Despre scopul vietii, moarte si predestinatie (1)

Cautam niste materiale necesare pentru lucru. Din intamplare, (zic asa, din inertie, dar eu nu cred ca exista ceva intamplator, cred ca a fost un fel de ghidare spre locul acela – stiu eu cine ne ghideaza pentru a invata mai multe despre viata si sper sa stiti si voi 🙂 ) , am nimerit pe youtube, la sectiunea In memoriam, In memoria. Pe fondul pierderii de curand a unei cunostinte pe care o respectam mult, accidentata acum o saptamana, pe trecerea de pietoni, am ales sa vad acele clipuri realizate de cei care au ramas in viata, pentru cei care au parasit viata, in urma accidentelor de masina. Ca urmare a acestor vizionari, am inceput sa scriu ceea ce urmeaza si toate celelalte idei se vor concretiza in alte postari, probabil la fel de serioase ca aceasta… Serioase, pentru ca vorbesc despre lucruri care ne tulbura sufletul, dar si pentru ca ne cer o atitudine, fata de ele!

Cei care nu suporta sa se atinga de asemenea subiecte, sunt rugati sa gaseasca subiecte demne de interesul lor.

Imi place sa rad, dar nu sunt din cei ce fac din ras sensul vietii lor. Sensul vietii mele este sa inteleg, pe cat pot, SENSUL vietii, asa ca nu se poate sa ma lase rece tot ceea ce se intampla mai straniu in aceasta lume – moartea.

Datorita serviciului, dar si datorita calatoriilor si temperamentului, care ma ajuta sa-mi fac multi prieteni, cunosc o multime de oameni. Cand ai o mana de cunostinte, iti conservi emotiile. Da, le conservi pentru ca poate ai norocul de a nu se intampla nimic, absolut nimic in viata lor, asa ca nu te lovesti de nenorociri, situatii stranii, absurde. Dar cand esti conectat cu o sumedenie de persoane si chiar esti implicat emotional in prietenii cu ei, (indiferent ca i-ai cunoscut de mult si nu i-am mai vazut sau nu ai mai tinut legatura sau ca sunt prietenii tai de suflet!, ) afli despre situatii incredibile sau mai bine zis… situatii incredibil de triste!

Recunosc: pe mine, moartea personala nu ma inspaimanta. Adica, am cunostinte care lesina la gandul ca, la un moment dat, vor inchide ochii definitiv si ca viermii vor manca din ele. Am cunostinte care iau pastile scumpe pentru a amana clipa cu 30-50 de ani. Si am cunostinte care au luptat cu bolile grele dintr-o decizie asumata de a mai trai, fiindca le place viata. Pentru mine, viata e doar o chestier data, pe moment, daca n-ar fi nu s-ar povesti si cu asta basta. Eventuala pierdere nu ma ingrozeste, nici nu ma ameninta. Probabil ca am sange de Horea, Closca si Crisan sau de orice alt personaj care era gata sa-si dea viata pentru o idee, fara sa-i pese ca apoi nu va mai putea vedea dimineata sau nepotii crescand.

Dar, chiar daca sunt atat de categorica in a nu ma atasa de viata mea, imi este imposibil sa nu observ din exterior cat de crunta, cruda si sadica este moartea, pentru cei din jurul meu. Pentru ca am trecut prin de toate prin viata, mi-am facut si eu o idee despre ce inseamna ea. Au fost vreo 5 momente cand am fost la un pas de moarte, despre care am scris aici in Cum m-a ratat moartea, asa ca eu imi dau seama de un lucru – intre a fi sau a nu mai fi e o chestie de secunde sau de o simpla, ciudat de simpla decizie. Dupa ce am vazut-o pe mama luptand cu boala ei, din care nimeni nu-i dadea sanse sa scape, iar dintre cei care au avut cancer in acelasi timp cu ea mai mult de jumatate au decedat, imi dau seama ca nu exista un rationament clar al existentei, din punctul nostru de vedere, ca desigur este unul din punct de vedere al imaginii de ansamblu, imagine pe care noi nu o putem cuprinde, insa Dumnezeu poate.

Eu nu cred in predestinatie, asa cum este ea inteleasa in societate. Unii sunt predestinati sa fie rai si altii buni, unii sunt predestinati sa fie cinstiti, altii sa fie ticalosi, unii sunt predestinati sa castige, altii sa piarda continuu. Nu cred in predestinatie, asa cum este ea inteleasa in religie… Pe unii Dumnezeu ii vrea pentru El, pe altii Dumnezeu ii ignora sau ii face sa fie lemne pentru foc. (Nu cred in aceasta pentru simplul fapt ca am vazut oameni carora noi nu le-am mai fi dat nicio sansa de dezvoltare, dupa ceea ce au facut in viata, iar ei s-au ridicat din cenusa si au devenit inversul a ceea ce erau mai inainte. Unii pot sa spuna ca acesta nu e argument ca n-ar exista predestinatia, poate ca erau predestinati spre bine, dar cu drum sinuos. Putem despica firul in patru despre predestinatie, ulterior, mai ceva ca marile personalitati care au abordat acest subiect, eu am argumentele mele impotriva ei, asa ca vorbesc din punctul meu de vedere acum, fara a face aici demonstratii cu privire la acest subiect.) Cu alte cuvinte, concluzionez, nu cred ca ni s-a dat un drum si o directie spre rau sau durere, nu cred ca Dumnezeu S-a gandit sa se distreze pe seama chinului unora sau pe seama parvenirii altora, dupa cum nu cred ca Si-a planificat sa-I ridice pe cate unii, in detrimentul altora.

Cred insa ca Dumnezeu stie cateva lucruri pe care noi nu le putem intelege si cu care de cele mai multe ori nu suntem de acord daca suntem implicati in ele sau daca ne afecteaza pentru ca-i afecteaza pe cei dragi:

– Timpul vietii noastre

– Intamplarile vietii noastre

– Deciziile vietii noastre

Una este sa predestinezi pentru ceva si alta este sa stii despre ceva. Atunci se ridica intrebarea … daca e bun Dumnezeu si stie despre relele care se vor intampla in viata mea, de ce nu intervine?

Aici sunt alte mecanisme la lucru, pe care nu le putem intelege noi, dar pentru care desigur El are o explicatie…

– Influenta omului in societate, prin viata lui sau prin moartea lui (poate ca are mai multa influenta prin incheierea vietii, iar daca omul respectiv ar sti totul asa cum stie Dumnezeu cu siguranta ca ar alege acelasi lucru)

– Influenta omului asupra unor anumite persoane din mediul sau imediat (unii prin moartea lor pot influenta existenta nu a mii de oameni, ci a catorva sau chiar a unuia singur, dar din nou este clar ca oamenii buni si-ar da viata pentru a salva chiar si o singura persoana)

(va urma)

Publicitate