De sezon

Noi nu mai avem mașină de ceva vreme. Dar avem loc de parcare plătit în continuare, în speranța că *ne-om mai lua și noi vreodată o chestie pe patru roți*. Locul nostru de parcare e vânat des în timpul zilei, ignorat complet în timpul nopții.

Ce să-i faci dacă a nins odată cu lăsarea serii și nu era o mașină acolo? S-a pus zăpada. A doua zi, niciunul dintre tipii care se bat pe locul respectiv n-a vrut să dea la lopată, așa că parcarea a devenit impracticabilă. Vecinii noștri – stânga, dreapta – au plătit niște persoane să le dea jos zăpada de pe mașini și persoanele au aruncat zăpada pe locul neocupat. 🙂

Iată că suntem de mare folos: datorită lipsurilor noastre, zăpada are unde să stea, dacă tot n-o ridică mașinile primăriei.

Privind pe geam, m-am gândit că aș scrie o povestire scurtă despre o ninsoare cumplită, despre o domnișoară singură care stă în casă și se gândește cum va scoate ea a doua zi mașina din parcare. În mintea ei, confruntarea cu zăpada ar putea deveni un coșmar – despre lucrul acesta și visează, oricum, groaza accentuându-se odată cu trezirea din somn. De spaimă, nici nu are curaj să se uite pe geam. Știe că ar putea să observe care e situația în teren, dar teama de a descoperi o realitate crudă o face să refuze asta. Dimineața, se îmbracă în costum de ski, ia lopata și când ajunge în fața mașinii rămâne perplexă – se întreabă cine oare a avut grijă de ea, când toate celelalte erau abandonate de stăpâni: nu făcuseră față la a da zăpada și plecaseră, care cu ce apucase… Uluită, nu-i poate bănui pe vecini, deși erau unii pe care i-ar fi dorit ca salvatori, (dar cum să-i crezi în stare de atâta bunătate, dacă ei nu sunt în stare să aibă grijă de ale lor?) așa că începe să se gândească la un admirator ascuns. Îi urmărește pe toți cei pe care i-ar vrea interesați de ea 🙂 , dar niciunul nu dă niciun semn că ar avea de făcut această confesiune, cu ochi de îndrăgostit: *Eu ți-am purtat de grijă.*

Sărmana, rămâne cu întrebarea în minte, mai ales după a doua ninsoare când se așteaptă să fie curată mașina și o găsește înzăpezită, ca toate celelalte. Se întreabă cu ce a greșit, cum l-a îndepărtat pe cel care i-a făcut bine prima dată…

Și cu obsesia greșelilor ei rămâne, fără să știe că, la prima ninsoare, 4 puști jucaseră cărți pe perechi, doi dintre ei pierduseră și au primit ca poruncă – să ia zăpada de pe o mașină, oricare dintre cele din prima parcare care le iese în față, iar cei care câștigaseră îi filmaseră și puseseră clipul pe internet – mă rog, erau două pedepse aici, dar așa e între tineri, se iau cu poantele și nu văd că sunt unii exagerat de umiliți și alții excesiv de șefuleți… (Ea oricum nu are timp de petrecut pe youtube, iar, dacă aș pune-o să deschidă totuși linkul și să vadă deszăpezirea mașinii ei, aș spune că cei doi care filmau au ocolit numărul mașinii, iar ea era indiferentă la ceea ce se petrecea sub ochii ei pentru că voia să creadă că unul singur, unul special s-a ocupat de *Drumărica* ei, în niciun caz 2 puști de 13 ani.)

Am stat și m-am gândit dacă e corect să scriu o asemenea povestire și mi-am dat seama că lumea ar rămâne cu un gust amar, chiar dacă eu aș vrea-o amuzată. Toți s-ar gândi cu durere că, da, nici pe ei n-o să-i ajute cineva de dragul lor, ci dintr-o prostie, dintr-un pariu, dintr-o întâmplare… Și, poate, mulți dintre cei care ar citi-o ar ajunge la concluzia că ei fac parte dintr-o categorie neglijată, că ei nu au niciun loc pe pământ, că trăiesc fără sens…

Cred că, dacă toți scriitorii ar sta să-și imagineze modul în care sunt afectați cititorii de ceea ce scriu ei, 78% dintre cărți n-ar fi scrise. Și m-a apucat tocmai pe mine lucrul acesta! Dar ce să-i faci, unii sunt creați să țină cont de ceilalți, alții, nu!

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;De sezon&8221;

  1. Eu aș vrea să-i influențez, dar spre bine. Ceea ce le-ar reduce speranțele sau i-ar dezamăgi nu aș fi de acord să iasă din mâna mea, deși mintea mai coace și așa ceva… 🙂
    Mulțumesc pentru … *interesantă* … Chiar dacă n-am scris-o, măcar am schițat-o. Dar ca să le spun oamenilor că … nu tre să fie dezamăgiți, chiar dacă nu sunt importanți pentru alții… 🙂

  2. Depinde de starea de spirit a cititorului cum percepe povestea. Tu ai vrea sa ii influentezi spre bine, insa asta se va intampla numai daca binele este deja in sufletele lor. Atunci o vor vedea ca pe o povestire amuzanta, asa cum ai spus prima oara.

    Cei care sunt deja deprimati, cauta inconstient in jurul lor motive de a-si valida depresia, si vor interpreta spre rau tot ceea ce citesc (in cazul de fata, ca pe ei nimeni nu-i ajuta, etc.)

    Si oricine, orice ar scrie, nu exista doi oameni care sa interpreteze ce citesc identic cum a vrut scriitorul sa sune… Totul depinde de filtrul propriu, bazat pe experienta, mediu inconjurator, stare de spirit, cunostinte, etc.

  3. da, colega mea de la NaNo, vezi cum trebuie lucrurile și cred că așa le voi vedea și eu de acum. mie mi-e teamă să nu-i deprim pe oameni, să nu îi supăr dacă interpretează… dar vorba ta, oricum ar fi, starea lor de spirit reacționează la ce scriu eu, nu că s-ar gândi ei la personaje și starea lor 🙂
    după cum și pe FB, fiecare dintre noi reacționează diferit. unul dă like, altul pune fața uimită, în timp ce altul râde… pentru că fiecare se oprește la scena care-i reprezintă ființa… 🙂
    Mulțumesc, Marina, m-ai luminat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s