Baiatul meu are probleme la scoala. Baiatului meu nu ii place scoala. Nu stiu ce sa ma mai fac eu cu baiatul meu…
Despre fete nu se aud atatea vociferari. Despre baieti, cateodata, de multe ori de fapt. Putini sunt parintii care au baieti care sa zbarnaie la invatat. Stiu eu pe cineva care are amandoi baietii exceptionali la invatatura, dar stiu si alte familii in care fata invata, iar baiatul nu sau unul dintre baieti invata, iar celalalt, nu! 🙂
Ok, baiatului meu nu-i place cartea. Adica, pardon, ii place cartea. Continutul il cam indispune. Sotul meu spune mereu ca el pana in clasa a XI s-a jucat intr-o veselie, nu i-a pasat de note si era unul dintre cei mai slabi din clasa, pentru ca apoi sa faca doua facultati si sa fie sef de promotie, doua mastere… si ce va mai veni 🙂 … Da, el poate sa-l inteleaga. Eu, care nu ma omoram dupa invatat, dar eram printre primii, nu prea am rabdare cu aceste argumente. Insa aici este aici… Pe firmamentul situatiei speciale a copilului (fiecarei familii) trebuie sa scrii, ca parinte, ce vrei pentru el, in viata. Pe firmamentul Aborsanului scrie clar: Fericit cu ce este si ce face! Nu scrie… „Trebuie sa duca numele familiei la mare cinste.” Nici atat nu am scris… „Trebuie sa-mi vindece toate frustrarile mele.” Si cu atat mai putin … „Trebuie sa fie o palma pe obrazul celor care n-au vazut nimic bun in mine.”
O multime de parinti considera ca cele trei categorii de mai sus sunt cele mai importante in viata lor si asa ca se cramponeaza tare de starea de lucruri din adolescenta baiatului, baietilor… Eu ma uit la copilul meu cum se joaca senin si linistit, si „nu-i pute a fete” – cum vulgar zicea in autobuz un betiv, e incantat de viata pe care o are si se considera fericit cu nota 8… asa ca nu pot sa fac din ceea ce traieste el o patima a neimplinirii mele.
Are o minte stralucitoare, daca se apuca sa invete in 3 minute stie tot, in 15 minute a invatat capitalele si tarile Europei si cu harta oarba in fata n-a gresit nicio granita, 10 scriind pe el… Dar are si obiecte la care nu suporta sa invete sau stie, dar nu face fata confruntarii cu profesorii, pentru ca e timid, iar ei niste capcauni – am intrat destul in ei, nu mai aduc aminte despre acest subiect.
Baiatul meu are note mici la scoala – zice lumea. Si al meu. Eu impuscam notele, chiar daca nu invatam. El daca nu stie ceva nu incearca sa impresioneze prin lacrimi sau prin invartitul in jurul cozii, ci se asaza pe scaun cu un 4. Nu joaca teatru (ceea ce apreciez enorm la el!), nu minte, nu se bate, nu e dependent de tv sau internet, nu are prieteni rai. Deci, nu invata dar nici nu se autodistruge. Pur si simplu, e copilaros, iar eu, care am avut o maturitate fortata, dupa o bebelusie 🙂 de 3 ani, n-am de gand sa-l fortez sa treaca prin etape, fara sa le duca la capat. Nu-l voi smulge din aceasta stare a lui doar pentru ca are nevoie de medii mari ca sa intre la un liceu bun sau pentru ca unii zic… a, e copilul lui cutare si e slab… uau, ce chestie!
As vrea sa le spun parintilor care au baieti slabi la invatatura ca poate fi si vina copiilor, dar si a profesorilor, care nu stiu sa motiveze copilul. Sa nu ma bata profesorii din jurul meu, ma refer la cei cu blog!, dar adevarul este ca daca nu iei cum trebuie copilul, nu va intelege niciodata sensul materiei tale. De exemplu, la matematica, fiul meu nu a inteles niciodata de ce ar trebui sa invete. I se par prea abstracte toate chestiile de acolo. Dar in ultimul timp, copilul meu, care nu inghitea matematica, sta doar de teme la mate. Pardon, ce s-a intamplat peste noapte? Profa de mate a spus… „Aveti teme normale si teme suplimentare. Pentru cele suplimentare, 10 la numar, dau un 10.” Iar fiul meu, cel care nu avea niciun interes pentru matematica, sta cu echerul in mana cate 3 ore si face suplimentarele, adunand 10…
E un fel de joc, pentru el, iar daca el e jucaus nu poate fi motivat decat astfel. Cine a inteles, a facut din el un adept, ceilalti… (aveau oltenii o vorba… „acolo sa stai pana te-oi chema eu!” 🙂 evident ca nu aveau de gand sa-i mai cheme vreodata)
Bun, daca ma intrebati cum am rezolvat eu dilema cu baiat destept care nu invata sau baiat lenes care n-are chef de teme sau baiat indiferent fata de invatatura… recunosc, am fost frustrata la inceput si am plans – nu pentru renume, ci pentru viitorul lui. Iar in momentul in care am spus „viitorul lui” m-am trezit la realitate. Pai, daca ma intereseaza viitorul lui si nu altceva, atunci sa incerc sa vad ce vrea sa fie… Vrea sa devina doctor veterinar. Bun, am cautat pe net Liceul Agricol. Nu am pretentii de liceu cu renume, chiar daca taticul lui a terminat Mihai Viteazul, iar mamica un prestigios liceu de provincie. Deci se intra cu medie mica la Agricol. I-am explicat, desi sincer vorbind acum – in speranta ca acest post il rateaza – am ridicat media de intrare de acolo, pentru urechile lui, cu vreo 2 puncte, ca sa nu se culce chiar pe-o ureche. Acum eu stiu si el stie, noi stim 🙂 , ca se va stradui pentru a intra la Agricol si atata tot.
Dar cine are copil fericit? Si cine e fericita pentru ca are un copil care nu sare peste etape, ci unul care va putea sa se uite in urma si sa spuna… „Eu am facut toate lucrurile la vremea lor!”
