteți curioși ce ingredient este? Haideți, aveți trei posibilități pentru a ghici. Până vă gândiți, eu vă garantez celor fricoși, celor care vi se face frică să trăiți sau să schimbați ceva, celor care închideți ochii de câte ori e ceva care vorbește despre dificultăți, preferând să treceți pe lângă decât să le înfruntați, că această carte este pentru voi. Nu numai despre voi (de fapt, noi, că eu sunt în această categorie, de aceea și citesc o astfel de carte! 🙂 ) , ci și pentru voi. Adică are soluții! Hm, poate spun prea mult – soluții. Are o logică ce curge cursiv și combate toate gesturile noastre refractare la nou.

*Curiozitatea creează posibilități; nevoia de certitudine le îngustează. Curiozitatea creează energie; nevoia de certitudine o consumă. Curiozitatea duc la explorare; nevoia de certitudine duce la încheiere. Curiozitatea înseamnă evoluție; nevoia de certitudine se referă la reluarea unor evenimente. Curiozitatea creează relații; nevoia de certitudine creează o atitudine defensivă. Curiozitatea înseamnă descoperire; nevoia de certitudine înseamnă să ai dreptate.*

Da, ingredientul respectiv este curiozitatea. Atenție aici: *Dacă suntem convinși că trebuie neapărat să înțelegem totul, să fim în stare să prezicem cu certitudine viitorul și să deținem controlul, atunci vom aluneca spre stagnare*.

Poate nu e o carte pentru adolescenți – pentru că ei au entuziasmul specific vârstei (ei, aș, e și pentru ei, că entuziasmul lor e mai degrabă pentru a trăi clipa, nu pentru a avea viziune!), dar sigur este pentru cei blazați, pentru cei care și-au pierdut locul de muncă sau de ceva vreme nu mai ies din depresia care i-a cuprins de când cu … (chestia aia!)… E o carte pentru cei care la fiecare pas zic: aș face, apoi adaugă – Mâine! Dacă! Dar! Când s-o putea!

Este o carte pentru cei îngrijorați, cu anxietate, cu atacuri de panică, pentru cei nemulțumiți de ei înșiși și invidioși pe situația altora, este o carte pentru cei care s-au cam plictisit de viață și se apropie prea mult de dulapul cu medicamente sau de linia de cale ferată, este pentru cei care se plâng, pentru cei care descoperă că sunt plictisitori și cei din jur îi ocolesc… Este o carte absolut necesară pentru cei care nu mai văd lumina, deși soarele pripește și toți poartă ochelari de protecție!

Este o Carte!

P.S. Nu m-am putut abține să nu citez și asta:

*Lipsa de curiozitate este un teren propice pentru

  • stereotipie și discriminare, care, duse la extrem, se transformă în ură și chiar violență,
  • siguranță de sine exagerată și ignoranță, care se soldează cu decizii neinspirate,
  • dogmatism și gândire rigidă, care sunt opusul flexibilității psihice.*
0

Fii tu însuți versus Mă scoți din sărite așa cum ești

Cred că nu am auzit cuvinte mai mângâietoare decât: Îmi place cum ești!, iar acestea nu se refereau la fizic, ci la modul de a privi lucrurile, la comportament, la atmosfera pe care o cream în jur. În același timp, nu am auzit cuvinte mai derutante ca Fii tu însăți, când, în inima mea și în gândurile mele, eram complet confuză, fără niciun reper. Pe de altă parte, nu e nimic mai dureros decât să auzi cuvintele: Mă scoți din sărite așa cum ești, când tu știi cum ai luptat pentru a ajunge într-un anumit punct al dezvoltării, dar nimeni nu vede anereușista, ci toți te compară cu alții sau cu ceea ce și-ar dori de la tine pentru a le fi lor bine.

Imaginează-ți ce fericit e un adolescent care e condus doar de hormoni și de sentimente când aude: *Fii tu însuți*. Asta-l salvează de la a se controla și de la a gândi lucrurile în profunzime; iar în 97% dintre cazuri deciziile pe care le va lua fiind el însuși îl vor duce la o nereușită.

Imaginează-ți ce fericit este un om căruia îi zici: *Mă scoți din sărite așa cum ești* – dacă are defecte și e orgolios nu se va schimba niciodată, chiar dacă aceasta îl va duce în zid; dacă nu are defecte și tu îl critici, te va ignora sau se va schimba cum vrei tu, devenind cu totul altceva decât ar trebui să fie, doar pentru a-ți fi ție pe plac.

De-a lungul timpului, mi-am pus o întrebare: ce înseamnă să fii tu și unde se oprește minunea de a fi tu?

Am zis de multe ori: Asta-s eu, chiar de nu-ți place, alta mama nu mai face!

Rezultatul?

