Arhivele lunare: octombrie 2011

4

Despre frumuseţe şi preţul ei, când devine obsesie

|

Pretul amar al unui corp de plastic

Data: 27 octombrie 2011 Autor: Ionela Samoila

Model pentru milioane de femei, Katie Price, cunoscuta drept Jordan, vorbeste deschis despre dependenta ei pentru chirurgia plastica, dar si despre urmele lasate pe trupul ei de viciul care i-a golit conturile de 115.000 de euro.

Si-a dorit sa fie perfecta si a apelat la bisturiu pentru a obtine corpul la care barbatii viseaza. Obsedata de botox, de bronz si de un bust ametitor, Jordan si-a pus la bataie portofelul si trupul, fara a face un secret din asta. Acum, la 32 de ani, modelul vorbeste deschis, intr-un interviu acordat revistei Heat, despre pretul pe care fost nevoita sa-l plateasca in schimbul frumusetii – 115.000 de euro si un trup cicatrizat.

Citeşte mai multe, pe nerăsuflate, aici.

5

Zâmbet de zăpadă – pune-i ochi

|

🙂

Reţetă pentru a face muntele să zâmbească:

Punem o dungă din  zăpada de pe 9 iulie 2011,  de pe Transfărăşan, pe post de guriţă, la baza unei stânci rotunde. Restul e floare la ureche: fiecare poate colora ochii preferaţi, de vreme ce zâmbetul laaarg există.

2

Despre dragostea lui Dumnezeu

|
GOD’S „PHONE” NUMBER

Hello God, I called tonight
To talk a little while
I need a friend who’ll listen
To my anxiety and trial.

You see, I can’t quite make it
Through a day just on my own..
I need your love to guide me,
So I’ll never feel alone.
I want to ask you please to keep,
My family safe and sound.
Come and fill their lives with confidence
For whatever fate they’re bound.
Give me faith, dear God, to face
Each hour throughout the day,
And not to worry over things
I can’t change in any way.
I thank you God, for being home
And listening to my call,
For giving me such good advice
When I stumble and fall..  !!!!!!!


Your number, God, is the only one
That answers every time.
I never get a busy signal,
Never had to pay a dime.
So thank you, God, for listening
To my troubles and my sorrow.
Good night, God, I love You, too,
And I’ll call again tomorrow!
P.S.  Please bless all my friends and family too.

Send this to all your friends and family. Anyone that you love and care about. Let them know God is there for them.

16

Unde mă simt acasă?

|

Am trecut pe aici şi mi-a plăcut ce-am aflat. Apoi am căzut pe gânduri… Cum e cu acasă, pentru cei ca mine, care-au crescut 4 ani într-un loc, alţi 17 în altul, de 19 ani au mai schimbat vreo 3 judeţe şi la 2 săptămâni trebuie să plece în delegaţie?

Pentru mine, acasă este…

1. Acolo unde am crescut – pentru că toată lumea vine la mine şi mă întreabă inclusiv ce salariu am, ceea ce-mi aduce aminte că pe scara aceea (ei, nu chiar pe trepte!) m-am înălţat (nu prea mult, totuşi, că altfel nu îndrăznea nimeni să mă trateze ca pe acelaşi copil maltratat!)

2. În oraşul unde-am făcut facultatea

3. La Jabeniţa, jud. Mureş

4. În Madrid, pentru că spaniolii au darul de-a te face să te simţi de-al lor

5. La ţară, unde mâncam jumări din garniţă şi adunam prune pentru ţuica tatălui meu, iar seara mergeam la discoteca de 9 ore

6. La mare, pentru că sunt într-o eternă mişcare, ca şi ea

7. În ţări calde – pentru că mi se pare că, în sfârşit, reîntregesc soarele, eu fiind raza care se înalţă dinspre pământ spre originea ei… 🙂

8. La biroul din firma unde lucrez, unde se şi spune că eu am „garsonieră”, deoarece am adus 1000 cărţi din bibliotecă, 300 jucării şi două fotolii care devin pat, pentru obosiţii călători sau pentru gazda epuizată 🙂

9. Între copii – dar să nu mai fie adulţi prin jur, că nu mă pot maimuţări cum îmi place mie (şi cum adoră copiii!), dacă mai sunt alţi ochi…