A, sa nu uit! M-au zgandarit unii… Si daca va vrea sa mearga pana la urma in alta parte, doar nu te iei dupa mintea lui de copil? Daca nu se pregateste, daca va avea alta directie si ramane mult in urma? Aveti idee ce repede se invata materia pentru examenele de facultate, in zilele noastre, chiar daca nu ai habar de ea? Nu, nu cred ca va puteti imagina. Si daca sta un an acasa si invata si daca intra la o facultate particulara?… Sunt si acestea optiuni, important este ca acest copil sa aiba timpul necesar pentru a se dezvolta emotinal, pentru ca informatia se poate recupera, echilibrul psihic, nu!
In fine, daca este cineva care-a reusit sa-si determine baiatul sa invete, desi era lenesul clasei, ar putea sa ne ajute si pe noi cu niste metode. Dar nu primim indicatii sau amenintari de la cei care au avut copii care invatau de la sine, fara sa se ocupe cineva de ei si fara sa se intereseze cineva cate teme sau pagini au avut de scris… (Am o prietena al carei fiu este in clasa cu fiul meu. Baiatul ei citeste 3 carti pe zi si are doar 10. Ea nu a vazut niciodata cum arata caietul de teme al copilului, nu l-a ajutat niciodata sa retina ceva. In schimb, cel de-al doilea copil, baiat si el, nu are nicio placere de invatat si citit si tot ce vrea sa faca e sa se joace. Ea are o compensatie in fiul cel mare, ce fac cei care nu au al doilea copil cu care sa poata sa se simta impliniti?)
Pe de alta parte, as vrea sa reamintesc faptul ca daca eu as fi invatat cum voia mama si ajungeam ce voia ea, nu as fi fost implinita. Eu am fost fetita care-i producea probleme, o neinsemnata, pe langa cea care avea doar 10. Probabil ca si fericirea mea, in ciuda lipsei mele de sclipire – in rezultate, ca altfel eram destul de populara 🙂 – de la scoala, ma determina sa fiu atat de relaxata fata de situatia acestui motiv de suparare pentru altii… baiatul meu are note mici!
Parintii sunt cei care decid pentru copii sau copiii decid pentru ei insisi – ma refer acum la cat si cum vor invata, ce meserie vor avea?
La polul opus atitudinii mele, se afla niste parinti care au decis pentru copilul lor ce sa faca si el s-a supus. Ore in sir de supusenie si cumintenie, faci asta pentru ca asa trebuie si nu ne pasa daca esti obosit, daca tu doresti asta sau daca… Si peste ani copilul lor a ajuns … Ce-o fi ajuns? Deocamdata, fiind foarte tanar si pe val, zici… „Bine ca s-au purtat asa, decat sa fi ajuns cine stie ce… „, dar stiu persoane care au facut ce-au vrut parintii si sunt disperate.
Sa nu cadem in latura negativa, sa ne gandim ca totusi parintii vor fi intelepti si vor sti cand sa insiste si cand sa se retraga daca baietii lor (sau unele fete!) nu invata. (Un alt subiect, ar fi dat de intrebarea cum se face ca dintre cei cu rezultate spectaculoase la invatatura ajung sa-si puna capat vietii pentru niste note mici sau neparticiparea la olimpiade, in vreme ce unii care fac ce impune familia – vezi video de mai jos 🙂 – ajung sa faca show la Nobel!)
Pana una, alta, s-aveti grija de copiii vostri – si de-ai celor dragi, pentru ca pe aceasta cale as vrea sa-i multumesc Ilenutei Cosanzutei: azi, mi-a dat posibilitatea s-o ajut, stand cu fiul ei, Micul Cosanzean, 5 ore. Mi-am adus aminte de vremea cand fiul meu avea 5 ani, am fost mai rabdatoare, m-am distrat pe seama sariturilor pe care le faceam in baltoacele prin care treceam ca scafandri, am servit pe cineva cu apa (ca doar unui copil de 13 ani in curand nu i-am mai adus de multa vreme apa! 🙂 )…
Copiii inainte de toate, dar copiii asa cum sunt ei, nu copiii asa cum am fi noi obsedati sa fie!
Despre sufletul meu 
ma pui pe ganduri…si eu ma tot gandesc ce si cum…si ai mei sunt mici inca….
sa vedem ce va fi cand vor creste…fericiti sa fie,dar imi e teama sa nu aleaga gresit in viata si apoi sa regrete…pe de alta parte,chiar in dimineata asta imi spunea sotul meu: mai bine sa incerce decat sa aibe regrete!
mai avem un pic (adica 1 an 😀 ) si intram si noi in focul scolii :((
s-ar putea ca al tau sa invete, asa ca inca nu te impacienta. ideea este ca omul sa fie pregatit, ca si daca el este cine stie ce sau cine, copilul ar putea sa fie altfel… am pe cineva cunoscut care de cate ori facea copilul meu o greseala de gramatica – avea totusi 3 ani, copilul! 🙂 – zicea in bataie de joc… Mama ta e profesoara de romana, ar trebui sa stii sa vorbesti! pai, da, sigur, ca daca ar fi fost profesoara de desen, tre sa vina pe lume cu pensula in mana, iar daca era de istorie cu un atlas al civilizatiei pamantului…
eu am avut de infruntat inclusiv atitudinea rautacioasa a celor care spuneau ca nu ma ocup de copil si de aceea nu invata, cand eu stateam cu el si 6 ore sa invete si nu se putea concentra. ii plecau ochii la masinute, pe pereti, dupa scame… 🙂
intre timp m-am imunizat, cu atat mai mult ca – asta e cea mai ciudata chestie! – imi dadeau sfaturi oameni care au copiii absolut nerealizati, adica din cauza frustrarilor lor, nu pentru ca stiau ei o solutie minunata cu care sa ma ajute.
ei bine, eu nu intru in aceasta hora, a tensionarii copilului pentru ca vor oamenii sa vada rezultate. eu nu vreau note, vreau fericire pentru copilul meu si deocamdata fericirea lui e joaca.
o fi stiut si Blaga ceva cand zicea ca joaca e fericirea celor mici 🙂 si chiar intelepciunea lor.
eu am scris astea mai mult pentru mamele care chiar au necazuri din cauza copiilor si le iau in seama ca sunt destule carora nu le pasa de la natura, nu ca le consolez eu 🙂
eh,al meu e mic (abia 3 ani),nu-l stresez ca nu obtin nimic!