Oamenii au plecat de lângă mine, pentru că eram nesuferită, nu pentru că erau ei pretențioși.

Eu însămi nu m-am mai putut suferi cu defectul respectiv și m-am străduit să mă schimb. (după multă suferință și mulți oameni răniți sau pierduți!)

Am regăsit încăpățânarea asta la cei cu care relaționam: ori că se formase pentru că învățaseră de la mine, ori că se întărise datorită atitudinii mele, care le fusese exemplu (negativ).

Ce NU înseamnă

Fii tu:

  1. poartă-te așa cum ești, chiar dacă asta îi jignește pe oameni (Analizează-ți comportamentul – dacă vezi că cei din jur sunt sensibili fără temei e treaba lor, dar s-ar putea să fie foarte răbdători, iar tu să întreci orice limită! Dar dacă tu rănești oamenii prin modul în care-I abordezi, dacă tu ești tăios cu ceilalți, nu ei sunt vinovați, ci faptul că nu ai fost expus la o astfel de situație, așa că trebuie să înveți cum să faci față unor noi situații, adică să te șlefuiești. Asta nu înseamnă să îți anulezi personalitatea, ci să o faci accesibilă celor lângă care trăiești!)
  2. ești bine oricum ai fi (Nu, nu ești bine oricum ai fi, dacă ai sechele din copilărie, dacă nu ai citit codul bunelor maniere, dacă nu ești politicos, dacă nu ai învățat regulile de bază dintr-o comunitate în care evoluezi, dacă nu te străduiești să interiorizezi atitudini care țin de cultura pozitivă a acelor locuri pe unde ai ajuns. Dacă acestea sunt amănuntele pentru care ți se spune: ești bine oricum ai fi, să știi că cei ce glăsuiesc sunt absolut nepotriviți pentru a-ți fi alături, dacă vrei să ajungi departe. Dacă vrei să rămâi în înapoiere, bucură-te că te lasă în nepricepere, că te încurajează în nesimțire și indiferență. Dar dacă vrei să te dezvolți, fugi cât mai repede de acești indivizi! Caută să rezolvi emoțiile pe care nu ți le înțelegi și le verși pe alții, caută să găsești o cale de rezolvare a conflictelor chiar și cu cei nesuferiți, caută un mod de a te face plăcut fără să treci de principiile și valorile tale, bucurându-i pe ceilalți chiar și prin simpla ta apariție.)
  3. nu te schimba orice ar fi (*Rămâi așa! Nu învăța și nu adapta nimic!*– E drept că ne place să stăm mai mult decât să muncim, că ne place să câștigăm bani mulți făcând lucruri simple, decât să intrăm într-un proces complex de activități. Dar această idee este echivalentă cu a crede că poți să fii încântător, dacă te îmbraci după ultima modă, dar nu te speli pe sub braț și nici pe dinți; că poți să impresionezi juriul unui concurs de frumusețe dacă nu-ți aranjezi părul după ce te-a ciufulit furtuna sau dacă te înfățișezi cu haine care nu se asortează, pentru că ce mai contează aparențele – nu se vede că strălucești?)

Cu alte cuvinte FII tu nu înseamnă să rămâi vulgar, necioplit, lipsit de acomodare cu timpul tău, ci a fi tu cel unic, original, creativ. Slăbiciunile tale nu afectează pe nimeni sau sunt cunoscute doar de cei care te vor accepta cu ele, dorințele tale nu rănesc emoțional sau fizic pe cei care-ți stau alături.

Și atunci ce înseamnă

Fii tu?

  1. să-ți pui în evidență trăsăturile unice
  2. să se vadă caracteristicile tale datorate vieții prin care ai trecut, culturii în care ai crescut (și care sunt demne de a fi purtate mai departe!) și culturilor prin care ai ajuns
  3. folosirea talentul sau talentelor tale pentru a-ți câștiga pâinea, dar și pentru a-i ajuta pe cei din jur.

Pe de altă parte, ce înseamnă

Mă scoți din sărite așa cum ești:

  1. eu am un ideal și tu nu semeni cu el
  2. ceea ce ești tu este nedesăvârșit, iar eu caut perfecțiunea
  3. ai o influență negativă asupra mea, deci ești nesuferit/ă
  4. și dacă aș fi singurul pe care îl enervezi cu stilul tău sau simpla ta prezență, ar trebui să faci ceva pentru a te schimba pentru că ceea ce-mi place mie contează, nu ceea ce crezi tu că e bine!

