1. Ce îți place să faci atât de mult, încât ai plăti pentru asta?
Voi spune pentru ce plătesc eu: să particip la seminare susţinute de oamenii pe care-i respect şi care au de oferit nu neapărat material pentru cum să faci bani cât material pentru cum să-ţi atingi potenţialul maxim, cum să fii de folos celor din jur … (totul ţinând de relaţie…)
2. Dacă ai afla astăzi că mai ai de trăit exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?
Aş scrie.
a. cărţi pentru cei mici
b. o carte pentru fiul meu – despre importanţa lucrurilor din viaţă
c. meditaţii scurte motivaţionale, care să-i ajute pe oameni să-şi vadă valoarea…
3. Dacă ai câștiga un milion de euro, ai continua să faci ce faci acum?
Da, dar aş renunţa la a fi plătită de angajator! Aş continua să lucrez pentru el, pentru că îmi face prea mare plăcere ceea ce fac – salariul meu ar fi de folos pentru angajarea unui alt om!
Da, în sensul că aş rămâne prietenă cu toţi prietenii mei de acum, mi-aş continua pasiunile şi aş pune accent pe dezvoltarea celor dragi ai mei.
Poate că singurul lucru în plus pe care l-aş face ar fi să contruiesc ceva unde să-i strâng pe copiii prietenilor mei pentru a realiza un nou tip de şcoală… un nou mod de-a învăţa…
4. Peste 15 ani, ce ai vrea să scrie pe prima pagină despre tine, în cel mai important ziar din țară?
MMM (numele copilului meu), celebrul cercetător, este fiul scriitoarei pentru copii… (numele meu) 🙂
5. Ce vrei să spună prietenii tăi despre tine la ceremonia ta funerară?
Am aranjat deja ce să mi se cânte atunci…
De spus? Eu am râs mereu de copilul meu care din orice învăţa pe cei cu care se juca ce să zică… Îl ironizam că e regizor… Eu regizor nu sunt, mai ales când e vorba de moarte. Trăiesc acum în aşa fel încât să le pară rău că nu mai sunt cu ei. Ce spun, e treaba lor! Cât despre cei din jur, necunoscuţi, oricum, pe mine nu mă interesează nici acum ce cred; dar după ce nu-i mai aud şi nu-i mai văd?
Ei, aveam eu un moft… să fiu incinerată; dar am fost informată că nu mi se va respecta, aşa că trebuie să-mi revizuiesc ultima dorinţă…
6. Dar pe piatra ta funerară ce vrei să scrie despre tine?
A făcut oamenii fericiţi!
7. Când erai mic/ă, ce le răspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei să te faci când vei fii mare?
Am avut două mari pasiuni: scrisul şi dansul, deci visam să fiu scriitoare şi, când nu scriu, să dansez…
8. Ce vrei să le spună copiii tăi nepoților tăi despre tine?
Mă distram foarte bine cu mama…
9. Ce ai face, dacă ai ști absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că nu poți să eșuezi?
10 copii
10. Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieții tale și să îți iei un interviu, care sunt trei întrebări pe care ți le-ai adresa?
Cred că la sfârşit nu mai e loc de întrebări. E loc doar de bucurie că ţi-ai împlinit planurile pe care le-ai făcut… Eu cred că nu voi regreta nicio clipă că închid definitiv ochii, cât regret acum că nu fac tot ceea ce ar fi nevoie…
de la
Despre sufletul meu 
Mari și frumoase speranțe pui în fiul tău. 🙂
mda, uneori mi se pare că prea pun accentul pe ce fac eu, în loc să mă gândesc la faptul că poate el a fost rostul pentru care am venit eu … aşa cum eu am depăşit-o pe mama (şi ea pe ai ei!) aşa trebuie să se întâmple şi-n continuare, nu?
Nu știu cu astea cu depășitul… eu una consider că e normal ca fiecare să facă lucrurile care îi plac și cât îi plac, nu după norme… dacă e copilul fericit ca artist fără studii și părintele are 7 facultăți, fiecare cu împlinirea lui sufletească.
Dar e normal să îți dorești ce e mai bun pentru copil. 😀 Atâta vreme cât realizezi că binele tău nu e neapărat binele lui.
uite, când spun că mă va depăşi nu mă refer că va merge pe linia mea sau că va face mm carte decât am făcut eu. la cum învaţă el – că nu se topeşte învăţând, mai mult îi place să stea printre animale – nu-l văd să facă nici cât mine studii, dar cât tatăl lui care are la activ sute de facultăţi şi mastere…
eu doar mă refeream la calitate – în orice va alege el, nu la cantitate sau la asemănarea cu mine sau tată…
nu-mi doresc un geniu sau un tocilar, nu-mi doresc un dependent de carte – am fost eu şi tatăl lui. vreau un copil fericit şi un adult împlinit; dacă locul de muncă îl va ferici cum ne fericesc ale noastre pe noi – indiferent în ce domeniu va fi – pot spune că n-am trăit degeaba…
oricum, nu l-am dat la zeci de miliarde de opţionale… 🙂
1. Marea mea pasiune este să citesc cărţi poliţiste. Le plătesc.
Îmi plac florile şi din când în când îmi permit să cumpăr.
Cursuri ? Nu ştiu ce m-ar interesa. Sunt schimbătoare precum vremea primăvara.
Cursuri despre împlinire spirituală mi-aş dori, în mod sigur , să mai fac după ce ieşim din criză.
2. Dacă aş mai avea doar 5 ani de trăit aş pleca în pelerinaj întâi în Europa şi apoi în Tibet.
3.Mă duc cu mare plăcere la serviciu. Sunt profesoară şi lângă copii mă simt foarte bine. Până la pensie cred că m-aş mai duce la şcoală sau poate aş creea o fundaţie umanitară.
4. Chestia cu ziarul mă lasă indiferentă. Sunt promovate atâtea non-valori că n-ar avea nicio relevanţă.
5. Nici acest aspect nu prea mă interesează.
6. Idem. Oamenii sunt politicoşi. De câte ori nu lăudăm şi noi poate pentru a face fericit pe cineva?
7. Eu voiam să mă fac intelectuală pentru că nu-mi place munca fizică. Uite acum în loc să spăl geamurile îţi răspund.
Serios vorbind, mi-ar fi plăcut să fiu scriitoare pentru că iubesc mult cărţile. Poate că nu am talentul necesar.
8.” Mama nu era plictisitoare.” L-am întrebat pe fiul meu mai mare ,dacă o să mă mai iubească după ce se va însura cu o tipă care toată ziua îi va găti. Mi-a plăcut răspunsul său.
Îi place de mine aşa cum sunt şi că nu semăn cu mămicile celelalte.
Ce fac eu? Mă lupt pentru dreptate.
9.Mi-e greu să cred că există ceva în care nu poţi să greşeşti.
Ba da. În raţionamentele logice nu greşesc.
Mi-ar plăcea să fiu magistrat şi să împart dreptate.
10. Oare am făcut bine de fiecare dată când am luat o hotărâre ?
Până să-mi răspund, aş muri.
*7… ştiu oameni fără talent care scriu mai bine decât cei care au talent şi se pierd în amănuntele vieţii, fără a-şi face timp de scris… asta ar însemna, în traducere liberă, ia-ţi 10 zile libere şi du-te departe de tot… şi scrie… nu se ştie niciodată ce va ieşi… eu cred că ceva bun! foarte bun.
problema noastră nu e lipsa talentului, ci lipsa liniştii… şi creaţia nu se poate în agitaţia şi tremurul nervos al banalităţilor de zi cu zi…
frumoase răspunsuri, as always!
🙂