10. La Câmpina, la prietena mea, Lili

3

Aborsan la Găeşti şi Târgovişte – explicaţie

|

Revenind la postarea cu probleme. 🙂

Of, sâmbătă am fost la Găeşti pentru început, apoi la Târgovişte… La Găeşti, într-un grup de adolescenţi, fiul meu a făcut furori printre fete – şi pentru că era nou şi pentru că e frumos, dar mai ales – aici e aici! – pentru că îi plăceau bebeluşii. Când l-au văzut fetele că nu mai putea după Mami şi se ţinea după ea, că voia să se joace cu ea… se topeau de dragul lui (dacă poate să-ţi treacă prin cap aşa ceva!).

Una dintre ele, mai mare, care avea 15 ani, deci nu putea fi bănuită că i-ar face avansuri, a exclamat:

Dar tu chiar eşti sincer şi-ţi plac copiii. E prima dată când văd un băiat căruia să-i placă cei mici.

După ce am plecat de acolo, copilul meu zice timid: Ai văzut, mami, că fetele erau toate cu ochii pe mine?

Mda, eu am văzut, important e să fii şi tu conştient de asta, să înţelegi că eşti mai interesant decât oricare alt băiat pentru că ai o inimă bună şi rar mai găsesc fetele astea aşa ceva. Să nu uităm că eşti şi vesel, ai umor, eşti politicos…

Şi îndrăgostit, mi-o tăie el. Nu mă interesează nicio fată din cele de acolo… Deşi, mami, era una simpatică, nu ştiu dacă ai văzut-o…

Care? zice codoaşa de mamă, care pozase toate fetele, cum că ştia ea metehnele bărbaţilor… Se gândesc mai târziu… 🙂

O găsim pe cameră. Se uită la ea, apoi zice:

Eu sunt fidel – şi închide camera.

Ajungem noi la Târgovişte şi acolo se reîntâlneşte cu nişte prietene de la mare, de pe când erau ei mici şi se jucau pe ţărm. Se joacă vreo 4 ore cu cea mică, cea mare abia catadicseşte să-l bage în seamă – avea de terminat o carte (cu un an mai mică decât el!) şi, după ce se joacă 30 de minute cu el, vine la mama ei:

Ştii că nu e frumos să lăsăm oamenii să plece pe drum, la ora asta, nemâncaţi. Să-i invităm la noi. – desigur, dintre toţi, doar pe noi… Al meu sărea în sus că vrea la ele, dar era prea delicat ca să se opună la ce hotărăşte tatăl său.

Într-o discuţie ulterioară, mi-a spus suspinând: Mami, eu nu mai pot înţelege nimic. Am crezut tot timpul că lumea asta e mică şi că există în ea doar fata de care-mi place şi acum văd că sunt atât de multe fete şi că multe mă plac şi că multe îmi plac şi mie… Ce crezi că e de făcut, mă enervează că sunt atât de multe fete frumoase, ar trebui să fie mai puţine sau să nu le mai văd…

Sau, zice mama lui senină, să nu te mai obsedeze gândul că trebuie să fii cu cea de care-ţi place acum, mai ales că ea acceptă aşa de uşor ca ceilalţi colegi să-i dea palme peste fund… 🙂

Totuşi, am putea să nu mai plecăm aşa de des de acasă, zice el, înghiţind în sec, amintindu-şi că îl aşteaptă vacanţa de iarnă în Spania, unde mai sunt vreo 9 fete superbe…

Uite, nu eşti de hotărât acum! Acum cunoşti şi admiri, bucură-te că ai posibilitatea să te plimbi, să te înţelegi cu multe persoane… Pentru că să ştii un lucru: acum îţi dau chiar un imbold să comunici cu toată lumea; după ce te hotărăşti la una dintre ele, eu nu te mai las să te mai uiţi măcar spre celelalte! 🙂