Învățați-i (sau rugați-i) pe cei din jur să vă spună, în loc de Fii tu însuți:

  1. Mulțumesc pentru că ești alături de mine
  2. Sunt recunoscător că am pe cineva ca tine
  3. Mă completezi
  4. Sunt unele lucruri pe care nu le pot înțelege la tine, dar îmi dau seama că fac parte din tine și mă străduiesc să le accept
  5. Este ceva în comportamentul tău care contravine dorințelor și imaginilor mele despre întreg. E vorba despre … Ce facem cu lucrul acesta?
  6. Te iubesc așa cum ești și voi rămâne cu tine, indiferent cât te străduiești să nu-mi placi cu chestia asta (slăbiciunea ta, defectul tău)

Diferența nu e mare între Fii tu însuți când ești absolut neputincios și n-ai habar ce să faci mai departe și Mă scoți din sărite așa cum ești când ai o personalitate puternică minunată, care nu convine celor slabi.

Important este să te cunoști atât de bine încât să nu accepți să ți se știrbească originalitatea, să-ți aperi și să-ți păstrezi personalitatea.

 

1

Cuptorul moldovencei – Iași

Citesc eu aici despre acest loc pe care-l declar rapid un rai. Cum sunt în Iași, ce altceva pot să fac decât să trag o fugă până acolo? Și acum haideți să descoperim lecția despre ce înseamnă a spune povești fără a te gândi ce înțelege celălalt din ce spui tu și cum trebuie spus în așa fel încât să se confunde cele două idei: ce zici și ce pricepe cititorul.

Ce am înțeles eu: că o moldoveancă de peste Prut a venit la Iași și a realizat dulciurile copilăriei ei. Adică o copilărie din Moldova, îmi imaginez eu. Adică o copilărie cu patiserie de care ai noștri, românii de partea cealaltă a Prutului, obsedați de merdenele, nu au auzit. Am salivat la gândul că voi lua câte o bucățică din fiecare plăcintă moldovenească (adică de peste Prut, da? 🙂 ), dornică să cunosc și eu specialitățile lor.

Ajung la Cuptorul moldovencei – loc micuț, intim, cu o pisică pe frontispiciu. În galantare: amandine, savarine, cartofi, eclere. Mă frec la ochi. Astea sunt prăjituri din copilăria mea și din actualitatea Bucureștiului, nu trebuie să ajungi la Iași ca să te delectezi cu așa ceva.

Bine, haide să luăm prăjituri făcute de casă cu 60 lei kg. Promisiune: fără margarină, fără zahăr, doar cu miere, chestii de-astea care-ți prelungesc viața până la 4879 de ani. Bine. Cumpărăm din fiecare câte una. Mă îndrăgostesc de Sărbătoare și de Albinuța. Dar astea există și la noi, în București, sub alte denumiri.

Am venit cu inima deschisă la Cuptor, dar nu am găsit ce căutam pentru că cineva, în poveste, nu a știut să pună punctu pe I – ce oferă! Niciun exemplu, nicio idee. Doar eu mi-am imaginat ce ar fi acolo.

Lucrul bun al Cuptorului moldovencei este prețul. Nu știu cât costă în alte locuri din Iași prăjiturile (eu m-am păstrat pentru locul acesta, nu degeaba am citit reclama în ziar, eu chiar am încredere în publicitatea de acolo și am urmat drumul – doar asta mă interesează, nu mai iau altceva!), dar acolo toate prăjiturile copilăriei nostre – amintite anterior – sunt 4.5 sau 5 lei. Dacă prin Iași sunt 3.5 sau 4, ținând cont de certificatele că la Moldoveancă totul este curat, fără E și fără alte mizerii care înlocuiesc ingredientele sănătoase, prețul este foarte bun. Pe de altă parte, față de București, unde o prăjitură este între 7-12 lei, să iei cu 4.5 ceva fără chimicale e un vis…

Mda, trecând peste confuzia din mintea mea și așteptările mele, Cuptorul moldovencei ar fi un loc de vizitat, chiar dacă în Mall, la Palace sunt multe alte oferte – și acelea gustoase, (preț 5.5), dar – toți specialiștii cu care am fost – mi-au făcut capul calendar că se simt chimicalele în ele…

Faceți ce vreți, eu v-am informat.

1

Complimente, într-o lume a sobrietății

Trebuie să recunosc – atunci când am călătorit cu avionul în afara țării, nu prea am avut poftă să complimentez oamenii sau locurile, din cauza seriozității de pe chipul lucrătorilor de le ghișee. Erau atât de duri și de indiferenți, de impasibili, cu ochii în patru, încât mi se părea că dacă eu le-aș zice ceva dulce și amuzant m-ar considera puerilă. Nu au ei nevoie de comentariile mele – ei sunt pe metereze în lupta cu dușmanul.