ce a invatat , a fost de multe ori singur sau de la sora lui mai mare
e adevarat,insa, ca fetele au alta inclinatie; fara sa fac o comparatie urata, fetita avea 3 ani si jumatate cand deja lucra mult pentru ca asa vroia ea: a invatat literele si cifrele din incapatanare si competitivitate cu prietenii ei mai mari cu 2 ani 😀
baietelul a invatat multe lucruri (inca de la 2 ani si ceva) doar pentru ca a fost de fata cand lucram cu fetita si,desi se juca cu masinutele/trenuletele langa noi, era foarte atent si m-am trezit ca repeta dupa noi sau ne dadea raspunsurile la unele discutii :)))
asta nu inseamna ca-s genii sau ca i-am stresat cu invatatul,doar ca avand carti in casa si multe materiale de lucru…se apuca si fac si singuri…vom vedea cand ajung la scoala :))) daca le mai place :)))
inteleg
Educatia este subiectul cel mai important din aceasta lume… Eu ma pregatesc anul acesta sa incep scoala acasa (homeschool) anul viitor cu copilul meu cel mai mare – o idee radicala si pentru SUA, unde locuiesc, dar pentru RO… Toate cartile de pedagogie pe care le citesc ma incurajeaza sa ii intreb pe copiii mei la inceputul anului scolar, „Ce vrei sa inveti anul acesta?” Nu ca nu o sa avem o programa aleasa cu grija, cu punct de vedere crestin, Nu ca nu o sa planificam cele 180 de zile de scoala si lectiile de plan… Dar este important sa ne cunoastem copiii. Daca nu ii intrebam ce vor sa faca, ce le place, ce vor sa fie cand cresc mari, de unde sa stim cum sa ii motivam sa invete? Pentru ca poti sa duci un cal la apa, dar nu il poti forta sa bea… Si trebuie gasite punctele interesante pentru ei, si de acolo construiesti motivatia pentru a invata si restul… Deci ai facut foarte bine ca l-ai intrebat despre ce vrea sa fie. 🙂
:))
Da! A fost si va fi mereu un subiect de discutat si dezbatut si invartit.
Vina? de ambele tabere spuse …de ambele tabere.!
Eu una …ma simt prea depasita sa-l pot ajuta in clasa a6-a.Ce-i drept ,dreptate ai si tu…profesorii se axeaza pe 1-2-3 care sunt buni din clasa, iar restul…cat prind si cat pot ei.
Mai am de asteptat vreo 3-4 ani sa vad cum merge don`soara!
Dar baietii sunt ceva mai…lenesi!
Nu ca nu pot…pot , dar nu vor!
Pingback: Nu ştiu pe unde-s ceilalţi « Ulise al II-lea cel Ocoş
Fiecare copil are drumul lui, dar cei norocosi sint cei care au dascali buni. Matematica e cel mai frumos lucru din lume. Daca ar fi povestita asa cum este, n-ar mai fi copii carora nu le place matematica. Sigur, n-ar fi toti Einstein, dar toti ar dezvolta cel putin respect daca nu iubire fata de ea. La fel si cu alte lucruri.
Un fapt interesant ar mai fi si ca unii care par mai intirziati nu fac decit sa acumuleze nu stiu ce fel de energie pentru ca apoi sa explodeze. E cazul unor mari fizicieni care n-au vorbit nimic pina tirziu si cazul unor copii foarte inteligenti pe care ii stiu eu din viata.
Important e sa aiba modele bune in jur. Si o gramada de carti. Pina la urma tot se impiedica ei de ele.
toate aceste concluzii venind de la o persoana deosebit de inteligenta pot sa-i incurajeze pe parintii care se cam tem pentru viitorul copiilor (baietilor) lor. 🙂
eu una rasuflu usurata… aveam eu o idee despre asta, dar acum sunt chiar convinsa!
Doamnele cu copii care nu vor sa invete : e momentul sa mergeti la „schimb de mame” 🙂 O sa vina o tanti neutra, neinvatata, nesimtita care sa-i puna la punct
Glumesc
sa stii ca ai dreptate, unii chiar au nevoie de o experienta de felul acesta. unii, cei care nu au calitati pe nicio parte, nici informationale, nici umane. eu alui meu nu i-as aplica acest tratament pentru ca este cel mai dulce si simpatic individ din univers, care vrea sa fie bine pentru toti, se jertfeste pentru orice bebelus si orice gandac din cale… asa ca imi dau seama ca este altceva la mijloc decat un rasfat.
of, ce fericita esti tu ca ai nepoata si nu nepot 🙂
Din cate spui tu mai sus, copilul tau este destept si retine si foarte usor, doar ca este incapatanat. Daca nu ii place ceva, nu-i place si basta. Din cate stiu eu scoala e pe sfarsite acum, dar de la anul il poti indruma sa invete de la inceput cateva lectii nesuferite pentru a impusca notele de la inceputul semestrului, pentru ca mai apoi sa faca ce ii place lui.
De exemplu, in generala, mie nu imi placea nici biologia si nici prof. de biologie, o invatam cu sila. Totusi ma simteam mai bine atunci cand mama ma sustinea (facand comentarii de genul: „ce termeni stupizi, nu inteleg de trebuie sa invatati asa ceva”), pentru ca mai apoi sa-mi spuna ca „trebuie, totusi, sa le inveti, dar daca le inveti repede scapi mai repede de ele”. Pe mine sustinerea si incurajarea ei ma revitaliza.
Evident mai exista si amenintarea: „nici pe strada nu o sa ai loc sa maturi” sau recompensarea cu cadouri (desi eu nu cred in aceasta metoda).
