Pe magnetul de frigider cu numele oraşului Vatra Dornei vei găsi mereu o veveriţă. Simbolul oraşului. Doar că veveriţele celebre, care veneau să-ţi mănânce din palmă de câte ori ai fi făcut zgomot cu două nuci… au dispărut. Îţi vine să mori de râs la o explicaţie de felul acesta: le-au mâncat câinii comunitari. Păi, câinii se plimbă prin copaci? Sau veveriţele erau toate în cârje şi nu mai puteau să-şi folosească celebrele salturi acrobatice? 🙂
Ei bine, de ceva vreme, au adus veveriţe noi în parc, pentru ca să fie o ocupaţie pentru cei veniţi la tratament, pentru a fi ceva reprezentativ pentru oraşul-staţiune. Doar că ele nu sunt obişnuite cu oamenii. Şi dacă vin la tine vin dimineaţa, ori seara, târziu, învinse de faptul că nu au reuşit să strângă nimic singure şi atunci apelează la tine. Dar… să te fereşti tu dacă nu te fereşte vreun sfânt, pentru că ghearele lor zgârie… nu se joacă, mai ales că ele nu ştiu de glumă, nu sunt conştiente că oamenii le vor prietenia… 🙂
Draga mea prietenă alături de care am stat la gazda din Vatra Dornei – împreună cu alţi 18 cunoscuţi! – venise cu o plasă de … 1leu 🙂 de nuci şi toţi s-au gândit că vor să meargă să atingă o veveriţă, aşa că în coloană în absolută neorânduială, am păşit pe culoarele parcului… dar dezamăgiţi, după o oră, ne-am dat bătuţi. Ori îşi făceau fetele siesta, ori nu mai erau… că nu ştim noi să ne facem plăcuţi, nu ne-am imaginat…
Până când… a apărut prima dintre locatarele parcului…
… şi cum au fost urmărite apoi celelalte, cu câtă ardoare… Dacă ne-ar fi pus cineva să stăm astfel pentru o cauză mai bună, nu ştiu cât am fi rezistat, dar pentru o aventură cu veveriţe, toţi ne-am aliniat prin pădure în următorul stil…
Despre sufletul meu 
Superbe fotografii, o adevărată încântare. Ce codiţă înfoiată are veveriţa ! 🙂
să fi văzut originalul…
Nu am înţeles bine: de coadă aţi tras veveriţa ori numai … mâţu’
Voi ati botezat-o Mariana pe… fătuca asta? 🙂
cică aşa se strigă după veveriţe prin parcul acela… nu ştiu de ce, din epocă tot aşa s-a perpetuat stilul… nu mi se pare că s-ar potrivi numele pentru o agilă ca ea, dar dacă lumea aşa propune, eu … dispun… ca ea… 🙂
şi da, ai prins-o … e o fătucă…
o frumoasa si-o rasfatata :))))
mă bucur că-ţi place.
Am trecut si noi prin Vatra Dornei, dar atunci inca nu stiam de veverite. Tare mi-ar fi placut sa vad macar una…data viitoare, poate pana atunci se vor obisnui cu oamenii si nu vor mai zgaria.
da, le vor îmblânzi copiii… şi dacă mai vin oamenii cu plasele pline de nuci… sigur ele vor deveni nişte răfăţate care se vor da în spectacol. e o fericire să vezi aşa spectacole, nu certurile oamenilor… 🙂
da, m-am gândit când ai scris postările despre drumul vostru că voi reuşi şi eu să ajung pe acolo… păcat că n-am trecut în acelaşi timp, să ne fi întâlnit. dar nu se ştie niciodată…. 🙂
Cred ca si daca stiam de veverite,cu catelul linga noi,ar fi emigrat fetele,la cit scandal stie sa faca.
totuşi, sunt şi câini prietenoşi cu veveriţele. e drept că ei spuneau pe-acolo că au fost mâncate de câini… dar ce, câinii ştiu să alerge prin crengile copacilor sau veveriţele toate erau în bastoane, de nu puteau să se arunce pe ram? 🙂
In fotografiile tale până si soarecii sunt drăgălași :).
mulţumesc, vin în curând în vizită luuuungă pe la tine pe blog.
Pentru mine veverițele sunt simbolul parcului Kiseleff și a cimitirului Bellu catolic. 😀
trebuie neapărat să trec pe acolo, să le văd şi pe ele, ca să nu mai suspin după cele din Vatră… 🙂
Am vizitat și noi vara asta Vatra Dornei, dar n-am avut plăcerea să întâlnim răsfățatele! Frumoase fotografii!
ah, şi pe voi v-am ratat? că mi-ar fi plăcut să vă văd… 🙂