În călătoria cu avionul în interiorul României este altceva: am pus zeci de întrebări celor de la control, nu numai că nu s-au enervat, să mă grăbească să trec, să mă repeadă, să mă ironizeze, să se prefacă a nu auzi, ci cu deosebită răbdare s-au ocupat de toate curiozitățile mele. Ori turele în care am nimerit eu au luat praf magic înainte de a ajuge eu și apoi au revenit la cucută și nu i-au mai respectat pe turiști, ori au rămas la fel de minunați și atunci este fascinant să vezi că avem de-a face cu lucrători în mediul aceasta care nu se poartă cu tine de parcă ai fi animal ce intră printr-o poartă pe care o închid și deschid ei… Funcționari cu răbdare – ați mai pomenit așa ceva? (la poștă, nu, niciodată!)

Urcând în avion, mă prosteam cu prietena mea și ne făceam poze pe scări și la intrarea în avion, iar una dintre însoțitoare a venit la noi cu indulgență și s-a oferit să ne facă poză împreună.

*E primul zbor?*

Primul zbor după 100, poate, am răspuns eu. Nu, nu e primul zbor, dar e primul zbor împreună și ne place să râdem, mai ales că ea lasă în urmă doi copii mici și pleacă fără ei 3  zile – asta da realizare de sărbătorit!

Drăguța a râs, cu noi. La final, nu m-am putut abține și i-am spus: Dintre toate însoțitoarele de bord – și am văzut destule la viața mea! – ești cea mai frumoasă!

M-a privit cu ochi care ziceau: Ori minți, deci nu ai mai fost cu avionul, ori minți, deși ai fost cu avionul – la câte frumuseți sunt pe lumea asta…

Vă rog eu frumos, învățați să primiți un compliment. Chiar dacă nu credeți că aveți trăsături frumoase, dacă cineva vă spune despre asta, credeți. Dacă cineva vă vorbește despre inteligența voastră, credeți. V-ați obișnuit cu chipul din oglindă și gândurile mărețe, dar alții nu au mai pomenit așa ceva și au nevoie să exteriorizeze surpriza lor. Spunea cineva: pot trăi o săptămână dintr-un compliment bun. Bucurați-vă de complimente nu numai o săptămână, ci mult mai mult: scrieți-le pe un carton colorat și agățați-l la birou… De câte ori sunteți supărați, consultați-l. Vi se schimbă perspectiva.

 

 

0

Cel mai important din lume

Bine, poate voi nu recunoașteți. Uite că eu recunosc: uneori, mi se pare că toți ar trebui să piardă și să câștig eu, pentru că sunt *cea mai cea dintre cei mai cei*…  Bine, sunteți minunați pentru că nu ați gândit niciodată ca eroul lui Eminescu: *Poate sunt chiar eu Dumnezeu!* Poate!

Ideea e că zilele trecute m-am dus la biblioteca Emil Gârleanu, locul unde-mi plăcea să stau și să citesc. Acum mai mulți ani! În ultimul timp, au avut loc tot felul de schimbări acolo și nici eu nu am mai avut timp pentru ea. Dar de împrumutat tot am împrumutat cărți. Am tot amânat înapoierea unei cărți (știți cum se procedează, nu? Se dă telefon la bibliotecă, în cea de-a 21 a zi de când ai luat-o și se prelungește termenul! Nu se ține cartea acasă fără să comunici cu bibliotecarul!), iar când am reușit să o duc… era să leșin: ludoteca frumos colorată și plină de volume strălucitoare era sărăcăcioasă, fără niciun vino-n coa*…

Sigur nu aș fi dat pe acolo în cei 10 ani cât am frecventat-o, dacă era așa mereu. M-am simțit iritată de modul în care a ajuns; eram plină de nervi pentru că *tot ce e bun în țara asta se strică* (placă veche!) și toate cărțile pe care le căutam dispăruseră. Au dat la casat toată literatura de copii dinainte de *89, ceea ce înseamnă iresponsabilitate – spuneau copiii *tovarășe* dirigintelui, dar erau unele cărți atât de interesante… Deveneam din ce în ce mai agresivă pentru că nu mai găseam nici cărțile de copii cu care a crescut fiul meu – și acelea deosebite! – și m-am întrebat: ce fel de ludotecă e asta? (Nu mai vorbim că nu aveau niciun poster pe pereți, că nu erau jucării sau ceva ghirlande în jur, în vreme ce înainte erau și balansoare de plastic!)