Sper ca te-am ajutat, macar un pic. Si nu iti face griji, baiatul tau este destept, o sa iti revina el. ^^
of, singurele care-i fac probleme maxime sunt romana, engleza (minunata profa) si franceza (o adora pe profa, dar nu-i place limba). culmea este ca sunt cele care mie imi plac cel mai mult. dar el nu are har pentru asta, ce sa fac eu cu el, sa-i cer sa fie lesinat ca mine dupa literatura?
vreau sa spun ca nici fizica nici matematica nu le-a inghitit din cauza de profe, pentru ca apoi sa inceapa sa fie mai deschis dupa ce i-a explicat totul tatal lui… dar vezi, copilul nostru are o sansa cu noi care ne pricepem la toate materiile si putem sa facem fata: preda fiecare dintre noi a doua oara, dupa ce i s-a prezentat o data in clasa… insa ramane intrebarea celorlalti parinti care nu au informatiile necesare pentru a-si ajuta copiii, in locul profesorilor…
si da, sa stii ca m-ai ajutat, in primul rand prin cuvinte, dar recunosc, si prin imaginea vesela a albinutei… si trebuie sa mai recunosc ceva… mi-e drag de tine pentru ca suntem cam tize… fata unei prietene ma striga… Bee!
deci avem multe in comun! 🙂
^^ Poti incerca sa ii pui filme in franceza si asa poate prinde dragul de limba. Eu de exemplu m-am atasat de franceza dupa ce am vizitat franta si mi-a fost ciuda ca tot faceam greseli gramaticale. Iar engleza… prin filme, subiecte care il intereseaza… sau meditatii… ii este poate inca greu sa inceapa sa inteleaga si sa iubeasca o alta limba.
In legatura cu romana… ihm… baiatul unei vecine a fost FOARTE uimit cand a aflat ca „La Medeleni” are doua volume.
Bee 😉 din pacate am fost putin cam inactiva in ultimul timp
si cand te gandesti ca sunt chiar trei volume… 🙂
sper ca nu ai fost inactiva din cauza unor probleme; daca a fost o perioada frumoasa, ce mai conteaza activ-inactiv…
spor-t, bee! 🙂
Pingback: Pe chibrituri: Steaua de mare « Blog de Filumenistă
Pingback: Pe chibrituri: Turism « Blog de Filumenistă
:))) Cand am citit titlul, am avut o tresarire… Dupa 2-3 randuri, am intrat in „panica”: parca vorbeai de copilul meu! Tot baiat… Voi scrie si eu… Pentru echilibrul si sanatatea mintala a copilului tau, te implor sa continui sa fii ca si pana acum! Iti garantez ca fiul tau NU te va dezamagi!
Pingback: Alt joc cu poze – 25.05.12 « Florina Lupa Curaru
Pingback: Alt joc cu poze – 27.05.12 « Florina Lupa Curaru
Desi copilul meu este inca mic, nu ma pot opri in a ma gandi cum va fi : cum voi face temele cu el, cat de deschis va fi spre acest lucru, cat de mult va dori sa lucreze dupa un sistem pe care nici eu nu il agreez foarte tare. Sper doar sa am si atunci intelepciunea pe care am avut-o pana acum de a depasi fiecare etapa de crestere si educatie cu bine, in special bazandu-ne pe comunicare permanenta, pe cunoasterea propriului copil si pe luarea cat mai putin in considerare (spre deloc) a parerilor celor din jur daca nu sunt in aceeasi situatie cu a noastra sau macar cu un pas sau doi in fata. Eu inca mai am sperante ca si invatamantul se va adapta si se va schimba si poate vom prinde vremuri mai prietenoase.
Pingback: Pe chibrituri: Anul Internațional al Tineretului – 1985 « Blog de Filumenistă
auzi, să-mi aduci aminte de postarea asta când o intra fii-miu la școală! Musai!
ordonă-mi și mă duc să ți-o înrămez. meriți și tu un tablou de la mine pentru stresul provocat de tabloul celor două mame minunate! 🙂
E duminica. Ora 21. Si eu stau si caut pe net informatii despre „copilului meu nu-i place scoala”. De ce? Pentru ca azi iar a fost circ la noi in casa, generat de teme. E in clasa I, aproape toti stiu sa scrie, el scrie urat si gresit si nici nu pare a-l interesa.
La inceput a manifestat constiinciozitate fata de scoala. Acum e o tensiune generala. “Doamna tipa”, “doamna il trage de par” si pe el si pe alti copii.
Doamna este intr-adevar acel cadru didactic care munceste cu copiii pentru prestigiul ei.
Ma intreb daca exagereaza si profita copilul, sau din cauza “doamnei” intr-adevar copilului nu-I mai place sa mearga la scoala.
Mi-ar prinde tare bine un sfat.
Oricum , citind articolul m-am simtit pe cat de rau („circul” cu pricina a fost destul de urat de ambele parti) pe atat de bine – pentru ca intre ce simt ca ar fi bine pentru el si ce decid ca trebuie sa faca pentru ca “doamna” sa nu se supere e o contradictie mare. Si am ales sa-l vad fericit. “Doamnei” banuiesc ca o sa-I treaca…
Roxana, fiul meu a avut 3 învățătoare. fiecare mai interesată să iasă în față, cu o clasă bine pregătită sau mai dornică să rămână gravidă ori să-și găsească bărbat. niciuneia nu i-a păsat de copii. copiii cu sclipire de geniu au învățat, chiar dacă nu au avut parte de atenție și de iubire, de informații excelente și bine predate; în general, fetele. băieții au rămas de căruță. cu o mamă ca mine și un tată ca soțul meu nu mi-aș fi imaginat că al meu copil va lua insuficient și nu va învăța să scrie, că nu va putea reține tabla înmulțirii și nu va avea drag de învățat. era copil dus la bibliotecă de 3 ori pe săptămână, iar a patra oară la biblioteca franceză. n-a avut nicio atracție față de niciun tip de învățat; singurul lucru pe care l-a vrut a fost să se joace. am înțeles că băieții oricum sunt mai înceți la învățătură. discuțiile cu directoarea nu au dus nicăieri – normal că le lua apărarea învățătoarelor. normalul ei, nu al meu, care am decis să nu mai dau pe acolo, la nicio ședință.
ce am făcut?
1. temele cu copilul zi de zi.
2. rezolvam pe un caiet tema, în paralel cu el, să văd care e momentul când se împotmolește.
3. dacă nu mai rezistam de nervi că ajungea să facă 6 rânduri de caiet în 6 ore, plecam de lângă el, înlocuită de soțul meu.
4. la mate oricum nu m-am mai priceput din clasa a treia. totul i-a revenit soțului meu, care a stat cu el. de la el înțelegea, de la clasă, nimic.
