Am un adolescent în familie. Pe cele mai importante subiecte pe care le abordez cu mamele prietenilor lui le-am direcționat către Oana Moraru, pentru a afla și punctul ei de vedere. Poate și voi sunteți interesați de aceleași chestiuni, în cazul în care sunteți părinți sau poate prietenii voștri v-au mărturisit că se confruntă cu așa ceva în această perioadă.
1. Care este rolul părintelui în cele două activități care reprezintă viața adolescentului: învățarea și îndrăgostirea?
În iubire, adolescenții au, de obicei, trăiri furtunoase, capabile să îi consume interior. Partenerii sunt dependenți unul de celălalt, foarte sensibili la dovezile de atașament și suspicioși la cele mai mici semne de posibilă trădare. Iubirea lor este de cele mai multe ori ”disperată”, cu nevoie imediată de prezența celuilalt, cu un slalom tensionat printre posesivitate, onestitate, decepție, gelozie, separare, satisfacție și sacrificiu. E foarte important pentru părinți să prindă din zbor aceste tensiuni și să înțeleagă toată complexitatea jocului, fără să îl ridiculizeze. Avem nevoie să îi luăm în serios și să ne pregătim pentru iubirea adolescenților, ca pentru o perioadă în care a fi îndrăgostit înseamnă și a fi, în același timp, foarte nefericit sau dezechilibrat. Părinții pot încă avea influență asupra acestui dans emoțional și pot fi chiar partenerii de încredere ai tânărului în legătură cu trăirile lui sau alegerile intime, fizice. Relația de încredere se construiește cu mult înainte, de regulă. Părinții apropiați de copil folosesc mediul fizic al casei pentru întâlnirile cu prietenii acestuia, îi ascultă fără să judece; susțin cu atenție perioadele de despărțire, când cei mai mulți se simt respinși, abandonați. Fetele au nevoie să plângă, băieții, de obicei, reprimă sau răspund agresiv durerii. Părinții trebuie să încurajeze exprimarea durerii într-o formă sau alta, fără să o banalizeze, amintind de trecerea timpului sau neseriozitatea iubirii la această vârstă. Orice pierdere trebuie să se vindece sănătos; aici e, de cele mai multe ori, rolul părintelui.
Același lucru se întâmplă și cu școala. Au nevoie de noi, în primul rând pentru că școala este mediul celor mai complexe interacțiuni sociale. Acolo adolescenții resimt nedreptăți, aroganța celor care se cred superiori, abuzuri și umilințe de tot felul. Vin acasă împovărați, pe un fond cu mult mai sensibilizat, cu mult mai puțin predispus să ”înghită”. Copiii noștri au nevoie să își verifice cu noi aceste oglindiri sociale și caută, acasă, un soi de complicitate împotriva lumii, o susținere, un pact al familiei dincolo de tot ce este imprevizibil și instabil în afară. Deși ”cool” la exterior, detașați și cel mai adesea purtători de expresie tip ”poker face”, adolescenții caută acasă confirmări, iubire, apreciere și susținere exact ca un copil de 6-7 ani. Nevoile lor de validare afectivă sunt cu atât mai mari cu cât afară, în lume, haina socială trebuie atent compusă în jurul aparenței de echilibru, nepăsare, stăpânire superioară de sine.
2. E normal, ca părinte, să mai înveți alături de adolescent, să stai lângă el pentru a-și face temele?
Adolescenții de 13-14 ani se află în fața unui examen. Unii încă au nevoie de sprijin concret. Alții, de susținere afectivă. Copiii de clasa a IX-a au luat-o de la capăt cu adaptarea și ritmul zilnic al altei școli. Și aceștia au mare nevoie de sprijin, până își găsesc o rutină de lucru. De prin clasa a XI-a, a XII-a, mai toți au nevoie de susținere pentru stabilirea specializării viitoare. E aproape imposibil să nu fii încă lângă ei, să monitorizezi nu tema, nu sarcina școlară propriu-zisă, ci ritmul zilei, timpul pentru sine și timpul pentru școală. Mai mult, adolescenții au nevoie de susținerea pasiunilor lor; părinții le pot găsi resursele, contextele și oamenii inspiraționali de contact. Tot părinții – dacă nu școala – pot avea inițiativa implicării lor în programe de voluntariat. De pe la 15-16 ani, dacă școala nu le oferă această șansă, e vital ca familia să aducă în viața tânărului experiențe concrete de muncă, inițiativă, dăruire în folosul celuilalt. Cam acestea sunt temele părinților. Apropierea de școală rămâne la fel de mare ca în anii copilăriei, numai modul de operare se schimbă.
3. Cum îi ajutăm pe adolescenți să devină responsabili?
Responsabilitatea se învață organic, de la vârsta de 2 ani cel puțin. În adolescență, chiar dacă există pusee aparent iresponsabile, filtrul creat de familie anterior intră mereu ca un scut de protecție între el și experiențele nepotrivite. Responsabilitatea, după mine, vine odată cu intimitatea relației cu părinții: cu deschiderea emoțională, sinceritatea, simțul umorului care mai există între cele două părți. Dacă până la 10-12 ani copilul încă ”se execută” când părintele tună o comandă sau alta, după 13 ani încolo nu mai este niciun secret că nimeni nu mai suportă atitudinea condescendentă, autoritară și arogantă a părintelui. Dacă responsabilitățile în casă sau la școală sunt încă pretinse, adolescentul va face întotdeauna inversul. Secretul este ca noi, părinții, să ne reinventăm cumva, să domolim vocea și comenzile, să inițiem un soi de parteneriat, cu răspunderi comune și cu mesajul permanent ”te văd, te respect, dau doi pași înapoi ca să îți afirmi identitatea, dincolo de mine”. Adolescenții responsabili sunt copiii care au aceste nevoi împlinite acasă: sunt văzuți, apreciați, li se descrie, literalmente, cu ce sunt ei valoroși și importanți pentru viața de zi cu zi a familiei lor.
Seminarul Oanei Moraru, din București, 28 mai 2017, îi așteaptă pe părinți și dascăli pentru a aprofunda relația cu adolescenții. Oana Moraru este managerul Școlii Helikon, coordonator al Agenției pentru Mentorat Educațional ”Helikon”, publicist pe teme de educație, formator didactic (experiență de 20 de ani în învățământ – ca învățătoare și profesoară).
Pentru bilete cu reducere la seminarul Adolescența – anii identității, trimiteți mail la voceaparintilor@gmail.com cu codul ParentingPR_despresufletulmeu.
Ne vedem acolo.
Despre sufletul meu 
De reinventat si de domolit comenzile, la capitolul acesta tot muncesc de la un timp 🙂 Multumesc frumos pentru mentionare, draga mea! Sunt recunoscatoare si foarte nerabdatoare sa ne intalnim. Uite cate lucruri bune reusim cu un eveniment!
Pingback: Conflictul îi dă senzația că este mai pe picioarele sale | Interviu cu Oana Moraru despre adolescenţi – Natalia's Blog | Lucrarea ta esti Tu.