În timp ce furia creștea în mine, dacă venea un toreador în fața mea sigur își încheia socotelile cu viața, în caz că mă provoca, văd cum se deschide ușa de la intrare de trei ori, fără să observ cine apare sau dispare… Cum să te uiți la alții când tu ești plin de dispreț față de societate? Mocnești în tine, faci până la urmă implozie, iar ceilalți nu înțeleg ce ți-a venit de-a-i dat ortu* popii că doar erai în floarea vârstei. (aviz celor care au reacții ca ale mele! 🙂 )

Și numai ce aud râsete de copilași și gângurit de bebeluși, văd trei chipuri de mame, obosite, nearanjate, dar zâmbind și ele. Ce să vezi? În locul acela chinuit, fără nicio atracție, doar cu niște perne aruncate pe jos, neinteresate ca mine de culori multe pe ziduri, aceste persoane se întâlneau pentru socializare. Copiii se jucau când pe perne, când pe jos, mai luau o carte, o mai trânteau, mai întrerupeau discuțiile mamelor, dar mamele erau în sfârșit fericite: vorbeau cu cineva pe limba lor…

Mi-am dat seama atunci că da, eu nu sunt cea mai importantă din Univers. Dacă aș fi fost, ludoteca Emil Gârleanu ar fi rămas la fel de atrăgătoare ca altădată. Ca să am eu unde veni. Dar se pare că sunt și alte locuri unde mă pot eu duce, pentru ca cele mai importante din Univers, aceste mame încântate de faptul că nu trebuie să plătească pentru un ceai sau să explice de ce copilul mai trage câte un țipăt, să se refugieze aici… M-am gândit atunci la cât de diferite sunt perspectivele din care privim noi lucrurile: eu căutam frumusețea de altădată ca să pot obține fericire, ele se bucurau cu nimicul de acum…

Am fost încântată pentru ele și am plecat cu inima plină de satisfacție că, deși uneori o mamă are impresia că e nimeni între pereții casei ei, cu toate pe care le are de înfruntat în creșterea copiilor, s-a demonstrat că e cea mai importantă din Univers.

(Ceea ce, desigur, nu scuză actuala stare a fostei ludoteci! 🙂 )

 

6

Să mai scriu și eu (o carte)?

Am fost aseară la un cenaclu literar. Criticul rostea, cu disperare chiar, că se scrie atât de mult în România încât a ajuns la concluzia că doar atât se mai face în țara asta. (Și poate de aceea ne și merge așa de prost…) Mai mult decât că se scrie mult, cantitativ, fiecare carte luată în parte este un fel de Shogun al individului, căci nimeni nu dă mai puțin de 300 de pagini la tipărit. Într-o lume în care nimeni nu mai e înclinat spre citit, în loc să îmbii omul prin scurtimea materialului prezentat, tu îl faci să respingă din start cartea ta, descurajându-l prin numărul de pagini.

Dacă ar fi să-l ascultăm, din acest moment, toți ar trebui să scriem lucruri multe în cât mai puține cuvinte, să tăiem din articole și din orice realizăm prin îmbinare de vorbe. Ce să zic – are și n-are dreptate. Eu scriu povești care nu depășesc o pagină A5. Trebuie să se încadreze în 3 minute de înregistrare pentru că se difuzează dimineața și ritmul e alert. Dar scriu și romane pentru adolescenți din care chiar nu vreau să tai niciun capitol. Și fiecare roman are 50 (de capitole, evident 🙂 )!

Pe blog, am articole scurte și articole lungi; în funcție de cât de mult timp găsesc pentru a scrie, dar și de subiect, de starea în care aștern cuvintele… Dacă vreau să mă regăsesc și să mă folosesc de blog ca de jurnal, mă desfășor într-un spațiu mai mare. Dacă vreau ca neapărat să fie citit mesajul meu, însă, comprim totul ca pentru oamenii grăbiți ai societății noastre. Ideile mele, trăirile mele le vor citi cei care mă iubesc, cei care au vreme, cei care sunt atrași de stilul meu. Dar aceștia sunt puțini – însă îmi place să fiu eu, cu mine însămi și cu ei.

Mesajul care trebuie neapărat să ajungă la oameni îl realizez scurt pentru că am înțeles starea de lucru a contemporaneității: fără zorzoane și fasoane, ca să înțeleagă oricine.

Cu textele scurte poți lumina mintea oamenilor, îi poți mobiliza, le poți arăta că gândiți la fel. Cu cele care sunt cât vrei tu, cât consideri tu, îi inviți să stea cu tine și e alegerea lor dacă o vor face, dacă sunt tentați de ceea ce oferi și dacă renunță la altele pentru zicerea ta…

Criticii ne descurajează, găsind tot felul de cusururi scrierilor noastre? Pe de o parte, au dreptate: la câți saci de cărți umplu cu literatura română contemporană și cât foc fac în sobă cu ea, normal că sunt sceptici. Pe de altă parte, unii dintre noi, cei care scriem, chiar nu țin să facă parte din *panoplia marilor scriitori români*, nu vor să se vorbească despre ei în Istoria Literaturii Române. Vor doar să-și împlinească pasiunea, focul inimii de a așterne pe hârtie câte ceva. De ce să fii pornit pe sărmanii oameni care au un vis? (A, că de fapt scriu banalități, aberații, sperând la o pensie de scriitor? A, că scriu pentru că n-au ce face nici cu timpul, nici cu banii? – cărțile din această categorie trebuie să fie *mirosite* de cititori și să nu fie cumpărate, dar în niciun caz să fie disprețuite din start de cei care *știu ei ce știu*.)