5. am acceptat că poate avea și insuficient, deși toată lumea ne presa *cum se poate cu doi părinți ca voi să nu aibă FB pe linie?*
6. nu a luat niciodată mai mult de mențiune, chiar dacă este foarte deștept, adică nu are probleme cu reținutul, învață replicile din scenariile de teatru la care participă, melodiile de la cor, poeziile de la română etc în 3 minute. dar ca să găsească cele 3 minute trebuie neapărat să ofteze, să se plângă, să spună că nu poate și că e imposibil…
7. nici acum când face calcule la matematică nu e atent și deși are logică ce rezolvă nu ajunge la niciun rezultat și e depunctat total.
8. singura consolare este că, în sfârșit, acum în clasa a 7-a, parcă și-a găsit bucuria – chimia, la care are doar 10.
concluzia? ia-o încetișor, fii alături de el, pentru că poate dura ani criza aceasta. învață-l să învețe, fă-i pauze în care să știe clar că se va juca, pentru ca apoi să știe clar că și timpul de muncă trebuie respectat, nu fușărit :-). găsește lucruri care să-l motiveze să facă ceea ce e normal să facă (eu când le aud pe specialiste că spun că nu e bine să recompensezi copilul, mă gândesc la ele cu milă – o fi așa, pentru copiii normali, dar pentru cei speciali, nu! și toți copiii sunt speciali. 🙂 )
e o carte la Curtea Veche – 101 metode de automotivare parcă și le poți adapta pentru cazul lui – e experiența ta, iar el îți va fi recunoscător peste ani că nu l-ai lăsat în boii lui sau că nu l-ai înnebunit, ci ai adoptat cea mai bună decizie! tot acolo este o altă carte – Începe cu ce nu-ți place. încearcă să o faci poveste pentru el și să te distrezi cu el, vorbind despre acele principii.
e greu, e foarte greu. dar depinde și de ceea ce îți propui tu.
luptă alături de el, dar cu răbdare, pentru că repet ar putea dura ani… ca la mine 🙂 .
Tot aici sunt: la calculator…Cautand…Ca un balsam au venit si articolul si raspunsul. Cred ca vina imi apartine . Nu prea am rabdare iar micul fioros e o personalitate foarte puternica. Asadar ies scantei…
Am sa caut cartile alea, pentru ca simt ca nu pot sa-i fac un bine fara un pic de ajutor.
Este incredibil de destept, informat, logic, rational, dar…lenes.
Iti sunt recunoscatoare si iti multumesc!!
nu conteaza cine e vinovat. daca te incalzeste cu ceva eu cred ca cel mai vinovat e sistemul de invatamant care vrea sa pregateasca un om nou pentru o societate de alt tip decat cele de pana acum, dar folosind aceleasi metode ca in comunism sau pur si simplu … nicio metoda.
oricand, cu drag.
vina este a noastra a parintilor , sa nu o cautam nicaeri in alta parte vinovatul, dragostea de carte muzica arta o dai copilului din pintece, noi am mostenit multe calitati rele si le transmitem generatie de generatie copilor nostri prin singe, asa ca sa nu va fie de mirare ca copii nostri in anumite situatii nu procedeaza corect sau nu au inclinatii corecte, daca in viata de copil sau matur ai facut ceva nepotrivit, rau, este deajuns, tu vei transmite aceste calitati generatiei urmatoare adica copiilor tai nu numai decit copilul sa te vada ca faci aceste lucruri….
vorbești din experiență?
da vorbesc din experienta, am baiatul de 19 ani si fata de 15, poate ati opservat ca copii nostri fac aceleasi nazbitii care leam facut si noi in copilarie si la acestea mai adauga si altele mult mai caraghioase, de exemplu baiatul nostru in toata ziua facea nazbitii care ne faceau sa fim necajiti fata de comportamentul lui, dimineata spuneam dumnezeule ajutama sa fac fata tuturor incercarilor care vor veni azi indeosebi cele din partea copiilor , nu am fost ocolita nici o zi de neplaceri cind mai serioase cind mai putin , dar am trecut peste ele cu dumnezeu, baiatul cind a crescut la 7,8 ani facea nazbitii mai noi nu le mai repeta pe cele de mai inainte, cu timpul a inceput sa maturizeze si sa linistit , toti se mira ce linistit, alcatuit , retinut , responsabil… este, nu zic ca este perfect dar gindeste la rece lucrurile si doreste sa aiba un caracter demn,iubeste muzica , citeste carti despre sanatate, face mult sport , joaca fodbal, se intilneste cu tineretul de virsta lui discutind carti interesante despre sanatate problemele tinerilor si altele…fetita la noi la fel de mica a fost mai nastrusnica mai capricioasa se lega cu fratiorul si faceau inpreuna nazbitii,dar cu timpul la fel a devenit mai linistita mai priceputa mai descurcareata, multi zic ca este timida dar ca inca 2 ani e bine sa mai fie timida, insa fata noastra spune ei incurca doua lucruri, eu nu sunt timida eu sunt educata, daca stau sa gindesc si sa fac comparatie cu altii copii ii dau dreptate fetei mele,si totusi nu e rau sa fii si putin timid, in ziua de azi cu parere de rau a disparut rusinea si e jale mare, copila noastra are prieteni participa la diferite cercuri, are saptaminal intilniri cu copii de virsta ei discutind si invatind lucruri noi din carti care aleg ei sa le citeasca, invata pianul, citeste foarte mult despre toate lucrurile, mult ii place sa citeasca despre stinta mintii psihologia, ii plac cartile autorului Ben Carson de origine afroamericana, sper ca copii mei sa transmita lucruri frumoase demne de urmat aceasta depinde de alegerea lor, multi imi lauda copiii, cu o ocazie nu demult profesoara fetei a spus in clasa ………copiii cred ca….. nu are nici o calitate rea nu ai ce spune despre ea negativ niciodata , eu ca mama mai vad neajunsurile copiilor mei si mereu ii povatuiesc eu nu sunt scolita am terminat scoala generala am intrat la facultatea de zootehnie dar nu am terminat … imi place mult sa citesc biblia, carti despre educatie si sanatate, iubesc muzica clasica si imi este mila de copilasi ca ei merita o educatie speciala fiecare in parte dar societatea si parintii ignora acest fapt, ei sunt prezentul si viitorul nostru, ei merita toata atentia noastra insa din pacate banii au orbit pe oameni si nu mai aud si nu mai vad necesitatile copiilor din ziua de azi. invata pe copil cind e mic calea pe care trebuie sa o urmeze si cind va creste mare nu se va abate de la ea.
