*Cât despre povestea cu gura lui Nabil, n-am mai spus-o nimănui. E prea de tot. Dacă află, mă omoară. Sunt supărată pe Nabil că mi-a furat primul sărut și mi-a golit pachetul cu biscuiți sărați, dar nu chiar așa de tare pe cât aș fi crezut. În fine, eu mă-nțeleg.*
Acestea sunt mărturiile adolescentei care vorbește jargonul magrebin, dar crește în suburbiile Parisului. Este fiica unui african care o părăsește pe mamă pentru că nu poate să-i facă băiat așa că ele două rămân în Franța, unde trăiesc într-o lume strict musulmană, înconjurați de oameni care ar fi fost vecinii lor și dacă trăiau pe continentul de care, de fapt, aparțineau… Este interesant să privești cum se dezvoltă un copil *între străinii* care, în fond, sunt frații lui – căci în acte era franțuzoaică, nu altceva, dar nimeni n-o privea așa – nici băștinașii, nici cei din neamul ei…
Urmărești dezvoltarea copilei care trece prin evenimente pe care, fără să le înțeleagă, le analizează lucid. Așa se întâmplă și cu copiii noștri. Spunem de fiecare dată – ei, lasă, că ei pricep ce înseamnă divorțul părinților. Da, îl văd ca pe o piesă de teatru, le ajunge la minte, dar în inimă îi doboară, îi face să nu fie entuziasmați – ca un spectacol amuzant! – ci să fie deprimați, ca după o tragedie pe care la vârsta lor nu ar avea voie să o privească.
Cartea îi aparține celebrei de-acum Faiza G, doar că a fost scrisă pe când era de 17-18 ani. Este fascinantă pentru că, deși după ani Faiza face sociologia, ea la adolescență deja recunoștea tipare de oameni, identifica istorii și ceea ce are să urmeze, dacă se face ceva sau dacă nu …
O carte pentru oricare dintre adolescenții de azi, dar mai ales pentru cei răsfățați! 🙂 🙂 🙂