Se scrie mult? Poate că și tu vrei să scrii și te deprimă că au scris alții înaintea ta. Te ironizează cei care au un renume deja pe piața literară.

Cei care nu au talent vor scrie întotdeauna, indiferent că vor fi încurajați sau li se va da peste nas că nu au ce spune.

Ce vor face cei care au talent, dar sunt sensibili la vorbele celorlalți, au cărți scrise, dar nu au bani să le publice, au ceva de spus lumii, chiar dacă nu vor reuși de la prima carte să se afirme? Dacă sunteți astfel și ați decis să faceți ceea ce aș face eu 🙂 , ei bine, nu știu altceva să spun decât: Nu vă opriți din scris! Dacă sunteți astfel și ați decis să luați singuri o hotărâre cu privire la viitor, faceți cum vă taie capul, dar nu mă pot opri să nu adaug: eu citesc mai ales cărți care au pagini multe, mai ales subiecte pe care cei mai mulți le ocolesc! Și ca mine mai sunt câțiva. Poate nu mulți, poate vreo 500, de aceea când publicați prima dată faceți un tiraj mic și căutați-vă publicul!

Așa că spor(t) la treabă, talentați care era să cedați presiunii și să depuneți pixul sau să închideți laptopul. (Că oricum netalentații nu se opresc din turuit!)

P.S. În caz că ești gata să depui armele pentru că ți se pare că nu prea ai condiții de scris și cum să publici, treci și pe la Ana și încurajează-te și din experiența ei.

Cartea scrisă pe telefon 

 

5

Am depresie sau sunt în depresie?

Am descoperit astăzi un chestionar de evaluare psihiatrică.

L-am rezolvat în două moduri: cum aș fi răspuns în partea cea mai dificilă a vieții mele și cum răspund acum. Este o diferență enormă, de 45 de puncte.

Cred că oricine are nevoie să-și cunoască starea emoțională – unii dintre noi se vor liniști: *ei, zic eu că-s nebun, dar nu-s decât de dus la doctorul de familie*. 🙂

Alții însă vor realiza care e situația lor și se vor adresa unui doctor specialist. Fără întârziere!

6

Concurență, competiție versus prietenie în scrierea de toate felurile

Ia să vorbim noi despre un subiect spinos. (Spinos mai este și un purcel, despre care se spune că, atunci când se enervează, își încordează țepii și aruncă în dușmani cu ei. Spusa e falsă, dar în ce privește subiectul nostru cam așa e – trebuie să te ferești de țepi!)

Cât de mult vă place să aveți concurență? Nu în dragoste. Ci concurență în ceea ce faceți!

La locul de muncă sau în manifestarea talentelor dv. Cât de mult vă doriți să fiți înconjurat de oameni care realizează același lucru, toți dorind să câștigați bani din această activitate?

Cred că nu se repede nimeni cu mâna pe sus. Poate doar cei care au fost învățați că într-un mediu concurențial te poți dezvolta. Dar chiar așa să fie? Comparația te face să te simți nepregătit – ca începător, penibil – dacă realizezi altceva decât marea masă, deși în același domeniu, inadecvat – dacă nu păstrezi ritmul celorlalți. Concurența nu te face mai bun, ci te sperie. Îi vezi pe ceilalți ca pe un Bau-Bau care îți va lua premiul spre care aspiri, căci sunteți mii pe o singură bucățică de tort!

Am participat anul trecut la un cenaclu literar căruia am promis că nu-i voi mai călca pragul. Erau acolo oameni care au publicat sau care doreau să publice, în special poeți. Când unul dintre ei începea să citească, ceilalți nu se puteau abține din critică: *nu trebuia folosit cuvântul ăla, rima aia nu era potrivită, nu îmi spune nimic imaginea creată de tine*. Cei care la început se pupau – că nu se văzuseră de o lună! –  în timpul discuției se bălăcăreau, negăsind nimic frumos în ceea ce auziseră, pentru ca la final să se ia din nou în brațe, la un pahar de vin. Evident că, în luna care urma, niciunul nu-l căuta pe celălalt, pentru că nu erau prieteni și nici nu se ajutau între ei. Dar se pupau și se certau cu ardoare. Interesantă a fost reacția lor față de mine – mi-au aplaudat poveștile citite. Nu că ar fi fost bune sau că i-ar fi mișcat. Pur și simplu, nu concuram cu ei, nu aveam același domeniu. Să fii un neînsemnat de scriitor de povești între poeți e, oricum, o pedeapsă destul de mare așa că ce să mai dea și cu țepi în mine – îi păstrau pentru cei pe care i-ar fi văzut că le-o iau înainte pe domeniul lor, pe tărâmul poeziei (a, cei care visați când citiți o poezie, întrebați-vă cât a fost de urât, de confrații săi!, omul care a scris-o!).