Ana,dialogul tau este pe masura credintei si nu te poate intelege oricine, tocmai de aceea iti dau nota zece; aici am gasit alte multe experiente pe masura notei, dar pt ca sunt in asentimentul tau, nu pt ca citesc ca si tine si daca cineva ar fi bagat in seama pe Ben Carson ar fi avut macar putin de invatat, ca acesta cat a fost de slab ca elev, acum ar fi putut ajunge Presedintele Statelor Unite si poate multe s-ar fi schimbat in bine,daca ar asculta cum a vb in fata lui Obama si a lasat o natiune si planeta uimita cum a punctat probleme tarii si ca este cel mai bun neurochirurg din lume…cate vieti a salvat,copii lipitit,etc; se stie de toata lumea ca nici Einstein si multi alti oameni mari nu au fost elevi straluciti .Sunt o bunica si una dintre fete era stralucita,faceam lectiile cu ea si lua 10 la toate, participa la olimiade ca eu ii facem compuneri,si ce… este avocata si face curat in case;vreau sa spun ca nu e bn sa fie impins de la spate, sa nu-i faci lectiile ca-l ajuti, dimpotriva…notele bune nu sunt ale lui; cealalta se trezea la 12 si la 1 noaptea ca are de scris si faceam cu randul sa o ajutam…acum este un bun psicolog cu mastere in america si australia, invitata la zeci de congrese, si universitatea intr-o limba straina iar copii ei asa cum am vazut aici pur si simplu nu vor sa invete,cei mai slabi…nu citesc, toate le fac din obligatie…daca le explic cat trebuie sa invete sa ajunga un cosmonaut, sau doctor, ma intreaba ce meserie exista sa nu invete deloc. Chiar pompier nu e simplu…asa ca in viata nu e nevoie numai de doctori si ingineri, treburile celalelate cine le-ar face? Important sa ajunga oameni de nadejde, cinstiti si corecti, buni tati si mame, iubiti in orice loc s-ar afla. Fiecare copil este inzestrat cu un talent…cu timpul va iesi in relief…asa ca fiecare va avea succesul lui in viata. Asta sigur. Ana, pt tine un salut in Isus Hristos si pt celelalte mame sa aiba incredere ca timpul le va rezolva pe toate. In experientele de aici, ma regasesc in toate, sunt binevenite si chiar intr-un mod subtil am sa-i sugerez fiicei mele unele idei…
doctori minunați eu am văzut foarte mulți în ultimul timp.
croitorese, nu!
una singură am întalnit… în Spania… 🙂
romancă, evident.
așa că, da, romanii ar trebui să învețe… 🙂 să învețe pentru orice meserie… 🙂
pentru că *dacă am fi toți domni, cine ne-ar mai face pantofii?*
Băiatul meu, în vârstă de 8 ani, în clasa a II-a, are foarte multe dileme:
”De ce doamna vrea să stau în pauză în clasă, cuminte, în bancă și să mă uit pe pereți?!”, ”De ce ne compară mereu?!”, ”De ce îmi spune că n-am să fac niciodată nimic, dacă nu voi fi cuminte?!”” Nu contează că-nvăț foarte bine, dar trebuie să fiu foarte cuminte, să ajung un om important în viață!”, ”Mami, dacă învăț foarte bine, voi ajunge un om important, voi fi fericit și voi avea bani?!”…și multe altele…
NU m-au interesat calificativele, nu mă vor interesa! Citim mult( a nu vă imagina că doar el!…citim împreună, pe roluri), suntem creativi, ne jucăm(ce-mi place!), fel de fel de activități conexe, în care ne implicăm, învățăm să gândim mai bine, că se poate!
Bineînțeles, Nică(e poznaș ca personajul lui Creangă…tot suntem noi destul de aproape de Humulești…) are multe momente când îmi reproșează că a mers la școală de la 6 ani, că el vrea să se joace, nu să facă teme mereu, mereu! …Prea multe teme, prea multe cerințe, concursuri și concurențe acerbe, care nu le ”stimulează” decât individualismul, invidia și răutatea!… Cu părere de rău, dar așa e, așa simt!…Munca în echipă e doar proiect pe hârtie!…dă bine-n poză!…
Puterea exemplului e deviza noastră!
”Unde-s mulți echipa crește!” – încrederea în echipă, munca în echipă.
”Limba oase n-are!”
Să fim mai buni și să zâmbim(zâmbetul e medicament…pentru noi și pentru cei din jur)!
Nu cred în reguli, dar am câteva principii!…
Suntem un nucleu și cred că va răzbi în viață! … Notele/calificativele nu fac diferența!
E bine să-nvețe! Depinde de noi, cei din jur, cât îi ajutăm să-nțeleagă conotația verbului A ÎNVĂȚA!
Doamne, aș vorbi despre copii o viață-ntreagă! Aș vorbi cu picii, la fel, o viață-ntreagă!
Doamne ajută!
Sănătate, iubire, armonie!
dacă tu zici că citiți, e super. al meu nu citește. pentru că îi place să se joace. și nu mă mai omor cu firea. în sinea mea, oricum, am suferit, știind că eu am devorat biblioteci și, cine mă cunoaște, e conștient că (dacă voi muri vreodată 🙂 ) e pentru că mi-a căzut raftul de literatură în cap, așa mă sufocă prin casă volumele…
eu ar trebui să predau română, dacă n-aș avea meseria mea minunată, iar fiul meu nu are nicio treabă cu scrisul frumos sau corect. oricât îl învățam, parcă era surd. anul acesta, însă, parcă i s-a luat o pojghiță de pe ochi, de 2 luni s-a schimbat complet. e vorba despre altceva, nu e vorba despre prostie sau răutate sau reavoință sau nesupunere, în lipsa copilului de chef de învățat: e mult prea repede pus la treabă, nu mai contează el, ci rezultatele și mintea lui e crudă. până se coace, tre să treacă niște timp.
eu îmi iubesc fiul (la fete nu e așa! 🙂 ), chiar dacă nu excelează. am avut genii care au luat-o razna, care s-au încurcat cu bărbați și au făcut copii la 16 ani (în epocă, asta era grav, acum e floare la ureche!).
