Am citit cate ceva despre ADHD, încercand să înțeleg 🙂 dacă nu cumva eu am această *chestie*, de vreme ce am avut dintotdeauna manifestările despre care vorbesc specialiștii, iar în epoca de aur oricum nu băga nimeni în seamă un astfel de comportament. Ori îi ziceau *vulcanic*, ori îi ziceau *impertinență*, ori îi întorceau spatele celui care-l avea… 🙂
Hm, se zice că ADHD trece după 25 de ani… Al meu nu a trecut și nici nu se gandește să o facă prea curand… Sunt două trăsături care se țin de mine scai și-mi dau seama că, dacă mă apuc de scris povești terapeutice pentru copiii considerați bolnavi de ADHD, în primul rand, eu ar trebui să le citesc.
Cum agitația este una dintre caracteristici, m-am gandit să le fac un cadou părinților cu mititei cărora li s-a pus acest diagnostic. Așa cum ne învățăm copiii:
*NU te supăra, că nu e bine,
nici pentru cel din jur, nici pentru tine,
numără în gand pană la 10
și poate, poate-așa îți va mai trece…
1, 2, 3, 4…. 10….*
putem să-i învățăm și aceste versuri care încearcă să le liniștească zburdălnicia continuă.
1 secundă stau
să mă simt mai bine.
2 secunde stau
și să rad îmi vine.
3 secunde stau
și mă liniștesc.
4 secunde stau
să mă odihnesc.
5 secunde stau și
mă relaxez,
6 secunde stau,
mă eliberez.
7 secunde stau
și mă potolesc,
8 secunde stau
da, mă domolesc.
9 secunde stau
și mă stăpanesc.
10 secunde stau –
toate îmi tihnesc…
Cred că autocontrolul ar trebui să-l învețe toți copiii, nu numai cei cărora li s-a pus ștampila ADHD….
Despre sufletul meu 
Nu e vorba doar despre hiper-activitate, ci și despre neatenție sau imposibilitatea celui afectat de a se concentra asupra unui subiect. Am cunoscut un băiețel de aproape 6 ani, care se comporta asemănător felului în care se comporta fiul meu în jurul vârstei de 2-3 ani. Credeți-mă, e greu să îi explici unui asemenea copil cum să numere în gând până la 10.
PS: respectivul neastmâmpărat nu se putea concentra suficient încât să spună ce număr urmează după 3, în același minut în care i-ai mai spus o dată ordinea numerelor.
da, sunt de acord că există situații grele.
eu nu sunt terapeuta cazurilor extreme.
am încercat doar o formulă de ajutor pentru cei cu probleme minore sau pentru părinții care, indiferent de comportamentul copilului, se străduiesc pentru copiii lor.
am vrut să fiu de ajutor, atat cat pot…
sincer, copilul meu nu are adhd, am avut toate jucăriile și toate cărțile despre cifre și litere, mama lui a stat de el 🙂 , tatăl de asemenea … și tot tarziu a învățat să numere și să citească.