Grozavă soacră voi fi, nu? 🙂

8

Invitaţie pe net – interesantă, chiar dacă nu ştiu de la cine

|

Stim ca nu suntem primii.Si mai stim ca nu suntem singurii.Asta insa ne
motiveaza si mai mult sa aderam la lupta impotriva violentei domestice.E o
lupta in care cel mai trist este ca nici macar nu reusim sa banuim puterea
„inamicului”.Stim si spunem ca o femeie din patru in loc sa primeasca
flori primeste bataie.Este oare cifra reala?De ce nu se vorbeste despre
violenta domestica?De ce nu au femeile curajul sa marturiseasca si sa
denunte abuzurile?De ce barbatii aleg sa loveasca o femeie?Sunt intrebari
la care va invitam sa gasim impreuna raspunsul in 27

octombrie,ora 14.30 la Home Matasari ( NR. 17) , ziua in care campania noastra isi

va incepe lupta impotriva violentei domestice .Alaturi de Beneva intra in lupta si Asociatia Touched Romania – care zilnic sustine femei supuse violentei.Tot  impreuna vom incerca sa strangem fonduri pentru un apartament de tranzitie in care mamele sa poata sa-si recapete echilibrul alaturi de copiii lor.Gazda a discutiilor va fi drd. Lavinia Tanculescu – psiholog terapeut.

Va invitam sa ne fiti

alaturi si impreuna sa facem vizibila aceasta problema..

 

–
Iulian Constantin

 

29

Dragostea, eterna poveste

|

N-am vrut niciodată să mă căsătoresc. După circul în care trăisem în copilărie, n-aveam de unde să ştiu că familia înseamnă o bucurie. Mi se părea că e o robie din care n-ai cum scăpa sau din care n-ai curaj să te desprinzi.

Când am auzit cuvintele… „N-ai vrea să nu-ţi mai pierzi timpul alături de alţii, ci să-l câştigi alături de mine?”… m-am înspăimântat. Am cerut timp de gândire. Apoi mi-a cerut el timp de gândire când am refuzat să fac 4 copii… 🙂

Şi, în 5 luni, am decis să primim binecuvântarea divină.

Azi s-au împlinit 13 ani de atunci. Am ieşit în oraş, cu tot cu Aborsanul care încearcă să facă faţă şcolii – pentru care trebuie să înveţe 7 ore, în afară de prezenţa la şcoală. (Aţi luat-o razna, oameni buni, ce vreţi să faceţi din copiii ăştia? După ce că nu aveţi metodă ca să-i determinaţi să vă placă materiile, îi mai faceţi să le şi urască pentru cantitatea mare de lucru?)

La restaurant, (vorba aceea, nici dacă ne vorbeam nu ne nimeream!) ne-am întâlnit cu nişte prieteni buni, aşa că fiecare a avut cu cine conversa: Aborsanul cu fiul lor – care venea de la un consult după o operaţie (să mai zică cineva că nu există degenerare… acum 15 ani, nu ştia nimeni despre problema aceasta, iar acum sunt culoarele spitalelor de copii pline de băieţi care au aceste manifestări!), eu cu sora lui Făt-Frumos, soţul cu soţul ei…

Spre seară, atmosfera liniştită a tocitului pentru lucrarea de geografie, chestie care-i implică pe bărbaţii casei… Eu am tocit la nişte corecturi… 🙂 Fiecare cu pasiunea lui!

Oricum, pasiunea noastră cea mai mare, comună, fericirea, e împlinită.

Lucru pe care vi-l doresc şi vouă! 🙂

P.S. Singurul regret? Că familia noastră nu arată aşa, ca cea de sus… 🙂

10

Aborsan la Găeşti şi Târgovişte

|

Când a trecut timpul? Nu sunt nostalgică, nu sunt melancolică, nu-mi pare rău că s-a dus. Nu plâng după el şi nu-mi pasă cum s-a dus… a trecut frumos, delectant; dar … când a trecut se referă nu la viaţa mea, ci a fiului meu…

Parcă  mai ieri ne uitam la desene animate

şi încercam să-i explic sensul ascuns al lucrurilor, să-l învăţ simbolul fiecărui gest, implicaţiile pentru respectarea sau nerespectarea principiile vieţii … şi acum el este un individ complet desprins de mine. Nu că nu ne mai îmbrăţişăm, că nu-l mai strâng în braţe sau că nu-l mai sărut… Nu că nu-l mai mângâi pe frunte sau că nu-i sărut mâna în somn (mai ales când mă urc pe scara care mă duce la patul lui etajat, realizez că nu mai e piticul pentru care trebuia să punem zeci de perne pe jos, că dacă totuşi se zvârcoleşte ca burghiul şi ajunge pe jos, măcar să cadă pe moale 🙂 ; îhî, drobul de sare de pe sobă, desigur!).