Am vorbit despre lumea celor ce scriu și publică, folosind tiparul. Cum este în lumea celor care scriu și materialul lor nu se materializează în cărți, ci rămâne pe internet, pe un blog, pe un site? Oamenii se invidiază la fel de mult, se urăsc, se ironizează, se lovesc?

Oare cum este în lumea acelei nișe intitulate de *parenting*? Cel mai mult scriu mamele! Fiecare mamă blogger e îngrozită de ideea că cealaltă îi poate lua locul, fiecare se teme de creativitatea celor din jur, fiecare se ascunde de restul, cu realizările sale, pentru ca nu cumva să dea idei și să nu mai poată profita doar ea de ele?

O competiție în acest domeniu ar face ravagii. Comparația într-o lume în care fiecare este unic (inclusiv în slăbiciunile sale care chiar îl recomandă pentru un anumit public – asta este, lumea noastră e diversă, nu suntem toți pe același calapod!) ar fi lipsită de sens. Lucrul acesta a fost conștientizat și de aceea s-a născut ideea #DigitalParentsTalks .

În fiecare lună, toată lumea care scrie despre ce înseamnă să ai copii și ce înseamnă să crești un copil poate participa la seminarele organizate de Parenting PR. Subiectele cele mai interesante sunt dezbătute pentru ca fiecare să fie ajutat să-și ducă la capăt *chemarea*. Unele au nevoie să priceapă cum se rezolvă lucrurile la care s-au înhămat fiind bloggeri. Altele doresc socializare. Oricare ar fi dorința se ține cont de ea și nimeni nu e nemulțumit când se termină o astfel de întâlnire; nemulțumirea este că se termină! 🙂

Mi-ar plăcea dacă și copiii noștri ar crește într-o atmosferă de cooperare, nu în aceea de concurență. Nu, concurența nu aduce nimic bun, ci *tuflește* personalitatea celor mai mici și nesiguri (dar asta nu înseamnă că nu sunt buni de nimic). Prietenia este atitudinea cea mai bună pentru că e loc pentru fiecare pe marele internet, pentru că fiecare are farmecul său și originalitatea sa, pentru că fiecare își va găsi metoda potrivită pentru un contract sau pentru o sponsorizare.

Felicitări celor care au înțeles aceasta și lucrează împreună.

1

Premiile de Excelență Itsy Bitsy

Să-mi fi spus, ca adolescentă, *Itsy Bitsy* mă gândeam la melodia pe care dansam în discotecă. Spune acum aceste două cuvinte și cei mai mulți vor zice:

  • doi extratereștrii colorați care-mi amuză copiii
  • *Spiritul bun să-ți lumineze mintea.*
  • Zăpă – zăpăcești poveștile

Sigur că radio Itsy Bitsy înseamnă mult mai mult: nu numai că-i amuză pe copii, îi și formează pentru viață, nu numai că le luminează mintea, îi și dezvoltă, nu numai că oferă bucurie celor mici – strânge familia împreună.

Pentru acest concept de *familie împreună*, radio Itsy Bitsy a luptat (și a reușit) să facă din 1 Iunie – Ziua internațională a copilului, o zi liberă și a părinților – pentru ca timpul respectiv să fie dedicat copiilor.

Andreea Marin, aseară, (1 februarie 2017) la premierea celor care au luptat pentru acest vis, spunea despre fiica ei care o întreba: *Se poate să petrecem doar o jumătate de zi împreună*? Aceasta pentru că vârsta copilului decide de multe ori cum să fie folosit timpul. Dacă la adolescenți deja 1 iunie e o zi cu prietenii, nu cu familia, pentru cei micuți ar fi bine *să fie câte un mini 1 iunie în fiecare zi* (Felix Tătaru)!

Orele Galei Itsy Bitsy petrecute în sala Teatrului Excelsior au avut un gust al victoriei, dar și un miros de bebelușie 🙂 – pentru că unii dintre angajații postului de radio (care au prezentat finaliștii de la fiecare categorie!) au fost însoțiți de bebelușii lor și da, toți cei care sunt părinți știu cum este să simți mireasma unui copil mic – și nu mă refer la cea de sconcs, ci la *lavanda* lui. 🙂

Emoțiile tuturor, de la maturi la copii, au fost delicioase și ușor de digerat, dar mai ales … ușor de asimilat! 🙂

Pe lângă mulțumirile aduse celor care s-au implicat în transformarea zilei de 1 iunie în zi liberă legală, la gală s-au acordat și 15 premii:

La Categoria BINE PENTRU COPII: Asociatia Salvati Copiii Romania, pentru intreaga activitate de sustinere a drepturilor copiilor, educatie, siguranta.