Clubul de lectură pentru copii este pentru copii care n-au prea multe în comun cu lectura, dar vor avea, deja facem conexiuni și, tacit, lecturăm în surdină!…Lectura prin joc, îmbogățirea vocabularului, scrierea corectă, toate astea prin intermediul jocului, a lucrului în echipă, a unei dispoziții bune!
Tocmai ce-am participat la Clubul de lectură pentru copii, astăzi, de la ora 17:00 la ora 18:30. Suntem oboșiți și relaxați, dar ne simțim bine, cam asta e starea noastră de spirit acum!
Am făcut frământări de limbă, o interpretare haioasă, din aduceri aminte, a poveștii ”Capra cu trei iezi” și un basm foarte, foarte scurt, ca și conținut, simplu, nu ceva complicat, foarte ușor de parcurs, de schimbat finalul . Un alt final decât cel clasic! A fost frumos: au râs, au privit nostalgici, au exprimat ceea ce-au simțit, fără inhibiții, temeri!
Școala, de multe ori, îi epuizează! Eu, una, nu vreau asta, dimpotrivă!
Sâmbătă, 1 iunie, organizez o întrevedere cu ei, pentru un ceai. Da, prăjituri speciale și ceaiuri(multe feluri), totul pe fondul Bunelor Maniere.
Da, vor veni îmbrăcați altfel și vom vorbi despre comportamentul în public, comportamentul în local, în funcție de local și specificul acestuia. Vom exersa și practica bune maniere…printre ”scrobeli” …Vor să crească, să fie adulți, le voi arăta ce înseamnă să porți 8 ore/zi cravata, deux piece, camașă ”țiplată” și pantalon la dungă…Vor fi micii adulți!… astfel s-au numit astăzi!
Va fi o întâlnire interactivă , mult așteptată!
Revenim cu concluzii!
O seară minunată!
Tu chiar ești reală? 🙂
Nu, realistă, ci reală!
Mi se pare mult prea interesant ce spui… mă faci să fiu adepta ta!
Mulțumesc mult! Sunt o idealistă cu capul printre stele, un ”copil” mare, care iubește enorm ceea ce face! …Ne-am propus, cu mic, cu mare, să organizăm ieșiri înafara orașului nostru și să ne întâlnim cu alții ca noi(dornici să-nvețe cât mai mult, jucându-se)! Cred c-am ofensat multe cadre didactice până acum, prin felul meu de-a fi și de-a mă comporta cu cei mici, dar n-am avut nici cea mai mică intenție! Da, copilul trebuie să se joace, noi, adulții trebuie să ne jucăm din când în când, dacă nu mereu(ca mine!)!…
Am avut o copilărie tristă, o adolescență zbuciumată și-am învățat, preluat, adaptat multe din mers! Dumnezeu s-o odihnească-n pace pe mama! A fost liantul în familia noastră, ne-a fost apropiată, ne-a învățat să fim bune(pe mine și pe sora mea), ne-a învățat și-am exersat adevăratele valori, a făcut-o cu înțelepciune și multă iubire, chiar dacă cotidianul îi era potrivnic! A fost un cadru didactic, cum e unul la un milion! Un bun pedagog și-un fin psiholog! Era atentă la nevoile copilului, cizelând abilități și formând competențe!
Viața a încercat-o, ne-a încercat, dar nu ne-a înrăit, dimpotrivă! Păcat, că mama a murit la doar 59 ani!…E printre îngeri, îi încântă cu vocea-i magnifică, cu inteligența-i extraordinară, cu bunătatea-i molipsitoare și ne veghează de-acolo de sus!
Ne cânta emoțiile, ne jucam și râdeam, când sufletul gemea de durere, iar inima-i era frântă, ne-am ajutat ca cele mai bune prietene, ca cele mai bune surori, toate 3, ne scria zilnic răvașe care ne umpleau ziua, uitând de-un cotidian și-o viață de familie gri! …A crezut mereu în Puterea Exemplului, în schimbare și-n iubire! A crezut că-și poate schimba partenerul de viață, tatăl nostru, dar nu a putut!… A încercat!…
Am învățat din iubirea mamei, din înțelepciunile ei, din greșelile ei, azi, iubind necondiționat: familia, copiii, oamenii și aducându-mi pasiunile în viața de zi cu zi…
O seară minunată!
înțeleg ce vrei să spui despre o copilărie nefericită. a mea a fost la fel, iar mama a fost singura care m-a ajutat să ies din întunericul acela, deși tot ea, prin încăpățânarea de a nu divorța, m-a condamnat la așa ceva 🙂 – ce paradox. mama era o persoană care ne ducea la spectacole, de 2-3 ori pe săptămână noi eram la teatru. și ce teatre erau în epocă!
înțeleg tot ce mi-ai scris mai sus!
Nimic nu-i întâmplător !…Câte avem în comun!… Mă bucur că ți-am articolele, că șo-am descoperit blog-ul, că te-am ”întâlnit”(virtual)! Sunt încântată!
Suflete între suflete, nu?!…
Citesc, simt și cuget cu mult drag articolele tale!
