Pentru că, exact înainte să intri în Babadag, venind dinspre Mihai Viteazu, am observat un panou care ne informa despre ea, am decis să pornim într-acolo. Direcția: Slava Rusă. Drumul e cu pietre amenințătoare pentru parbriz, dar peisajele sunt încantătoare.
Nu știam nimic despre cetate, dar după ce am văzut-o, am căutat detalii pe net. Interesant: site are, dar înainte de a intra referința lui au apărut altele, probabil aparținand unor bloguri mai folosite decat sitele Ibidei… De aceea e bine că există bloggerii! Mulțumesc pentru informații Călătorului și Xplorio. (găsiți acolo și detalii și imagini)
Un singur lucru aș vrea eu să adaug: cum pe vremuri spuneam *mulțumim partidului că…* de data aceasta ar trebui să spunem *mulțumim celor care s-au învrednicit să așeze semne prin care să descoperim țara*. Datorită acestor semne, chiar dacă nu ai plecat la cercetat istoria, ești curios și urmezi cursul lor.
E drept, la Ibida nu ai absolut nicio posibilitate să te interesezi despre ce a fost acolo, dar dacă păstrezi fotografiile, cauți pe net și…abundență de cunoștințe, chiar dacă mai înainte era totul în ceață…
Sunt curioasă dacă cei ce cresc în sat, copilașii de la varstă mică sau odată cu trecerea anilor, se joacă pe acolo, dezvoltandu-și imaginația cu tot felul de povești pe care și le-ar depăna singuri… Casele sunt la 100 de metri, ar avea cum să ajungă rapid spre ruine. Eu doar acolo aș sta, cu un caiet și un pix. Nu m-aș juca, e drept, dar aș scrie într-un mediu care chiar te îmbie la visare.
Atenție! Nu ați ajuns la sit dacă ați dat de o clădire imensă părăsită, din care ies copaci – despre tufe nu mai zic… Acela este doar căminul cultural care a ars și de care nu-i mai pasă nimănui pentru că toată lumea stă pe computer, nu mai e interesată de socializare umană. Dar priviți-l intens, să vedeți ce frumusețe era, odată! 🙂
Despre sufletul meu 