La Categoria BINE PENTRU FAMILIE : Danone Romania, pentru proiectul Danonino „Spune DA”, care a indemnat parintii sa creasca independenta si autonomia copiilor.

La Categoria IMI PASA: OMV PETROM, pentru proiectul “Tara lui Andrei” care de mai multi ani sustine cetatenii din Romania care vor sa se ajute singuri, care gandesc si se implica in proiecte care fac viata mai buna pentru toti.

La Categoria PARINTE IMPLICAT: Ioana Chicet – Macoveiciuc, pentru ca este o voce puternica in sprijinul parintilor si copiilor romani, o mama care sustine comunitatea de mamici sa lupte cu succes pentru nevoile si drepturile copiilor si parintilor.

La Categoria PARENTING PENTRU TOTI:  Cristina Trepcea, psihoterapeuta, jurnalista, realizatoarea radio si TV, care sustine activ in emisiunile si evenimentele la care participa nevoia copiilor de a petrece timp de calitate cu parintii, nevoia parintilor de a se dezvolta personal.

La categoria ALTFEL DE EDUCATIE: Centrul Step by Step pentru Educatie şi Dezvoltare Profesionala, pentru ca promoveaza un invatamant  modern.

La categoria CURSURI PENTRU COPII: Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”, care reuseste an de an sa imbine traditia si valorile romanesti cu metode moderne de educatie prin joaca.

La Categoria INVESTIM IN EDUCATIE: Asociatia Environ pentru proiectul  Baterel si Lumea NON-E care a dus educatia ecologica in sute de scoli din tara.

La categoria SPORT PENTRU COPII: Fundatia Tiriac, care a dus la deschiderea singurului patinoar modern cu investitie privata 100% – Telekom Arena, care va stimula dezvoltarea sportului de iarna printre copii.

La categoria PROIECTE ARTISTICE PENTRU FAMILIE: KINOdiseea – International Children Film Festival, pentru profesionalismul si energia cu care promoveaza arta cinematografica in randul copiilor si parintilor.

La Categoria ARTA SPECTACOLULUI PENTRU COPII: Teatrul Ion Creanga, institutie care aduce povestile in viata copiilor din anul 1964, pentru ca imaginatia si teatrul sprijina dezvoltarea sanatoasa a copiilor.

La categoria MUZICA PENTRU FAMILIE: Mirela Rizea Marinescu, coordonatoarea grupului de copii MINITON, compozitoare, textiera, producatoare si mai ales invatatoare care promoveaza armonia si inocenta in muzica pentru copii.

La Categoria CARTI PENTRU PARINTI MAI BUNI: Editura TREI, pentru sustinerea pe care o ofera parintilor prin editarea anuala a unui numar semnificativ de carti care ofera informatii actuale, diverse si folositoare parintilor.

La Categoria LITERATURA PENTRU COPII: Victoria Patrascu, pentru cartile ei pline de candoare, iubite de copii, pentru textele actuale si intreaga activitate in domeniu.

La categoria OAMENI CARE INSPIRA au fost finalisti personalitati-model pentru parintii si copiii din Romania, care se implica in imbunatatirea calitatii vietii acestora: Andreea Marin– pentru toate proiectele si mesajele ei care motiveaza milioane de mame din Romania, Virgil Iantu – un model de tata implicat ce a ales sa lucreze si direct cu cei mici pentru dezvoltarea lor personala, Oana Moraru – specialista in educatie care trezeste constiinte si militeaza pentru imbunatatirea educatiei in scolile romanesti. Marele premiu la aceasta categorie a fost primit de Magician Marian Ralea, actorul care a inspirat mii de copii si parinti peste 20 de ani, oferind adevarate lectii de curaj si creativitate tuturor prin povestile si jocurile sale. El este omul care ne-a invatat ca fiecare este “erou de poveste” si “poate orice, pentru ca e magician” in viata sa.

Dintotdeauna am considerat că Itsy Bitsy nu este numai un radio al copiilor și al părinților obligați de soartă, ci unul al tuturor celor care vor să-și împrospăteze creativitatea, starea de bine și tonusul emoțional. Așa că audiție plăcută tuturor celor de lângă aparatele de radio sau din on-line, iar celor implicați în proiectul IB – *bucurie în familie!*.

 

Despre eveniment, a mai scris în stilul ei minunat, Olandeza – https://mihaelaroxana.ro/2017/02/08/tare-mi-e-dor-de-mirosul-de-bebelus/