O seară minunată!
că ți-am citit articolele, că ți-am descoperit blog-ul…scuze, te rog, tastatura asta, bat-o vina!…
sunt impresionata de ce am citit.Este si povestea mea cu mici exceptii.Pe mine nu m-a incurajat nimeni sa invat si totusi am facut-o.Nu stiu ce au in cap acesti copii care nu au altceva de facut decat sa invete.Cand sunt micuti este mai usor,dar cand au deja 13-14 ani incepe greul .Te astepti sa constientizeze ce trebuie sa faca,dar nu …….Primii dezamagiti sunt parintii, mai ales cand sti ca pana la 11-12 ani a fost cel mai bun.De ce se produce aceasta ruptura? Daca ma poate ajuta cineva cu un raspuns.Daca nu voi apela la un psiholog.
copiii nu pot fi motivati cu viitorul… adica degeaba le spunem noi despre ce vor avea peste 10 ani daca vor invata acum… lor le trebuie zilnic motivatie pentru ceea ce fac si de regula nu li se da – nici de catre profi nici de catre parinti.
programa care e oribila nu poate fi schimbata, ca are si ea o parte din vina.
profesorii rai sau demotivati nu pot fi schimbati… si ei sunt o parte din problema…
asa ca singura treime ramane motivarea zilnica – dar pentru asta inseamna ca parintele sa-si faca timp, sa fie binevoitor..
eu stau la romana zilnic alaturi de copil si ce azi stie perfect maine nu mai stie.
nu se concentreaza, nu e atent…
la franceza invatam impreuna, stie tot, a doua zi ia 5…
sotul meu la mate are mai multa rabdare, dar ideea e ca noi stam cu el tot timpul…
am jurat ca de la liceu nu ma mai uit la el…:-)
oricat de urat ar suna, chiar nu mi se pare normal sa stai dupa un copil asa,
eu am invatat singura, fiecare dintre oamenii mari a avut parinte care nu s-a priceput
sa-l invete.. si tot a ajuns departe…
poate psihologul iti este mai de folos decat mine!
la noi a fost o rezolvare ca stim materiile si stam cu el…
poate si la tine, dar oricum trebuie invatati copiii sa nu depinda de altii
ci sa invete singuri…
Nu stiu daca o sa fie pe plac, dar scriu si eu exact cum gandesc si cum actionez:
1. Copilul trebuie facut sa constientizeze ca mai mult decat invatatul, priceputul a ceea ce se intampla prin cartile alea, reprezinta datoria lui. Noi asa procedam: clasa a doua, temele singur la birou. „Responsabilitatile noastre sunt cele legate de munca si casa. Le faci tu?”. „Nu”. „Responsabilitatile tale sunt acolo, in carti si caiete. E normal sa le facem noi?”. „Nu”. „Atunci, la treaba”. Asta legat de statul langa copil cand isi face lectiile. Nu e ok. Desigur ca exista si metode de a-i arata efectul neasumarii unei responsabilitati – aici intervine imaginatia parintelui. Eu i-am pus odata dinainte la masa, o ciorba neterminata. „N-am mai avut chef s-o termin. Stii cum e… Si tie ti s-a intamplat sa nu ai chef sa-ti termini lectiile, nu?”. Nu i-a convenit. Mare lucru nu a rezolvat asta, dar perseverenta sigur da rezultate.
2. In ce priveste lipsa de interes pentru invatatura, eu cred ca e obligatoriu de descoperit pasiunea copilului si impins spre ea. Cu siguranta pe drumul parcurs spre ea, va intampina obstacole legate si de alte stiinte de care, daca s-ar ocupa mai temeinic, i-ar fi mai usor sa-si urmeze si sa-si dezvolte pasiunea.
3. Oricat de mari ar fi, la copii functioneaza intotdeauna metoda rasplatirii unui efort. Musai nu trebuie sa aiba ce-si doreste daca nu depune niciun efort pentru asta. Si nu ma refer la note bune. Data o tema de gandire, o intrebare mai grea al carei raspuns sa presupuna munca individuala si cautare, etc. Sa-i stimuleze gandirea, interesul pentru o anume stiinta, sau mai multe. Nu notele. Eu mi-am invatat ambii copii ca nu ma intereseaza notele. Nu-mi pasa. Nu exista teama de note mici la ei.
4. De determinat neaparat daca exista ceva care il supara, care il deranjeaza, care il face sa sufere, care ii creaza o stare de stres la scoala. De multe ori schimbarile in comportament sunt din cauza unui factor stresant de la scoala. Eu am ajuns pe acest blog, pentru ca in clasa intai, din al doilea semestru, copilul meu nu mai voia sa mearga la scoala. De lectii nu mai vorbim. Cauza era invatatoarea. Din clasa a doua am schimbat scoala si acum nu mai vrea sa plece de la scoala.
5. OBLIGATORIU copilul trebuie apropiat. Sa stie ca esti de partea lui, ca tu esti suportul lui oricand, ca iti poate spune orice si ca il vei ajuta indiferent de situatie. EL conteaza si nu notele, mintea care se poate dezvolta si nu memorarile fara valoare.
Cam atat deocamdata. Sa ma scuzati daca v-am innebunit. Va doresc numai bine si bucurii cu copiii! 🙂
mulțumesc pentru că ți-ai luat timp să scrii despre acestea…
poate vor ajuta! de fapt, sigur, nu poate! 🙂
Bună! La mulți ani !
În ce clasă e băiatul tău?
La mulți ani și ție… și experiențe frumoase de viață… de biruință…
Dacă mă întrebi de prezent, e în clasa a 9-a.
Dacă mă întrebi de cand am scris articolul, cred că era într-a 6-a, a 7-a…
😀 Acum l-am descoperit. Ce face? La ce liceu este?
Departe absolut de matematică și fizică, pentru că îi plac doar chimia și biologia.
Vrea să fie doctor veterinar, dar deocamdată e la … teologie… 🙂
Am intrat intamplator pe acest blog…ma bucur ca am aflat chestii interesante…nici baiatul meu nu se omoara cu invatatul ( matematica e pe ultimul loc), ne straduim din rasputeri sa razbatem prin jungla scolii, el isi gaseste joburi in care nu sa nu aibe nevoie de matematica:( cl a V-a) momentan vrea sa fie postas ( ii place sa se plimbe cu bicicleta) si sa imparta scrisori..
Iar fetita mea cl I, nu stie ce sa faca in pauza pt ca nu au voie sa fuga pe coridor, nu au voie sa coboare in curte pt ca sunt mici si vin cei mari si dau peste ei, nu au voie sa tipe…si vine acasa si ma intreaba: ce sa fac eu in pauza? ca n-am voie sa fac nimic!!!
Reblogged this on expertlegislatiamuncii.
Pingback: Cum să-l ajut pe copil să citească (mai mult) | Despre sufletul meu
Doamne aceeasi poveste nu stiu ce sa fac cu el acum am inceput sa ma rog la DUMNEZEU poate il ajuta ii da munte sper