Nu că nu-i mai port de grijă, nu că nu-mi mai pasă de el sau că s-ar descurca singur fără niciun ajutor.

Însă nu mai este copilul care să mă împiedice prin casă, fiindcă se vâră când nu te aştepţi printre picioarele tale. Este individul care se mişcă prin casă şi mă face să mă sperii că e un om străin lângă mine. Înalt cât mine, deocamdată – sper să ajungă cât tatăl lui, oricum! 🙂

Acum interesul se mută, accentul se pune pe alt stil de viaţă…

Aceeaşi melodie, alte glorii ale existenţei… 🙂

3

Amintiri, cadou primit de la melodiile din comunism…

|

În dimineaţa aceasta, am căutat o melodie pentru că nişte rânduri de-ale ei mi-au amintit de respectivele acorduri… şi apoi am rămas printre acordurile vremurilor din adolescenţa mea. Nu mult, doar cât să revăd cordeluţele, festivalul Mamaia, ca singură emblemă a etalării de toalete de gală, cât să văd sarafanele de la uniformele noastre ca nişte saci, dar „bluzate”, cum le ziceam noi, ca să fim cât de cât mai căpriţe… 🙂

Şi pentru că eram chiar în zilele acelea, intrând în lumea respectivă precum copiii din Călătorie cu Zori-de-Zi în tabloul de pe mare… 🙂 , m-am agăţat şi de melodia aceasta, care este reprezentativă pentru ideea de meditaţie din zilele comunismului:

Şi cum nu puteam rata o aşa melodie şi mai ales senzaţia de libertate pe care-o simţeam în epocă ascultând melodii mai lente – şi nu marşuri, pline de avânt revoluţionar! – am aplaudat-o pe aceasta:

Ideea de pace pe care o auzeam atât de des în relaţia dintre popoare, devenea deodată un concept la o altă dimensiune, personală şi parcă îmi dădeam seama că aş fi persoană, nu atât de impersonală cum eram când ne scoteau la defilare sau la manifestaţii organizate, supravegheate, controlate… 🙂

Şi pentru că tot suntem la capitolul trecut şi la capitolul toamnă, inspiratele acorduri…

14

Locuinţele lacustre

|

Lacustră – George Bacovia
De-atătea nopti aud plouând,
Aud materia plângând…
Sunt singur si mă duce un gând
Spre locuintele lacustre.

Si parca dorm pe scânduri ude,
In spate mă izbeste-un val –
Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se intinde,
Pe-acelasi vremuri mă gasesc…
Si simt cum de atita ploaie
Pilotii grei se prabusesc.

De-atâtea nopti aud plouând,
Tot tresarind, tot asteptând…
Sunt singur, si mă duce-un gând
Spre locuintele lacustre.

Această prezentare necesită JavaScript.

8

Găeşti, 22 octombrie 2011

|

Vineri noaptea, târziu, când soţul meu s-a întors de la Buzău, m-a întrebat dacă mi-ar plăcea să merg cu el la Găeşti… Sigur că nu, am zis eu, căci nu suport să mă plimb… 🙂 A, nu, nu era din filmul cu mine ca erou principal, ci din altul…

Deci eu am zis: Desigur! Şi dimineaţă ne-am îndreptat toţi trei spre evenimentul de la Găeşti. Cele mai interesante dulceţuri ale orelor au fost următoarele…

Partea cu tortul o înţelege oricine, nu? Fetiţa nu era drăgălaşă doar pentru frumuseţea ochilor, ci mai ales pentru dependeţa de mămică. La 30 de secunde se auzea MAMI. Şi toţi o strigau pe micuţă Mami, iar fiul meu a intrat în priză şi din orice mă striga Mami… şi-mi făcea cu ochiul: „Dacă nu ţi-am făcut asta când eram mic (pentru că n-a făcut, recunosc!), îţi fac acum, bine?” 🙂

Adevărul este că pe cât de amuzant este pentru cei din exterior sau înduioşător să vadă o aşa insistenţă din partea unui copil, pe atât de obositor este pentru o mămică. Deci omagiu mamelor care rezistă la aşa dependenţă 🙂 !