Când la Clubul de carte s-a votat să citim Cronicarul sportiv al lui Richard Ford, am fost entuziasmată pentru un singur motiv – că era un autor premiat. Dar nu știam nimic despre el. Când am început să citesc romanul, am fost atât de fascinată de scriitura lui, încât l-am terminat rapid. Deși personajul nu îmi era foarte drag, dacă l-aș fi întâlnit nu aș fi fost dintre prietenii lui!, am încercat să-l înțeleg și să călătoresc alături de el în fiecare situație. Nu, nu mi-a fost simpatic și nu, nu mi-a plăcut finalul (știi, domnule Ford, unele fete de 20 de ani se simt jignite când citesc un astfel de roman, nu vor să fie considerate posibile partenere pentru bărbați care le-ar putea fi tată! Sigur, sunt unele care doar la asta visează, dar am întâlnit și persoane vehemente cu privire la acest subiect!), dar modul în care e construită povestea e absolut captivant.
Una dintre prințesele din clubul de carte a dat semnal – Vedeți că organizează Editura Vellant la Cărturești un eveniment cu Ford. Mi-am zis că nu pot pierde așa ceva – deși sunt consemnată în casă pentru iunie, prietenii știu de ce! Așa că am ajuns, cu toată curiozitatea cititorului entuziasmat de primul volum și nepăsător față de cel de-al doilea – pentru că m-am străduit să citesc 200 de pagini din Ziua Independenței, dar nu m-a mai prins, așa că am considerat că i-am acordat destul credit și m-am oprit.
Atmosfera evenimentului a fost destinsă, la masa rotundă aflându-se scriitorul Radu Paraschivescu, Vali Florescu – traducătoarea actualului volum de povestiri Femei cu bărbați și scriitorul Marius Chivu. Câteva întrebări până în ora 19, la care Ford intra în direct pe Skype, și … interviul.
În ceea ce privește titlul cărții pe care o lansează editura Vellant, Femei cu bărbați, Radu Paraschivescu a făcut o bună observație că uneori *cu* în limba română înseamnă *împotriva*. M-am mirat – de unde a scos-o? Păi, da, că dacă întrebi *cine joacă azi*? *Rapid cu Dinamo*… nu înseamnă că cele două echipe se iau în brațe și se drăgălesc, ci dimpotrivă – Rapid e împotriva lui Dinamo. Și, continuă cel care deja a parcurs cartea, exact cum titlul este un fel de pistă falsă, cartea în sine curge ca o deltă de povești cu momeli care ar părea că duc undeva, dar te duc în altă parte. Un personaj interesant sesizat de Paraschivescu este distanța, (sună bine!) iar lucrul care i se pare uimitor este că personajul, în loc să fie fericit cu ceea ce are, vrea acea fericire de cândva sau de când era cu cineva/altcineva. Marius Chivu a adăugat ideii de distanță că există și distanțe emoționale, dar și distanțe fizice, vorbindu-se mult la telefon – carte care vorbește despre societatea noastră, nu?
Am rămas marcată de o expresie – *Scriitorii buni sunt cei care au personaje cariate, în stare de avarie*… Cu alte cuvinte, scriitorii se deosebesc de dentiști – cei din urmă sunt buni doar dacă scot cariile, primii doar dacă le scot … în evidență…
Traducătoarea Vali Florescu a apreciat faptul că multe dintre întâmplări se petrec la Paris sau sunt presărate cuvinte în franceză, ceea ce i se pare un lucru bun pentru că cei care au fost acolo se vor regăsi și vor dori cartea, cei care nu au fost vor lua cartea pentru că au speranța că vor ajunge cândva.
Din cadrul interviului acordat de Richarad Ford celor prezenți la lansarea cărții *Femei cu bărbați*, aș rămâne la un singur aspect, care probabil e și cel mai controversat – pentru că restul au răspunsuri ușor de prevăzut. Ford consideră că, pentru a fi un scriitor bun, trebuie să nu ai copii. Și mi-a plăcut foarte mult că a spus – *în cazul meu*. Îmi e milă de cei care ori iau ca literă de lege ce spune cineva și devin copiile acelor personaje, pentru ca apoi să le pară rău că și-au pierdut viața fiind miniX, dar și de cei care se apucă la ceartă cu cineva care face o afirmație – nu, nu ai dreptate, nu e ca tine. Ei bine, e ca Ford, în cazul lui a fost mai bine fără copii. Eu știu scriitoare cu 3 copii și 10 cărți, scriitoare cu 4 copii și 15 cărți – dar, dacă experiența lui Ford și a altora a fost alta, de ce ar trebui să ne ofuscăm? (Da, sigur, mai este și cazul când poți spune: *Bun, mai bine nu-mi iese o carte genială, dar am și un copil.* Excelent pentru tine, că poți suporta așa ceva: fă cum ai considerat. În ce-l privește pe Richard Ford, el a observat că nu poți avea totul în viață, nu există fericire fără a renunța la ceva și el la copii a renunțat.)
Vreau să închei articolul de astăzi (voi reveni la subiect după ce voi citi *Femei cu bărbați*) cu o altă caracteristică a lui Ford – își dedică soției toate cărțile. Pentru unii e plictisitor, pentru alții e penibil, pentru unii e fals, pentru alții e romantic. El spune că a făcut lucrul acesta pentru că oricine ar face așa ceva dacă o persoană ar munci pentru ca tu să-ți împlinești pasiunea – cum că ea a muncit toată viața ca el să scrie. Citind biografia scriitorului, mi se pare că mai mereu a avut burse și susțineri financiare, așa că nu a fost chiar întreținutul familiei, deci argumentul acesta e de domeniul umorului. Ar rămâne cel al romantismului… Ceea ce îl face și mai enigmatic pe Ford, ale cărui personaje nu sunt nici fidele, nici mature…
Despre sufletul meu 